Primaria da sase miliarde de lei pentru evaluarea imobilelor

cap_2.jpgMunicipalitatea scoate la licitaţie, pe 2 iunie, un contract de aproape 672.268,9 de lei pentru serviciul de evaluare a bunurilor imobile proprietate privată pe patru zone ale municipiului, prin încheierea acordurilor cadru de servicii pentru fiecare zonă în parte

La sfârşitul anului trecut, municipalitatea a mai acordat către Maestro Business Consulting SRL şi SC Cadastru Consulting SRL un contract de 403.960 lei, pentru serviciul de evaluare imobile şi reactualizare despăgubiri cu indici de inflaţie, pentru aplicarea Legii 10/2001. Prima dintre firme apare în dosarul de la DNA în care Radu Mazăre este învinuit, împreună cu alte 36 de persoane, în legătură cu restituirea şi atribuirea nelegală a unor suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.

Potrivit anunţului de participare numărul 98247 din 20.04.2010, agenţii economici care vor câştiga procedura de achiziţie publică trebuie să se ocupe de întocmirea de rapoarte de evaluare care vor stabili, în baza reglementarilor urbanistice aprobate, preţul minim de pornire al negocierii sau al licitaţiei, în vederea vânzării proprietăţilor imobiliare aflate în proprietatea municipiului Constanţa, dar şi a rapoartelor de evaluare care vor stabili eventuale diferente de preţ, rezultate ca urmare a modificării destinaţiei iniţiale ale terenurilor ce au aparţinut municipiului şi au făcut obiectul procedurii de vânzare. În această categorie intră şi cabinetele medicale.

Proprietăţile care urmează să fie supuse evaluării sunt compuse din terenuri, construcţii cu teren, dar şi din terenuri care şi-au schimbat destinaţia iniţială. Acordul poate fi încheiat cu cinci agenţi economici iar durata acestuia este de doi ani.

licitatie_-_constanta_panorama17.jpgMaxim 338 de rapoarte de evaluare în doi ani

Firmele care se vor ocupa de această procedură vor avea de evaluat imobilele de pe patru zone ale oraşului, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul contractului predat în luna noiembrie a anului trecut, referitor la serviciul de evaluare imobile şi reactualizare despăgubiri cu indici de inflaţie, pentru aplicarea Legii 10/2001.

Astfel, în zona 1 vor intra staţiunea Mamaia, Satul de Vacanţă, parcul Tăbăcarie, Faleză Nord şi Stadion, în cea de-a doua zonă - Centru, Peninsulă, Gara Veche, în a treia - cartierele Tomis I, Tomis II, Tomis III, Tomis Nord, ICIL, Casa de Cultură, Coiciu, Inel, Baba Novac, Trocadero, Anadalchioi, zona Dezrobirii, Obor, Dacia, Palazu Mare iar în cea de-a patra - I. C. Brătianu, Intim, Palas, zona Industrială, Halta Traian, Medeea, CET, Viile Noi, KM 4-5, KM 5, Poarta 6, Far, Abator şi Gară.

Aşa cum arată documentaţia caietului de sarcini, pe durata celor doi ani de contract, societăţile trebuie să facă un minim de 20 de rapoarte de evaluare şi un maxim de 338 de rapoarte de evaluare.

Pentru fiecare contract subsecvent din cele care urmează să fie atribuite pe durata unui acord cadru pe o singură zonă, trebuie să se întocmească, pentru primul an, minim 20 de rapoarte şi maxim 150 de rapoarte iar pentru cel de-al doilea minim 20 rapoarte şi maxim 188 de rapoarte.

Agenţii economici care vor să-şi depună ofertele o pot face până pe 2 iunie, la ora 10.00, deschiderea ofertelor urmând a avea loc în aceeaşi zi, de la ora 12.00. Pentru fiecare din cele patru zone se va achita o garanţie de participare de câte 2.500 de lei şi o garanţie de bună execuţie în cuantum de 5% din valoarea totală, fără TVA, a contractului subsecvent acordului cadru pe fiecare zonă în parte.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tribunalul Constanța - Avizul pentru restricțiile din Peninsulă, emis după adoptarea Regulamentului pentru Zona Peninsulară! De ce râmân stâlpișorii în picioare (MOTIVARE)

27 Mar 2024 615

RAJA Constanța Se oprește apa în Năvodari, Corbu, Lumina și Sibioara! Iată în ce perioadă

21 Feb 2024 894

Primăria Constanța și fiscul local vor să anuleze victoria obținută în instanță de familia Dușu! La mijloc, o mică avere

11 Feb 2024 3301

Primăria Comunei Limanu, județul Constanța vinde un teren intravilan

10 Feb 2024 697

Stâlpișorii ficși din Peninsula Constanța rămân în picioare! Tribunalul a respins cererea de anulare a avizului IPJ (MINUTA)

30 Jan 2024 619

Știri Constanța azi Scandal în zona peninsulară din Constanța! Implicat un bătrân de 80 de ani (FOTO+VIDEO)

18 Jan 2024 1808

Municipiul Constanța prin Primar, proces cu BRD pentru terenul de pe strada Arhiepiscopiei, din Zona Peninsulară

07 Jan 2024 3029

Retrospectivă 2023 Anul în care Regulamentul de acces în Zona Peninsulară Constanța a fost anulat definitiv

03 Jan 2024 714

Cel puțin 30 de persoane au murit după cutremurul violent din Japonia

02 Jan 2024 766

DGN-Romag SRL, deținută de familia Dușu, obține anularea supraimpozitării pentru Hotelul Intim, din Peninsula Constanța (MINUTA)

29 Dec 2023 1070

Retrospectivă 2023! „Radiografia“ deciziilor cruciale în justiția din Constanța - Civil și Contencios administrativ și fiscal

27 Dec 2023 853

Rusia confirmă avarierea unei nave, în urma unui atac ucrainean asupra Crimeei

26 Dec 2023 737

Ședință CLM O stradă din zona Peninsulară va purta numele diplomatului și fotografului Anatole Arthur Seraphin Magrin (DOCUMENT)

24 Dec 2023 1295

#citeșteDobrogea Colonizarea tătarilor din Peninsula Crimeea în Dobrogea (II)

20 Dec 2023 7042

Două companii de transport maritim importante anunță suspendarea tranzitării Mării Roşii de către navele lor,

15 Dec 2023 1355