Politic

Tribunalul Constanţa a decis suspendarea ordinului de prefect Romeo Rezeanu obţine o primă victorie în instanţă, după ce şi-a pierdut mandatul de consilier local

Fostul liberal Romeo Rezeanu a atacat în contencios administrativ, la Tribunalul Constanţa, ordinul de prefect 277/21.06.2017, care a condus la încetarea mandatului de consilier local municipal. Tribunalul Constanţa a admis solicitarea lui Rezeanu în şedinţa din 25.09.2017, iar prin sentinţa civilă nr. 1423, instanţa a dispus suspendarea ordinului emis de fostul prefect al judeţului Constanţa, Adrian Nicolaescu, privind constatarea încetării de drept a mandatului de consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Constanţa al reclamantului şi declararea ca vacant a locului de consilier local.
 
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată prin recurs în termen de cinci zile de la comunicare. În cazul în care şi instanţa superioară va menţine aceeaşi soluţie, Romeo Rezeanu ar putea să se întoarcă în Consiliul Local Municipal, în calitate de consilier independent.
Rămâne de văzut şi în ce măsură este dispus CLM să pună în aplicare hotărârea instanţei de judecată.
 
Vă reamintim că, în luna iunie a acestui an, prefectul judeţului Constanţa de la acea vreme, Adrian Nicolaescu, a semnat ordinele de încetare a mandatelor a trei consilieri ex-liberali - Romeo Rezeanu, Cristy Băisan şi Horia Căliminte, ca urmare a adresei PNL Constanţa prin care aceştia şi-au pierdut susţinerea politică şi au fost excluşi din partid.
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rezeanu, pas important pentru revenirea în Consiliul Local Constanța

12 Oct 2017 591

Revista presei locale

05 Oct 2017 642

Romeo Rezeanu a obţinut în instanţa suspendarea ordinului prin care i-a încetat mandatul de consilier local (document)

04 Oct 2017 979

PNL a stabilit cine îi înlocuieşte pe Romeo Rezeanu şi Horia Căliminte în Consiliul Local Municipal Constanţa. Tulică şi Gavrilă aşteaptă validarea mandatelor! (galerie foto)

25 Jul 2017 1983

Prefectul a emis ordine de încetare a mandatelor de aleşi locali pentru trei liberali Cine devine consilier judeţean după ce Cristy Băisan şi-a pierdut mandatul? (galerie foto)

24 Jun 2017 2828

Prefectul Nicolaescu a semnat ordinele de încetare a mandatelor de consilieri ale lui Rezeanu, Căliminte si Baisan

23 Jun 2017 2476

Căliminte şi Rezeanu atacă excluderile la Comisia de Arbitraj La Prefectură a ajuns adresa PNL de încetare a mandatelor a trei consilieri, dar şi o contestaţie

22 Jun 2017 2876

Sentinţă a ÎCCJ Parohia „Sfântul Mina“ a cerut Consiliului Local Constanţa terenul din parcul Tăbăcărie. Ce a spus Făgădău (documente)

22 Jun 2017 6646

PNL Constanţa explică „execuţiile“ interne ale consilierilor Rezeanu şi Căliminte

16 Jun 2017 2144

Update. Excluderea celor trei consilieri votată în unanimitate în BPJ al PNL Constanţa

09 Jun 2017 1207

Doi consilieri locali şi un consilier judeţean au fost propuşi pentru excludere din PNL Constanţa. Ce a condus la această decizie. Ce spun consilierii propuşi spre excludere

08 Jun 2017 2519

Aleşii locali Andrei Popescu şi Romeo Rezeanu şi-au depus rapoartele de activitate

31 May 2017 1354

Florasun SRL, firmă nouă înființată la Mamaia. Fondatori sunt Paul-Nicolae Marin și Virgil Rezeanu

08 Mar 2017 741

Firmă nouă de activităţi recreative şi distractive în Constanţa! Cine sunt fondatori

08 Mar 2017 863

Şedinţa CLM Constanţa, „câmp de luptă“ PSD - PNL Făgădău - „Voi relua aceste proiecte ori de câte ori va fi nevoie“ (galerie foto)

01 Nov 2016 1470

PNL nu este de acord cu proiectele de Consiliu Local ce privesc stadionul Farul şi terenul atribuit Arhiepiscopiei

31 Oct 2016 3511

Propunerile PNL pentru Consiliul Local Municipal

26 Apr 2016 2318

Mai mulţi primari liberali, primii pe lista consilierilor judeţeni propuşi de PNL

24 Apr 2016 1154

Lista de consilieri locali Societatea civilă a dispărut de pe lista lui Chițac

23 Apr 2016 2203

Comunicat - PDL Constanța

23 Oct 2013 616