Transparenta privind salariile din Prefectura (document)

cap_4.jpgÎn condiţiile în care cei mai mulţi dintre angajaţii de la stat se feresc cât şi cum pot să-şi declare veniturile ce le obţin, prefectura Constanţa a decis că o transparenţă mai mare în acest sens ar fi de bun augur.

„Am primit o circulară de la minister prin care ni s-a spus să publicăm veniturile pe care eu, în calitate de prefect, le obţin, dar şi pe cele ale subprefectului Mircea Iustian. Am vrut să dau dovadă de transparenţă şi am decis să publicăm pe site-ul instituţiei toate salariile angajaţilor din instituţie", a precizat prefectul judeţului Constanţa, Claudiu Palaz.

Începând de ieri după amiază, la secţiunea „informaţii de actualitate", oricine poate vizualiza remuneraţiile nete pe care cei 110 angajaţi din cadrul Prefecturii le-au primit pe luna aprilie.

salarii_prefectura_-__sediu_02.jpgCel mai mare salariu îl primeşte prefectul Claudiu Palaz - 6.213, iar cel mai mic consilier juridic superior treapta 2 - 849 de lei. Cel de-al doilea reprezentant al instituţiei, subprefectul Mircea Iustian primeşte pentru munca ce o desfăşoară în cadrul instituţiei 4.540 de lei, în vreme ce directorul de cancelarie al prefectului, în persoana Corinei Cuşa, este remunerat cu 3.107 lei. Consilierul şi consultantul primesc 2.816 lei, respectiv 1.736 de lei. Şefa de serviciu, Liliana Piscanu, primeşte lunar, impozitat, 2.854 de lei, iar managerul public principal - 3.643 de lei. Cei doi consilieri pe afaceri europene au primit, în aprilie, 4.648 de lei, respectiv 3.469 de lei.

Lista completă cu toate salariile angajaţilor din Prefectura Constanţa pot fi vizualizate în ediţia on-line a cotidianului nostru, dar şi pe site-ul instituţiei.

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Pe cine va vota Claudiu Palaz ca primar al Constanței? (VIDEO)

16 Apr 2024 570

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 654

ZIUA LIVE Despre maturitate politică. Claudiu Palaz explică de ce candidează la președinția Consiliului Județean Constanța!

15 Apr 2024 578

Alianța Dreapta Unită a stabilit candidatul pentru Primăria Independența, județul Constanța

09 Apr 2024 592

Președintele PMP Constanța candidează și la alegerile europarlamentare

22 Mar 2024 725

Bogdan Bola îl susține pe Stelian Ion în cursa pentru Primăria Constanța „E nevoie de o schimbare, înfrățirea PNL și PSD este evidentă"!

20 Mar 2024 841

Oficial! Stelian Ion și Claudiu Iorga Palaz, candidații din partea Alianței Dreapta Unită pentru Primăria și Consiliul Județean Constanța

20 Mar 2024 825

Reacții puternice de la liderii ADU Constanța! Stelian Ion, Claudiu Palaz și Bogdan Bola, declarații despre decizia BEC

17 Mar 2024 799

Dreapta Unită a depus la Prefectură un Memoriu prin care solicită sesizarea Guvernului cu privire la adoptarea OUG privind organizarea și desfășurarea alegerilor (DOCUMENT)

11 Mar 2024 564

#Dobrogea145 Claudiu Iorga Palaz, președinte PMP Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

21 Nov 2023 1111

Vasile Ivanof, decedat Magistrații au decis rejudecarea dosarului dintre Stone Construct SRL și CJ Constanța, vizând contractul de la Capidava. Ce sume se află la mijloc?

29 Sep 2023 1018

LIVE VIDEO- TEXT Consiliul Județean Constanța se reunește în ședință. Iată ce se discută (FOTO)

20 Sep 2023 1414

Claudiu Iorga Palaz, consilier județean PMP în Consiliul Județean Constanța, averea și interesele (DOCUMENTE)

24 Jul 2023 3044

Un consilier local de la Costinești a demisionat. „Mulți au confundat administrația cu businessul”

02 May 2023 1780

Claudiu Iorga Palaz, PMP Constanța „Președintele CJ Constanța își alocă, pe lângă cheltuirea banului public după bunul plac, și dreptul de a minți“

01 Mar 2023 1820