Primarii comentează situaţia din PSD Constanţa „Poate că Mazăre aşteaptă următoarele alegeri pentru a pleca. Le va pierde şi pe acelea“

Alegerile prezidenţiale 2014 au „zguduit“ PSD Constanţa. Nu tocmai din temelii, ce-i drept, dar chiar şi aşa, s-a lăsat cu demisii. Sunt însă demisia senatorului Nicolae Moga şi cea a lui Felix Stroe din funcţia de vicepreşedinte al PSD Constanţa suficiente? Se impune o demisie a liderului PSD, Radu Mazăre? Primarii constănţeni din mai multe formaţiuni politice au comentat, la o săptămână după scrutinul pentru Cotroceni, situaţia din PSD Constanţa.

„Toţi suntem vinovaţi“

Dumitru Chiru (PSD), primarul comunei Lumina, susţine că vina pentru eşecul de la alegerile prezidenţiale nu aparţine doar preşedintelui Organizaţiei Judeţene a PSD Constanţa, Radu Mazăre, ci tuturor social-democraţilor constănţeni. „Nu am nimic de reproşat, nimănui. Toată lumea şi-a făcut treaba, dar toţi suntem vinovaţi. Toată lumea are o vină în aceeaşi măsură. A fost o lecţie pentru toată clasa politică.“
Amintim că, la începutul săptămânii trecute, chiar a doua zi după alegeri, senatorul Nicolae Moga şi Felix Stroe, coordonatori ai campaniei electorale pentru prezidenţiale în judeţul Constanţa, au renunţat la funcţia de vicepreşedinte al PSD Constanţa. „Având în vedere rezultatul alegerilor prezidenţiale în judeţul Constanţa, cred cu tărie că trebuie să îmi asum responsabilitatea acestuia, înaintându-mi demisia din funcţia de vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene a PSD Constanţa. În calitate de coordonator al campaniei electorale, port întreaga responsabilitate a rezultatului obţinut“, a explicat senatorul Nicolae Moga în demisia pe care a înaintat-o conducerii partidului.

Vinovat de rezultatul alegerilor s-a considerat, aşa cum menţionam, şi Felix Stroe: „Consider că este un gest profund moral să-mi înaintez demisia din funcţia de vicepreşedinte al PSD Constanţa. Deşi responsabilitatea mea politică concretă în cadrul Organizaţiei Judeţene Constanţa este coordonarea activităţii de partid în Colegiul Uninominal de Deputaţi D3, colegiu în care PSD a câştigat alegerile, atât în turul I, cât şi in turul al II-lea, mă consider vinovat alături de ceilalţi colegi ai mei din conducerea Organizaţiei Judeţene a PSD Constanţa în principal pentru faptul că nu am reuşit, in ultimii ani, să-i conving că strategia promovată pentru activitatea de relaţionare a partidului cu cetăţenii judeţului Constanţa, cu tineretul, în special, este greşită, ceea ce s-a reflectat în rezultatele obţinute în această campanie electorală.“ Iată aşadar un indiciu, ce-i drept, subtil, cu privire la unul dintre motivele pierderii acestor alegeri: relaţionarea PSD Constanţa cu cetăţenii, în special cu tinerii.

„Un gest de onoare“

Ce cred primarii din judeţul Constanţa despre demisia lui Moga şi cea a lui Stroe? „Este vorba despre un gest de onoare“, susţine primarul oraşului Hârşova, Tudorel Nădrag (PSD). În altă ordine de idei însă, şeful administraţiei publice locale din Hârşova nu consideră că se mai impun alte demisii. „Nu cred că sunt necesare noi demisii, cred că trebuie să ne asumăm cu toţii această înfrângere. Nu cred că există în Europa un alt partid singur împotriva tuturor care să obţină un scor de 45%. PSD rămâne singurul partid puternic de stânga din România, considerat partidul «celor mulţi şi proşti», aşa cum spune elita intelectuală pe Facebook“, a explicat social-democratul Tudorel Nădrag.

„Aceste demisii nu vor rezolva nimic“

În opinia lui Nicolae Dragomir, primarul PSD al comunei Ostrov, Felix Stroe şi senatorul Nicolae Moga „au fost singurii care s-au implicat în campania asta la nivel de organizaţie judeţeană“. „Nu ar fi trebuit să demisioneze, aceste demisii nu vor rezolva nimic, dar nici altele noi“, a declarat primarul localităţii Ostrov. Nicolae Dragomir consideră că demisia liderului judeţean al partidului, Radu Mazăre, nu ar fi necesară. „Nu cred că se impune demisia, şi asta pentru că electoratul a ales, a pus ştampila unde a crezut că este mai bine. Mai mult, oamenii erau convinşi de la început cu cine vor vota“, a declarat primarul din Ostrov.

