Ultima zi pentru înscrierea în cursă este 22 aprilie Bogdan Huţucă şi Mihaela Andrei şi-au depus candidatura pentru funcţia de preşedinte al PNL Constanţa

La Comisia de Organizare şi Desfăşurare a Alegerilor (CODA), constituită la nivelul Organizaţiei Judeţene a PNL Constanţa, s-au primit doar două cereri de înscriere pentru funcţia de preşedinte al Biroului Politic Judeţean al partidului, care urmează să fie ales pe 27 aprilie.
 
„Până la acest moment, pentru funcţia de preşedinte au fost înregistrate doar două cereri: deputatul Bogdan Huţucă şi consilierul municipal Mihaela Andrei. În cazul Mihaelei Andrei, este vorba, de fapt, despre o candidatură multiplă, atât pentru preşedinte, cât şi pentru vicepreşedinte“, a declarat preşedintele CODA, Adrian Manole.

Pentru alte funcţii în cadrul Biroului Judeţean nu au fost înregistrate candidaturi. „Aşteptăm un val de candidaturi după sărbătorile pascale“, a adăugat Adrian Manole. Precizăm că ultima zi pentru depunerea dosarelor de candidatură este data de 22 aprilie.
 
Cristy Remus Băisan, consilier judeţean, deşi şi-a anunţat public intenţia de a candida pentru preşedinţia filialei judeţene, chiar înaintea colegilor săi, deocamdată nu a depus un dosar de candidatură.
 
Alegerile pentru Organizaţia Judeţeană a PNL Constanţa vor avea loc la data de 27 aprilie, la Casa de Cultură din Constanţa. Pentru că ne aflăm în Săptămâna Patimilor, liberalii au suspendat în aceste zile alegerile interne din cadrul filialelor locale, potrivit aceluiaşi preşedinte CODA, Adrian Manole. Acestea vor fi reluate săptămâna viitoare.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Gabriel Ciobanu, candidează la funcția de primar Partidul Național Liberal, filiala Constanța susține un pol electoral unit cu toate forțele de dreapta, pentru localitatea Agigea!

27 Mar 2024 755

UPDATE Demisie în bloc la PSD Valu lui Traian! Întreaga organizație s-a alăturat Partidului Național Liberal. Ce spune Mirela Matichescu

27 Mar 2024 1223

Liderii coaliţiei au stabilit primul loc pe lista comună de la alegerile europarlamentare și candidaturile comune la Sectoarele 1, 2 şi 5 ale capitalei

25 Mar 2024 560

Ședință a Consiliului Politic Naţional al PNL. Ce subiecte se află pe ordinea de zi

24 Mar 2024 591

LIVE TEXT + VIDEO PNL Tulcea, o nouă rundă de lansare a candidaturilor la funcția de primar!

22 Mar 2024 1334

BPN al PNL a validat candidatura președintelui PNL Iași, Alexandru Muraru, la alegerile europarlamentare

21 Mar 2024 488

Vergil Chițac și Florin Mitroi, validați în ședința BPN al PNL

21 Mar 2024 737

Deputatul Bogdan Huțucă „Din 31 martie, județul Constanța va fi poarta Schengen a României “

21 Mar 2024 728

BPN al PNL a validat candidații pe lista comună cu PSD la europarlamentare. Consiliul Național, convocat pe 24 martie

21 Mar 2024 524

Comuna Fântânele, din județul Constanța, a rămas fără Consiliu Local Mai mulți aleși locali au demisionat, iar ultimii patru au fost radiați din PNL. Cu toții și-au pierdut mandatele!

21 Mar 2024 1029

Ramona Chiriac vrea să se retragă din fruntea listei PSD-PNL la alegerile europarlamentare (PRESA)

21 Mar 2024 439

Candidatul PSD - PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu - „Împreună vom învinge un oraş bolnav şi-l vom face sănătos“

20 Mar 2024 380

Bogdan Bola îl susține pe Stelian Ion în cursa pentru Primăria Constanța „E nevoie de o schimbare, înfrățirea PNL și PSD este evidentă"!

20 Mar 2024 724

Huțucă (PNL) „NATO construiește cea mai mare baza militară din Europa în județul Constanța!"

19 Mar 2024 680

Liderii coaliţiei de guvernare şi-au dat acordul pentru susţinerea candidaturii lui Cătălin Cîrstoiu la Primăria Capitalei

19 Mar 2024 371