Statistică la nivelul judeţului Constanţa PSD a devansat PNL şi la numărul mandatelor de consilieri locali

 

Un prim test electoral pentru partidele politice a trecut, însă rezultatele înregistrate la nivel judeţean, dar mai ales în fiecare localitate pot reprezenta un reper corect pentru scrutinul parlamentar din toamnă. PSD şi PNL sunt apropiate ca scor, însă, după cum au demonstrat alegerile parlamentare anterioare, electoratul de la malul mării are alte preferinţe când vine vorba despre Parlamentul României. 
 
La nivel naţional, social-democraţii au obţinut cele mai multe mandate de consilier local - 16.648. PSD este urmat de PNL - 13.193, ALDE - 2.504, UDMR - 2.284, PMP - 1.315 şi UNPR - 1.203 mandate de consilier local. Restul partidelor şi alianţelor au obţinut sub 1.000 de mandate de consilier local.
 
La nivelul judeţului Constanţa, lupta s-a dat pentru adjudecarea a 942 de mandate de aleşi locali. Un clasament al preferinţelor politice ale celor ce s-au deplasat la secţiile de votare ar arăta astfel: lider - PSD, urmat de PNL, PMP, ALDE, UNPR, Partidul M10 şi UDTTMR, ceilalţi competitori obţinând sub zece mandate de consilieri locali.
 
Competitorii electorali au fost numeroşi, mulţi dintre ei necunoscuţi pentru alegători, iar mandatele de consilieri n-au ajuns în palmaresul tuturor. Într-o ordine alfabetică, în mandate de aleşi locali „adjudecate”, situaţia arată astfel:
Alianţa pentru Unitatea Rromilor - zero
Asociaţia Partida Romilor „Pro-Europa” - cinci mandate
Partidul „Mişcarea pentru Medgidia” - un mandat
Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE) - 39 de mandate
Partidul Ecologist Român (PER) - zero mandate
Partidul Ecologist Socialist (PES) - zero mandate
Partidul M10 - 24 de mandate

Partidul Mişcarea Populară (PMP) - 57 de mandate
Partidul Naţional Țărănesc Creştin Democrat (PNȚCD) - şase mandate
Partidul Naţional Democrat (PND) - trei mandate

Partidul Naţional Liberal (PNL) - 369 de mandate
Partidul Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor - patru mandate
Partidul Puterii Umaniste (Social-Liberal) - zero mandate
Partidul România Mare (PRM) - şapte mandate
Partidul România Unită (PRU) - nouă mandate
Partidul Social Democrat (PSD) - 372 de mandate
Partidul Social Românesc (PSR) - zero mandate
Partidul Socialist Român - zero mandate
Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR) - 11 mandate
Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR) - 31 de mandate.

PSD, lider în preferinţele electoratului

Social-democraţii au avut liste pentru 69 dintre cele 70 de localităţi ale judeţului, comuna 23 August fiind unica în care PSD nu a avut nicio „pretenţie” (neavând nici candidat pentru funcţia de primar). Cele mai multe mandate le-au obţinut în: municipiul Constanţa şi comuna Cumpăna - câte 13, urmat de oraşul Năvodari şi comuna Topraisar - câte zece, Grădina, Ciobanu, Chirnogeni, Adamclisi, Ostrov - câte nouă mandate, Murfatlar, Lipniţa, Mircea Vodă şi Vulturu - câte opt mandate. La polul opus s-au clasat localităţile Seimeni şi Mihail Kogălniceanu, cunoscute drept fiefuri liberale, unde PSD va avea în următorii patru ani câte un consilier.

PNL, cu zero consilieri în trei localităţi 

Asemeni principalului contracandidat politic, PNL nu a avut listă pentru un consiliu local, cel de la Grădina. Liberalii se pot lăuda şi ei cu ceva. Dacă PSD are ca număr maxim de mandate/localitate 13, PNL are 14 în comuna 23 August… exact acolo unde social-democraţii nu au intrat în competiţie. Topul „puterii” PNL în legislativele locale continuă cu Valu lui Traian şi Ovidiu - câte 13 mandate, Poarta Albă - 11 mandate şi Constanţa - zece mandate, în celelalte localităţi având sub zece reprezentanţi în consilii. PNL a înregistrat cele mai slabe rezultate la Vulturu şi Saraiu, unde nu are niciun consilier local, dar şi la Tuzla, Tortoman, Saligny, Mircea Vodă, Ion Corvin, Horia, Deleni şi Cogealac, unde vor activa doar câte doi aleşi liberali. 

PMP are consilieri în 31 de localităţi

Din totalul celor 70 de localităţi din judeţ, numai în 46 Partidul Mişcarea Populară a vrut să aibă reprezentant în legislativele locale. Însă, în 15, nu a reuşit să obţină niciun mandat. Cel mai bun rezultat l-a înregistrat la Castelu, unde PMP are şase consilieri, dar şi la Cogealac, unde a reuşit să aibă cu unul mai puţin. În clasamentul „reuşitelor”, pe locul trei se situează localităţile Constanţa, Mihai Viteazu, Târguşor şi Tuzla, unde PMP va avea câte trei aleşi locali, în timp ce în 16 localităţi are câte un reprezentant. 

