Flagrant la Antifraudă Cum l-a prins DNA Constanţa pe inspectorul Dumitru Adrian Popa (rechizitoriu)

Dosarul în care Dumitru Adrian Popa, inspector Antifraudă în cadrul Direcţiei Antifraudă Fiscală 2 Constanţa, a fost trimis în judecată alături de afaceristul Florin Zarughevici va fi soluţionat de Tribunalul Constanţa. În rechizitoriul întocmit, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie arată că Popa a fost prins în flagrant chiar în faţa sediului Direcţiei Antifraudă Constanţa. Mai mult decât atât, procurorii susţin că Zarughevici a acceptat să colaboreze cu DNA după ce fusese prins în flagrant, la rândul său, în timp ce primea suma de 5.000 de euro, banii fiind consemnaţi în cuprinsul procesului-verbal întocmit de organul de urmărire penală.
 
Procurorii au reţinut că, „în perioada iulie - septembrie 2015, inculpatul Popa Dumitru Adrian, în calitate de inspector Antifraudă, a pretins și a primit de la mai mulţi oameni de afaceri suma totală de 13.000 de lei, în legătură cu neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu care decurgeau din funcţia deţinută, privind rezultatele unor controale efectuate la firmele acestora“. Mai mult decât atât, Popa ar fi a pretins, prin intermediul inculpatului Zarughevici Florin, de la administratorul unei alte societăţi comerciale suma de 3.000 de euro.
 
„La data de 3 septembrie 2015, inculpatul a primit de la omul de afaceri, prin același intermediar, suma de 3.000 de euro pretinsă anterior, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante. Suma remisă iniţial de omul de afaceri inculpatului Zarughevici Florin, care a negociat cuantumul mitei pretinse de Popa Dumitru Adrian și condiţiile de loc și de timp în care avea să fie plătită, a fost de 5.000 de euro. Ulterior, Zarughevici Florin și-a oprit 2.000 de euro, iar restul i-a predat inspectorului Antifraudă. La data de 3 septembrie 2015, dar și anterior acestui moment, inculpatul Popa Dumitru Adrian a pretins de la un om de afaceri mai multe sume de bani, pentru ca, uzând de influenţa pe care o avea asupra funcţionarilor ANAF, să îi determine să adopte o soluţie favorabilă într-un dosar privind insolvenţa unei firme administrate de omul de afaceri, deschis din cauza unei datorii de peste 500.000 de lei pe care societatea o avea faţă de bugetul de stat“, se mai arată în rechizitoriu.
 
Tot potrivit aceleiaşi surse, „inculpatul Zarughevici Florin a arătat că este de acord să colaboreze cu organele de urmărire penală şi să înmâneze suma de 3.000 de euro, conform înţelegerii coinculpatului Popa Dumitru Adrian, diferenţa de 2.000 de euro urmând să fie recompensa sa“.
 
„Inculpatul Zarughevici Florin s-a deplasat apoi pe strada (...) din municipiul Constanţa, în faţa sediului Direcţiei Regionale Antifraudă, şi l-a apelat telefonic pe coinculpat, care a coborât în faţa sediului Direcţiei Antifraudă de pe strada (...) din municipiul Constanţa ((…)). Inculpatul Popa Dumitru Adrian a urcat în maşina inculpatului Zarughevici Florin și l-a întrebat despre discuţia purtată de acesta cu (...), afirmând totodată că îi spusese că, din cauza relaţiilor de la Bucureşti ale martorilor, inspectorii Antifraudă de la Constanţa începuseră să facă flotări, în sensul că erau îngrijoraţi ((...)). (...)“, conform rechizitoriului.
 
