Tensiuni în partid Liberalii se pregătesc de alegerile locale la Techirghiol. Iulian Soceanu, reînregimentat în PNL (galerie foto)



Tensiunile în rândul liberalilor (reuniţi) constănţeni au fost încă o dată confirmate.

După ce, săptămâna trecută, „aripa democrat-liberală“, reprezentată de copreşedintele organizaţiei judeţene PNL Constanţa Sorina Tuşa, anunţa că pentru alegerile locale este văzut drept candidat al liberalilor Iulian Constandin pentru primăria Techirghiol, cei din „aripa PNL“ au avansat demersurile.
 
Secretarul executiv al organizaţiei judeţene a PNL Constanţa şi responsabil de zonă a anunţat că actualul viceprimar cu atribuţii de primar, Iulian Soceanu, se reîntoarce în familia PNL şi va intra în cursa pentru fotoliul de primar. Amintim că Soceanu a părăsit barca PNL în toamna lui 2014, atunci când, beneficiind de prevederile celebrei Ordonanţe „a traseiştilor“ nr. 55/2014, a părăsit partidul din care făcea parte de câţiva ani, pentru a rămâne independent. Anul trecut, după ce primarul Adrian Stan a fost reţinut şi apoi arestat, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, în formă continuată, oraşul Techirghiol s-a văzut în situaţia de a alege de îndată un viceprimar care să preia atribuţiile de primar (asta după ce fostul viceprimar a decedat, locul său nefiind ocupat până la acel moment).
 

„Sunt onorat să fiu candidat la primărie. Revin în PNL după un an. Am plecat din partid în 2014 pentru că au fost nişte tensiuni în interiorul organizaţiei, dar am păstrat întotdeauna o legătură apropiată cu cei din organizaţia judeţeană. Am fost preşedintele organizaţiei locale a PNL Techirghiol timp de două mandate. Mă bucur că m-am întors, pentru că eu sunt liberal prin doctrină şi prin felul meu de a fi şi nu mă regăsesc în altă parte“, a declarat Soceanu.

 
Acesta nu s-a întors singur în partid, fiind urmat de alţi doi consilieri locali, liberalii având astfel majoritatea în Consiliul Local. Dănuţ Pucichi, fost consilier PPDD, rămas independent odată cu Ordonanţa 55, şi Marius Săileanu, care a mai fost în PNL, devenind apoi independent, au semnat şi ei, ieri, adeziunile la PNL, alături de Soceanu. Acesta din urmă a devenit şi preşedintele organizaţiei locale a PNL Techirghiol şi, conform statutului, are întâietate în ceea ce priveşte desemnarea candidatului.
 
Despre sine, viitorul candidat al liberalilor a ţinut să spună că are 40 de ani, este căsătorit şi are doi copii, provine din mediul privat şi are o afacere de care se ocupă. Acesta a fost, în trecut, profesor de educaţie fizică şi sport şi rugbyist la Farul.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Licitație pentru dotarea cu echipamente digitale a liceului „Emil Racoviță” din Techirghiol. Când va avea loc (DOCUMENT)

03 Apr 2024 437

Primăria Techirghiol caută firmă să concesioneze sistemul de iluminat public. Peste 1 milion de euro, valoarea licitației

11 Jan 2024 748

Primarul orașului Techirghiol, județul Constanța în doliu! Tatăl său s-a stins din viață

22 Sep 2023 1035

Declarații de Avere Constanța Constantin Iulian Soceanu, primarul orașului Techirghiol deține un teren și o casă (DOCUMENTE)

10 Sep 2023 4983

Lucrări de asfaltare și reabilitare a tramei stradale în orașul Techirghiol

08 Jun 2023 1051

Șase terenuri din Techirghiol sunt scoase la licitație. În ce dată va avea loc

19 Apr 2023 2500

Contract de finanțare pentru îmbunătățirea mobilității urbane în orașul Techirghiol

26 Feb 2023 1025

Constanța Peste 500 de etnici tătari au sărbătorit luni Ramazan Bayram-ul

03 May 2022 2043

Primăria Techirghiol, mesaj de Ziua Deţinuţilor Politici Anticomunişti din Perioada 1944-1989 (VIDEO)

09 Mar 2022 2107

ZIUA LIVE. Pe 24 iunie se inaugurează Teatrul de Vară „Jean Constantin” din Techirghiol, cel mai nou teatru din județ

02 Mar 2022 2641

ZIUA LIVE Primarul Soceanu, despre proiecte care vizează îmbunătățirea infrastructurii la Techirghiol- „23 de străzi vor avea asfalt nou“

01 Mar 2022 2052

ZIUA LIVE. Proiecte de infrastructură prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”

28 Feb 2022 1791

Primarul orașului Techirghiol, despre explozia, urmată de incendiu, unde au ars șapte căsuțe

30 Jan 2021 3887

#alegerilocale2020 Obiectivul îndrăzneț al primarului Iulian Soceanu - „Orașul Techirghiol – Stațiunea balneară numărul 1 în România”

21 Sep 2020 2958

12 români carantinați la Sanatoriul Balnear din Techirghiol, depistați pozitiv cu coronavirus

28 Mar 2020 3772