Flagrant DNA la pizzerie. O „prăjitură“ de 4.000 de euro (referat propunere arestare)



Flagrantul a avut loc la o pizzerie din localitatea Eforie. Denunţătorul a spus că s-a întâlnit cu inculpatul pentru a-i da suma de 3.000 de euro, în schimb, acesta urmând să-şi exercite influenţa asupra funcţionarilor din cadrul primăriei Agigea

ZIUA de Constanţa prezintă referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa prin care au cerut arestarea preventivă a lui Dorel Manea, consilier local în cadrul Primăriei Agigea. Acesta este cercetat sub aspectul săvârșirii infracţiunii de trafic de influenţă.
 
Conform documentului mai sus precizat, Dorel Manea a fost denunţat la DNA Constanţa, pe data de 23 martie, de către un om de afaceri interesat de achiziţionarea unor terenuri aflate pe raza localităţii Agigea.
 
Potrivit DNA, consilierul local i-ar fi cerut denunţătorului său 11.000 de euro, afirmând că are influenţă asupra funcţionarilor din Primăria Agigea „cu atribuţii în ceea ce priveşte organizarea şi desfăşurarea unei licitaţii pentru atribuirea unor contracte de concesiune având ca obiect terenuri, pe care îi poate determina să asigure obţinerea de către denunţător a unui contract de concesiune pentru un asemenea teren“.
 
În cuprinsul actului de sesizare, s-a arătat, în esenţă, că, „în cursul lunii martie 2016, respectiv în săptămâna anterioară formulării denunţului, denunţătorul a aflat de la un prieten de-al său că în Agigea se organizează licitaţie pentru concesionarea de terenuri de către Primărie, însă condiţionat de avansarea unor sume de bani către anumiţi funcţionari“.
 
„Acelaşi prieten al denunţătorului l-a contactat pe consilierul local, iar ulterior, cu ocazia întâlnirii dintre aceste trei persoane, consilierul s-a prezentat ca fiind «Dan», membru în Consiliul Local al Primăriei Agigea, judeţul Constanţa, identificat ca fiind inculpatul Manea Dorel. Cu prilejul întâlnirii, denunţătorului i-a fost confirmată starea de fapt privind licitaţia şi i-au fost date mai multe detalii, respectiv că «şpaga», «prăjitura» urma să fie de 4.000 de euro pe loturile situate lângă lacul Agigea şi de 3.000 de euro pentru locurile de lângă şosea“, potrivit referatului DNA.
 
Tot din cele consemnate de procurori mai reiese că, în contextul unei alte întâlniri, „Manea Dorel i-a spus martorului denunţător că licitaţia va fi o formalitate, că, în fapt, terenurile ce urmează a fi concesionate sunt «luate», iar în prezent, nu face decât să caute oameni pentru a le distribui, acest din urmă aspect reieşind şi din harta cu terenuri prezentată pe telefonul smart, unde erau evidenţiate cu o altă culoare“.
 

Mai departe, Dorel Manea i-ar fi notat denunţătorului pe un buletin de analize medicale ce aparţinea celui din urmă câteva date privind licitaţia.
 
„La data de 25 martie 2013, martorul denunţător l-a contactat pe inculpatul Manea Dorel, stabilind cu acesta să se întâlnească la pizzeria (…) din localitatea Eforie Nord, pentru ca martorul să înmâneze inculpatului avansul pretins de către acesta. (…) În jurul orelor 11.45, în timp ce martorul-denunţător şi inculpatul Manea Dorel se aflau în incinta pizzeriei, organele de urmărire penală s-au deplasat în interior, constatând că la etaj, la o masă situată pe partea stângă a localului, se aflau cele două persoane menţionate. Procedând la identificarea acestora, s-a stabilit că acestea sunt martorul şi inculpatul Manea Dorel, cel dintâi declarând verbal că s-a întâlnit cu inculpatul pentru a-i da suma de 3.000 de euro pentru ca acesta să-şi exercite influenţa asupra funcţionarilor din cadrul primăriei care au în sarcină organizarea şi desfăşurarea licitaţiei privind atribuirea unor contracte de concesiune, având ca obiect terenuri din intravilanul comunei Agigea. Suma reprezintă prima tranşă din totalul de 11.000 de euro pretinşi“, conform referatului propunerii de arestare.
      
Zilele trecute, Dorel Manea a fost arestat preventiv de Tribunalul Constanţa. Consilierul a atacat la Curtea de Apel Constanţa mandatul de arestare emis pe numele său, contestaţia urmând să fie judecată azi, începând cu ora 10.00.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dorel Manea, fost consilier local în cadrul Primăriei Agigea, eliberat condiţionat!

12 Jul 2017 2552

Dorel Manea, fost consilier local din Agigea, aproape liber. Procurorii DNA se opun

10 Jun 2017 3405

Suspectat de coruperea sexuală a minorilor Fost angajat al Protecţiei Copilului Constanţa, trimis în judecată

15 Mar 2017 2604

Arestul nu se deschide pentru cei trei inculpaţi Procurorii continuă cercetările în scandalul sexual de la Protecţia Copilului

24 Feb 2017 2023

Scandal sexual de la Protecția Copilului din Constanța. Angajatul instituţiei, arestat. Decizie definitivă

24 Jan 2017 2704

Scandal sexual la Protecţia Copilului din Constanţa! Arestaţii vor în libertate. Instanţa a rămas în pronunţare

24 Jan 2017 2129

Scandal sexual la Protecţia Copilului din Constanţa! Cei trei arestaţi ar putea fi eliberaţi azi

23 Jan 2017 2055

Eduard Crăciun, educator la Centrul Micul Rotterdam, arestat preventiv

19 Jan 2017 3515

Apelul lui Dorel Manea, respins Consilier local din judeţul Constanţa, condamnat definitiv

01 Oct 2016 2006

Constantin Dorel Manea, pus în libertate după ce ar fi lovit un bărbat şi l-ar fi abandonat într-o baltă de sânge

22 Sep 2016 2845

Ar fi lovit un bărbat şi l-ar fi abandonat într-o baltă de sânge Se cere prelungirea arestului faţă de Constantin Dorel Manea

19 Sep 2016 1705

Dorel Manea, consilier local din judeţul Constanţa, menţinut în arest preventiv (rechizitoriu)

19 Aug 2016 2454

Procurorii DNA, nemulţumiţi de condamnarea lui Dorel Manea, fost consilier local în Agigea (rechizitoriu)

02 Aug 2016 2281

Dorel Manea, consilier local în cadrul Primăriei Agigea, condamnat la închisoare cu executare

22 Jun 2016 2230

EXCLUSIV Dorel Manea, consilier local din judeţul Constanţa, CONDAMNAT cu executare (rechizitoriu)

21 Jun 2016 4641