„Demisia lui Mazăre ar fi în avantajul lui“

Nu doar primarii social-democraţi au comentat pe marginea situaţiei PSD Constanţa ulterior alegerilor prezidenţiale. Astfel, Vasile Delicoti, primarul localităţii Poarta Albă, a declarat că, „analizând situaţia concretă, PSD nu a pierdut nimic la Constanţa, a luat exact cât are tot timpul, a luat ce ia de fiecare dată, dac-ar fi să ne uităm la numărul de voturi“. Delicoti este de părere că „o demisie a lui Radu Mazăre de la conducerea PSD Constanţa ar fi una benefică, ar fi în avantajul lui“. „Asta nu înseamnă însă că nu tot el va fi cel care conduce PSD Constanţa“, a ţinut să precizeze primarul comunei Poarta Albă. „Ar fi ideal pentru Mazăre să demisioneze, este deja a doua oară când spune că pleacă şi nu o face“, a mai afirmat primarul democrat-liberal.
Şi primarul municipiului Medgidia, liberalul Marian Iordache, susţine că liderul PSD Constanţa ar trebui să plece de la conducerea Organizaţiei Judeţene a PSD Constanţa. „Ar fi o decizie normală. Eu însumi am demisionat după alegerile europarlamentare din acest an. E absolut normal să te ţii de cuvânt, mai devreme sau mai târziu. Poate că Mazăre aşteaptă următoarele alegeri pentru a pleca. Le va pierde şi pe acelea“, a subliniat Marian Iordache.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

teodor

24 Nov, 2014 09:03

Aburii alcoolului.Cei mai multi primari din PSD nu au inteles nimic.Baietii din PSD se imbata cu "tărie" de 45%. fals,sunt trei partide PSD+PC+UNPR).Cu alte cuvinte,cele trei partide de stanga sunt urmatoarele doua:PSD.In vino veritas.

diana

24 Nov, 2014 08:00

Venituri suplimentare de minim 300 dolari/luna prin munca pe calculator la domiciliu 1-2 ore/zi. Cei interesati trimiteti textul INFO

Articole asemanatoare

Decebal Făgădău (PSD) "Nu mi-a fost confortabil că am fost văzuţi ca un partid de proşti, ca cei care vor să scoată România de pe traiectoria europeană"!

28 Nov 2019 4335

Cine este liberalul cu cele mai mari şanse să fie noul prefect al Constanţei?

26 Nov 2019 7485

Eşec răsunător al PSD. Iohannis câştigă alegerile prezidenţiale în 64 de localități din cele 71 din judeţul Constanţa. Dăncilă, doar în şapte comune cu sub 2.000 de locuitori (document)

26 Nov 2019 5456

UPDATE Alegeri prezidențiale 2019. Iohannis câștigă în mod categoric al doilea mandat de șef al statului. Incidente, reacții la cald de la sediile PNL și PSD (galerie foto)

25 Nov 2019 5840

Alegeri prezidențiale 2019 Avem primele rezultate cu victoria categorică a lui Iohannis în Constanța

24 Nov 2019 5078

Reacții la sediul PSD Constanța, după aflarea rezultatelor alegerilor prezidențiale

24 Nov 2019 5598

Secțiile de vot din județ au afișat buletinele de informare cu ștampila peste numele candidatului PNL (galerie foto)

24 Nov 2019 6412

Conferință comună PSD-PNȚCD la Constanța. Felix Stroe anunță liste comune cu ţărăniştii la alegerile locale (galerie foto)

18 Nov 2019 3425

Iohannis câștigă detașat. Dăncilă pe locul 3 în municipiu. Au început să vină rezultatele de la secțiile de votare din județul Constanța

10 Nov 2019 5217

Alegeri prezidențiale 2019 Președintele PSD Constanța - „Avem satisfacția muncii pe care am depus-o cu suflet și consistent în campania electorală”

10 Nov 2019 2254

Stelian Ion, deputat USR - „Pe 10 noiembrie votez Dan Barna pentru un #tur2FărăPSD!“

07 Nov 2019 2661

Cine face parte din echipa judeţeană Constanţa de coordonare a prezidenţiabilului Viorica Dăncilă?

30 Sep 2019 2202

Constantinescu Conducerea PSD justifică eşecul la prezidenţiale prin baroni. Să-şi asume răspunderea

29 Jan 2015 1887

La prezidenţiale, PSD, PNL, PMP, Macovei şi Tăriceanu au încălcat legea finanţării partidelor

29 Jan 2015 2725

Pentru ce (nu) au votat constănţenii la prezidenţiale Victor Ponta se bucură de mai multă simpatie decât Radu Mazăre

03 Dec 2014 4076