Zonă de agrement, inaugurată în cartierul Tomis Nord (galerie foto)

09_badea_1.jpgÎn cursul zilei de ieri, primarul Radu Mazăre şi candidatul USL pentru funcţia de deputat în Colegiul 8, Manuela Mitrea, au inaugurat zona de agrement Piaţeta Badea Cârţan din cartierul Tomis Nord. Locuitorii din zonă se pot bucura de un loc amenajat pentru picnicuri, de un loc de joacă pentru cei mici, de un teren de baschet, dar şi de o parcare întinsă. Construcţiile au fost ridicate pe un teren, pe care fiinţau înainte barăci şi grădini.

Locuitorii cartierului Tomis Nord i-au aşteptat pe primarul Radu Mazăre şi pe deputatul Manuela Mitrea în număr mare. Atât tinerii, cât şi cei mai în vârstă le-au mulţumit celor doi pentru noile construcţii şi le-au spus care sunt problemele cu care se confruntă în continuare. Cei doi le-au promis alegătorilor că vor lua aminte la păsurile lor şi vor încerca să le rezolve în cel mai scurt timp.

badea_.jpgRobert (8 ani) a venit cu colegii lui, Alexandru, Rebeca şi Valentin la noul loc de joacă. „Ne place aici pentru că este curat şi frumos. Avem foarte multe jocuri, din care putem alege. Cel mai mult ne place curtea de baschet, pentru că acolo ne putem juca împreună", spun micuţii.

Maria Neghiniţă (70 ani) spune că a venit în urmă cu 35 de ani la Constanţa, din Botoşani. Ea spune că zona nu a arătat niciodată atât de bine. „E un lucru bun că avem un loc curat, unde putem ieşi dintre pereţii casei. Ne bucurăm să îi vedem pe copii cum se distrează în siguranţă. Aici erau, înainte, grădini şi boscheţi deşi, iar noaptea nu aveam curaj să ne aventurăm în spatele blocului", îşi aminteşte femeia.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vești bune pentru pensionari! Pensiile ar putea fi livrate înainte de Paște

24 Apr 2024 464

Rafila, anunț de ultim moment despre o strategie care să limiteze trimiterea pacienţilor de la stat la privat

18 Apr 2024 406

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 10. 18 aprilie 2024. Suntem în creștere de presiune atmosferică

18 Apr 2024 407

Evenimente în Constanța Unde ne putem petrece ziua de sâmbătă

13 Apr 2024 756

Ziua Internațională a Romilor, sărbătorită în fiecare an pe 8 aprilie

08 Apr 2024 475

1.000 de familii, sprijinite de Fundația GUR Fondatorul Ramazan Gur – „Impactul nostru nu se măsoară doar în numere, ci în zâmbetele recăpătate”

08 Apr 2024 773

Guvernul României20 de ani de activitate a Consiliului de Export

01 Apr 2024 303

Editorial Păcăleala, un atribut al societății noastre

31 Mar 2024 534

Programul „Cum depășim provocările din viața noastră", la Direcția de Asistență și Protecție Socială Tulcea

31 Mar 2024 428

28.000 de oameni au semnat pentru ca Dreapta Unită să poată participa la alegerile europarlamentare și locale din 9 iunie

27 Mar 2024 545

Primarul Vergil Chițac „Au fost finalizate lucrările de reabilitare, modernizare și dotare a Corpului C3 de la Liceul Tehnologic Dimitrie Leonida din Constanța“ (VIDEO)

26 Mar 2024 744

Grupul MEMORIAL Hospitals și-a deschis porțile la Constanța! „Scopul este să fim aproape de pacienții noștri!” (VIDEO)

24 Mar 2024 1935

Baza sportivă de pe malul lacului Siutghiol, din Constanța, miza unui proces intentat de Clubul Sportiv Electrica Președinte Dumitru Frățilă face acuzații -„Nu ne putem desfășura activitatea!“

23 Mar 2024 1948

Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, candidează pentru un nou mandat

23 Mar 2024 634

Tulcea Pregătire pentru situații de urgență. Elevii Școlii Gimnaziale Greci participă la un exercițiu de evacuare (FOTO)

22 Mar 2024 414