„De asemenea, în interiorul autoturismului inculpatului Zarughevici Florin,
inculpatul Popa Dumitru Adrian a primit de la acesta suma de 3.000 de euro, ambalată într-un pachet de ţigări. După ce a coborât din autoturismul coinculpatului, Popa Dumitru Adrian a fost prins în flagrant, moment în care a aruncat sub un autoturism parcat pachetul de ţigări care conţinea suma de 3.000 de euro. Pachetul de ţigări a fost însă recuperat, constatându-se că suma din interior era compusă din bancnotele ale căror serii fuseseră consemnate în procesul-verbal întocmit în dimineaţa zilei de 3.09.2015 şi care fuseseră înmânate martorului (...) şi, ulterior, inculpatului Zarughevici Florin ((...) )“, au precizat procurorii, în actul de sesizare al instanţei.
 
În cauză a fost audiat şi un şef de serviciu din cadrul Direcţiei Regionale Antifraudă 2 Constanţa. Acesta a declarat, în calitate de martor, că, în data de 3 septembrie, în jurul orei 15.00, a fost anunţat de un coleg că inspectorul Antifraudă Dumitru Adrian Popa era agresat în stradă, în faţa sediului instituţiei. „Martorul a precizat că a coborât la faţa locului, unde a fost abordat de către un ofiţer DNA și a aflat pe această cale că subordonatul său fusese prins în flagrant“, conform rechizitoriului.
 
De asemenea, şeful de serviciu a mai spus că „inculpatul era încătuşat, iar membrii echipei de flagrant îl întrebau ce aruncase sub un autoturism marca (...), parcat în faţa sediului instituţiei“. „După ce proprietara autoturismului a coborât și l-a mutat din parcare, martorul a observat că sub mașina respectivă era un pachet de ţigări marca (...), în care se aflau 3.000 de euro și nicio ţigaretă“, potrivit rechizitoriului.
 
Nu este de trecut cu vederea faptul că DNA îl acuză pe Popa că, în timpul unei acţiuni de control organizate în zona Cazino şi Complex Perla din staţiunea Mamaia, ar fi contactat prin SMS persoane din aria vizată, divulgând astfel acţiunea de control aflată în fază incipientă.
 
DNA mai precizează că inspectorul Antifraudă „obişnuieşte ca, după finalizarea unui control, să contacteze reprezentanţii agenţilor economici, prin discuţii nemijlocite sau telefonice, chiar dacă nu are o relaţie apropiată cu aceștia, şi să le solicite sume de bani cu titlu de împrumut, asigurându-i totodată că, în schimb, le va asigura protecţia necesară desfăşurării activităţilor comerciale“.

Citeşte şi 

Detalii exclusive de la flagrant
DNA acuză - controalele celor de la Antifraudă făcute în Mamaia, „sifonate“ prin SMS (document)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Numărul creditorilor a ajuns la 34 Se cere insolvența GSP Offshore SRL! Tribunalul Constanța amână cauza pentru o eventuală solutionare pe cale amiabilă

04 Feb 2024 8652

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 29 august 2023

30 Aug 2023 1204

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 17 noiembrie 2021

18 Nov 2021 2181

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 9 septembrie 2021

10 Sep 2021 3628

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 03 iunie 2021

04 Jun 2021 2453

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 06 iulie 2020

08 Jul 2020 2434

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 15 octombrie 2019

17 Oct 2019 2445

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 03 septembrie 2019

04 Sep 2019 3275

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 26 august 2019

27 Aug 2019 3226

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 07 ianuarie 2019

08 Jan 2019 2659

Noi detalii din dosarul grupării ”Executorii”. Membrii, bănuiți de cămătărie, înșelăciune, abuz în serviciu și spălare de bani

13 Oct 2017 8467

Exclusiv Un fost inspector Antifraudă din Constanţa a fost condamnat la şapte ani de închisoare

13 Jun 2016 3738

Un inspector ANAF, arestat la domiciliu, a votat la Năvodari

05 Jun 2016 4771

Condamnat, în primă instanţă, la aproape şase ani Un fost inspector Antifraudă Constanţa cere permisiunea să voteze la alegerile locale (rechizitoriu)

27 May 2016 1727

Condamnare grea pentru un inspector Antifraudă din Constanţa (rechizitoriu)

25 Feb 2016 4683