Raluca Turcan şi Cristian Buşoi participă la BPJ-ul liberalilor constănţeni de duminică

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, şi proaspătul secretar general al partidului, Cristian Buşoi, participă duminică la şedinţa Biroului Permanent Judeţean al liberalilor constănţeni.
 
Vizita celor doi anticipează întâlnirea de la începutul săptămânii a candidatului la funcţia de preşedinte al partidului, Ludovic Orban, cu filiala de la malul mării.
Cel mai probabil, vizita interimarilor de la conducerea PNL are legătură cu procesul intern de organizare a alegerilor în filiale, care va culmina pe 17 iunie, atunci când va avea loc Convenţia Naţională a Partidului Naţional Liberal şi în cadrul căreia va fi votată conducerea PNL, urmând să participe 5.000 de oameni.
 
Preşedintele organizaţiei judeţene, Gheorghe Dragomir, spune că cei doi reprezentanţi ai conducerii centrale a PNL fac un turneu tehnic prin ţară, prin mai multe organizaţii, pentru a discuta pe marginea alegerilor interne. „În BPJ de duminică, vom aborda chestiuni de ordin tehnic, organizatoric şi de calendar al alegerilor. Sunt organizaţii pregătite să desfăşoare alegerile, iar Biroul Permanent Judeţean le va da girul“, a precizat Dragomir.
 
Până în acest moment, PNL a aprobat componenţa Comisiei pentru Organizarea Alegerilor Interne pe plan local. Liberalii l-au validat, cu unanimitate de voturi, în funcţia de preşedinte al Comisiei Judeţene de Organizare a Alegerilor pe Adrian Manole, iar în funcţia de secretar al comisiei a fost validată Marilena Dragnea. 

Membrii BPJ al PNL Constanţa au validat, tot cu unanimitate de voturi, atribuţiile Comisiei Judeţene de Organizare a Alegerilor. Practic, urmează să fie analizate dosarele organizaţiilor locale şi stabilirea, împreună cu preşedinţii de organizaţii, a calendarului convocării comitetelor de coordonare locale. Totodată, se va face verificarea tuturor membrilor filialei PNL Constanţa, conform datelor existente, şi se vor primi candidaturile pentru funcţiile de conducere la nivel local, municipal şi judeţean. În plus, se va verifica îndeplinirea obligaţiilor de membru al PNL de către toţi candidaţii.
 
Printre atribuţiile Comisiei Judeţene de Organizare a Alegerilor se mai află şi întocmirea documentaţiei necesare procedurii de alegeri pentru fiecare organizaţie în parte şi, nu în ultimul rând, solicitarea către BPJ a aprobării prin vot a tuturor acestor documente. 
Rămâne de văzut ce recomandări vor face cei doi lideri de la Centru conducerii şi organizaţiei PNL Constanţa, în contextul organizării alegerilor interne, astfel încât acestea să fie transparente şi corecte.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în cursă George Tufă, candidatul PNL la Primăria Cumpăna?

23 Apr 2024 156

Surse Coaliția va avea candidaturi separate la Primăria Capitalei - Gabriela Firea - PSD şi Sebastian Burduja - PNL

23 Apr 2024 167

ZIUA LIVE Florin Mitroi, candidatul PNL la Consiliul Județean Constanța - „Văd această candidatură ca pe o responsabilitate imensă"!(VIDEO)

22 Apr 2024 651

ZIUA LIVE Florin Mitroi, despre proiectele și planurile pe care le are pentru județul Constanța!

21 Apr 2024 1303

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 518

Daniel Gigi Tatu a sărit din echipa Chițac, în cea a senatorului Felix Stroe!

18 Apr 2024 558

Compania Mamaia SA și directorul general, Ursu Carmen, trimiși în judecată de procurorii din Constanța!

18 Apr 2024 886

ZIUA LIVE. Iulia Iurea, viceprimar Valu lui Traian „28 de hectare de teren sunt destinate strict amenajării de parcuri în localitate" (VIDEO)

18 Apr 2024 1602

Proiectul de lege a ajuns la Camera Deputaților Radarele poziționate în mod vizibil, cu însemnele distinctive ale Poliției Rutiere!

18 Apr 2024 420

ZIUA LIVE Predare de ștafetă la Valu lui Traian! Iulia Iurea, despre proiectele pe care le-a gândit și pentru care a obținut finanțare!

17 Apr 2024 829

Este nașul fiicei afaceristului Comănescu de la GSP Plecare din echipa Chițac. O nouă demisie din Consiliul Local Municipal Constanța!

17 Apr 2024 2926

ZIUA LIVE Perspective și proiecte pentru comunele Bărăganu și Cerchezu dezbătute cu cei doi candidați PNL

16 Apr 2024 535

Surse Cătălin Cîrstoiu depune săptămâna viitoare candidatura pentru funcţia de primar general al Capitalei

15 Apr 2024 546

Candidatul PSD-PNL pentru Primăria București, Cătălin Cîrstoiu, exclude o retragere a sa din cursa pentru fotoliul de primar

15 Apr 2024 474

ZIUA LIVE Perspective și proiecte pentru comunele Bărăganu și Cerchezu

15 Apr 2024 606