ALDE, reprezentat în 15 localităţi 

„Pretenţiile” ALDE au vizat 19 localităţi, dar se va mulţumi cu ceea ce a decis electoratul. Doar în 15 localităţi va avea organizaţia judeţeană ALDE consilieri locali. În municipiul Constanţa, oraşul Techirghiol şi comunele Costineşti şi Peştera, electoratul nu a dorit să fie reprezentat de niciun ales din partea ALDE. Cel mai bun scor l-a înregistrat la Hârşova şi Mihail Kogălniceanu - câte şase mandate. În alte cinci localităţi - Tuzla, Ion Corvin, Ghindăreşti, Cernavodă şi Mangalia - a obţinut câte trei mandate, iar în alte trei - Medgidia, Murfatlar şi Rasova -, ALDE are câte doi reprezentanţi, iar în celelalte, câte un ales local.  

Creditat fără şansă, M10 a stricat pronosticurile 

În nouă localităţi, partidul M10 a depus liste pentru Consiliul Local, iar cele mai multe mandate i-au revenit în comuna Peştera - şapte. Un rezultat neaşteptat de bun l-a obţinut şi în municipiul Medgidia şi în comuna Seimeni - câte cinci aleşi vor reprezenta partidul -, în timp ce la Deleni, doar doi. În celelalte localităţi, M10 va avea câte un consilier local.

Premieră pentru UDTTMR 

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România a dorit să aibă reprezentanţi în consiliile locale din 16 localităţi, dar numai în zece a reuşit să atragă voturile necesare. Scrutinul electoral a decis ca UDTTMR să aibă câte un consilier în Valu lui Traian, Topraisar, Mihail Kogălniceanu, Lumina, Cobadin, Castelu, 23 August, Techirghiol, Băneasa şi doi aleşi în municipiul Medgidia. 

UNPR - 12 „victorii” din 25 de tentative

Deşi a avut liste de candidaţi în 25 de localităţi din judeţ, UNPR a reuşit să aibă reprezentanţi în consiliile locale din 12 unităţi administrativ-teritoriale. Cei mai mulţi consilieri locali progresişti sunt la Saraiu (şapte), la Saligny -cinci mandate, iar la MIrcea Vodă şi la Cogealac, UNPR are câte trei aleşi. Totodată, la Mangalia, Negru Vodă, Albeşti, Ion Corvin şi Limanu, progresiştii au câte două mandate şi câte unul în localităţile Adamclisi, Corbu şi Saligny. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Organizația de tineret a PSD Murfatlar a trecut în corpore la filiala PNL din localitate

28 Mar 2024 900

Stelian Ion despre Horia Constantinescu, contracandidatul său din partea PSD Constanța "Un comisar poate să devina un interlop, dar un interlop nu va putea fi niciodată comisar" (VIDEO)

28 Mar 2024 604

Candidatul PSD la Primăria Constanța, Horia Constantinescu, și-a anunțat demisia din fruntea ANPC

28 Mar 2024 513

Decebal Făgădău „Mi-aș fi dorit din tot sufletul să candidez la funcția de primar al Municipiului Constanța“ (VIDEO)

27 Mar 2024 1741

UPDATE Demisie în bloc la PSD Valu lui Traian! Întreaga organizație s-a alăturat Partidului Național Liberal. Ce spune Mirela Matichescu

27 Mar 2024 1386

Irinela Nicolae va candida din partea organizației PSD Constanța pe lista de europarlamentare

27 Mar 2024 1140

Costin Răsăuțeanu deschide listele PSD pentru Consiliul Local Municipal Constanța

27 Mar 2024 842

Deputatul constănțean Cristina Rizea s-a înscris în Partidul Social Democrat. Va candida la Primăria Valu lui Traian (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 1330

UPDATE Decebal Făgădău revine în PSD. Pentru ce funcție ar putea candida (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 1106

LIVE VIDEO+TEXT Biroul Politic Național a validat candidații PSD pentru Primăria și Consiliul Județean Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO+DOCUMENTE)

27 Mar 2024 2740

Când vor fi anunțați candidații PSD la Primăria și Consiliul Județean Constanța

26 Mar 2024 905

Liderii coaliţiei au stabilit primul loc pe lista comună de la alegerile europarlamentare și candidaturile comune la Sectoarele 1, 2 şi 5 ale capitalei

25 Mar 2024 573

Decizia nu este definitivă Prefectul județului pierde procesul cu CLM Constanța. Este vizat proiectul „Stop depresia"!

25 Mar 2024 408

PSD Constanța, la momentul adevărului! Luni va fi anunțat tandemul pentru Primăria și Consiliul Județean Constanța!

24 Mar 2024 1319

Ședință a Consiliului Politic Naţional al PNL. Ce subiecte se află pe ordinea de zi

24 Mar 2024 594