Sediul USR din Jurilovca inaugurat în prezenţa deputatului de Constanţa, Stelian Ion. Este prima filială din mediul rural a USR Tulcea

Membrii USR Tulcea, în frunte cu președintele filialei județene, Bogdan Paul Negrea și deputații Stelian Ion (Constanța) și Nicușor Dan (independent afiliat grupului USR), au participat, vineri, la inaugurarea sediului USR Jurilovca.

Prima filială din mediul rural a USR Tulcea are opt membri, președinte interimar, cu un mandat de un an, fiind Cristian Anisim.

”Locurile de muncă sunt principala noastră problemă pe plan local. Au fost fabrici de conserve, însă s-au închis. Ar fi o șansă cu turismul, însă nu toată lumea poate accesa bani europeni, ci doar care trebuie. Turistul vine la cetate, dar nu există niciun indicator. Centrul de informare a fost înființat doar ca să existe. Vom începe să propunem proiecte prin care comuna noastră să se dezvolte cu adevărat, nu doar în poze. Poate părea o nebunie că am înființat o filială aici, dar încercăm să schimbăm mentalitatea oamenilor”, a declarat Cristian Anisim, președintele interimar al USR Jurilovca.

La ceremonie a participat și deputatul independent afiliat grupului USR, Nicușor Dan. Acesta a constatat dificultățile pe care le au cetățenii din mediul rural care vor să înființeze o filială a USR.

”Avantajul în comunitățile mici este acela că toată lumea află repede orice. De aceea dacă faci ceva, se află și poate fi apreciat. O scrisoare prin care îi ceri primarului să te informeze când are loc ședința de Consiliu Local și ți se răspunde, acest lucru nu are cum să conteze”, le-a spus Nicușor Dan useriștilor de la Jurilovca.

Pe de altă parte, președintele USR Tulcea, Bogdan Paul Negrea spune că filiala Jurilovca nu este ultima înființată în mediul rural.

”Oricât de dificil ar fi, vrem să înființăm în curând filiala de la Sulina și pe cea de la Isaccea”, a spus Bogdan Paul Negrea.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

George Toader

17 Oct, 2017 19:25

Este foarte bine ca se merge în mediul rural , sau Cum se spune "la tara", pentru a li se aplica oamenilor ce se întâmplă, ce e bine de făcut, ce e rău de făcut și ei sa aleagă în cunoștință de cauză. ..

Articole asemanatoare

Stelian Ion despre Horia Constantinescu, contracandidatul său din partea PSD Constanța "Un comisar poate să devina un interlop, dar un interlop nu va putea fi niciodată comisar" (VIDEO)

28 Mar 2024 319

LIVE VIDEO-TEXT Președintele USR Constanța, Stelian Ion, declarații de presă înaintea ședinței de Consiliu Local (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 373

ZIUA LIVE De ce vrea Stelian Ion să-și ia revanșa în 2024!

28 Mar 2024 332

LIVE Consiliul Local Municipal votează rectificarea bugetară și mai multe vânzări de terenuri (FOTO+VIDEO+DOCUMENTE)

28 Mar 2024 542

Gabriel Ciobanu, candidează la funcția de primar Partidul Național Liberal, filiala Constanța susține un pol electoral unit cu toate forțele de dreapta, pentru localitatea Agigea!

27 Mar 2024 864

Deputatul constănțean Cristina Rizea s-a înscris în Partidul Social Democrat. Va candida la Primăria Valu lui Traian (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 1230

28.000 de oameni au semnat pentru ca Dreapta Unită să poată participa la alegerile europarlamentare și locale din 9 iunie

27 Mar 2024 384

Dorin Sărăcilă, candidatul ales de ADU pentru Primăria Tuzla, în județul Constanța

23 Mar 2024 542

Curtea Constituţională a României (CCR) Proiectul de lege care permite devansarea alegerii preşedintelui României este constituțional

20 Mar 2024 368

Bogdan Bola îl susține pe Stelian Ion în cursa pentru Primăria Constanța „E nevoie de o schimbare, înfrățirea PNL și PSD este evidentă"!

20 Mar 2024 724

Oficial! Stelian Ion și Claudiu Iorga Palaz, candidații din partea Alianței Dreapta Unită pentru Primăria și Consiliul Județean Constanța

20 Mar 2024 705

Situație disperată, semnalată autorităților din Constanța Investitorul RENT MOB.RO SRL, acuzat că pune în pericol viața a zeci de locatari pe strada Ionel Teodoreanu din cartierul Palazu Mare (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Mar 2024 2285

Alianța Dreptei Unite va fi pe buletinele de vot. Stelian Ion - „Încercarea PSD de a bloca Alianța Dreapta Unită a eșuat lamentabil”

19 Mar 2024 420

Oficial! Alianța Dreptei Unite s-a constituit legal! ÎCCJ a anulat decizia BEC

19 Mar 2024 421

LIVE VIDEO + TEXT Locuitori de pe strada Ionel Teodoreanu din Palazu Mare disperați din cauza alunecării de teren. Monica Roman - „S-a simțit ca un cutremur” (GALERIE FOTO + VIDEO)

19 Mar 2024 1186