Justitie

Tehnici de retrocedare a 25 hectare din zona Brătianu - Anadalchioi (rechizitoriu)



 În prezentul dosar a fost deferit Justiţiei Alin Horaţiu Dima, al cărui nume apare şi în celebrul Dosar al Retrocedărilor din Constanţa
 
ZIUA de Constanţa prezintă rechizitoriul prin intermediul căruia procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de Combatere a Corupției au dispus trimiterea în judecată a mai multor persoane pentru 25 de hectare de teren situat în municipiul Constanţa. Printre inculpaţii cauzei se află Crinuța Nicoleta Dumitrean, fost președinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) și al Comisiei Centrale de Despăgubiri, şi evaluatorul Alin Horaţiu Dima. De altfel, în acest dosar, Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, a fost audiat la DNA, el fiind citat în calitate de martor. Nu este de trecut peste faptul că numele lui Alin Horaţiu Dima apare şi în celebrul Dosar al Retrocedărilor din Constanţa, unde sunt judecate, din 2008, mai multe persoane, printre care se află Radu Ştefan Mazăre şi Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa.
 
Potrivit DNA, „la data de 22 octombrie 2009, inculpatul Simu Horia, printr-un intermediar, a achiziționat drepturile litigioase ce priveau o suprafață de teren situată în municipiul Constanța, prețul cesiunii fiind de 700.000 euro“.
 
„De la acea dată, inculpatul Simu Horia a inițiat un complex de demersuri prin intermediul unor angajați ai societăților sale și prin intermediul unor persoane cu funcții de conducere din cadrul unor instituții publice, cu sprijinul cărora să urgenteze obținerea despăgubirilor prin intervenția acestora la nivelul autorităților implicate în procedura de retrocedare. Urmare a acestor demersuri, la data de 26 mai 2011, inculpații Dumitrean Crinuța Nicoleta, Mihai Cristian Sebastian, Baciu Remus Virgil, Vasilescu Oana, Bogdan Dragoș, Teodorescu Cătălin Florin și Marko Atilla Gabor, în calitate de președinte respectiv membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin exercitarea abuzivă a atribuțiunilor de serviciu cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 247/2005 (privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente) și a altor prevederi legale, au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Dima Alin Horațiu, prin care, valoarea unui teren în suprafață de 25 hectare situat în municipiul Constanța (zona Brătianu - Anadalchioi) a fost stabilită la suma de 8.750.000 euro (35 euro/mp), echivalentul a 37.243.500 de lei.
Aceasta reprezintă o supraevaluare a terenului respectiv cu suma de 7.715.000 euro, echivalentul a 32.838.126 lei, ceea ce a provocat un prejudiciu echivalent cu această sumă în dauna bugetului de stat concomitent cu obținerea unui avantaj patrimonial de către inculpatul Simu Horia și alte persoane, beneficiare ale drepturilor litigioase, în cuantum total de 32.209.990,76 lei“, conform celor de la Anticorupţie. 
 
În rechizitoriul cauzei, procurorii DNA arată, printre altele, că „în data de 18.08.2015, Simu Horia a sesizat Secţia de combatere a corupţiei din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie cu privire la faptul că, în anul 2010, (...) a cumpărat împreună cu (...), fiecare câte 50%, două drepturi litigioase ce aveau ca obiect două terenuri în suprafaţă de câte 25 ha din judeţul Constanţa (terenurile au aparţinut aceloraşi moştenitori, în două dosare distincte).

„Întâlniri cu prefectul judeţului Constanţa“ 

„(...), pe care denunţătorul Simu Horia îl cunoaşte din anul 2004, în cursul unei discuţii purtate la biroul său, i-a spus că dosarele de despăgubire sunt blocate la autorităţile din judeţul Constanţa şi că el este singurul care le poate debloca prin relaţiile pe care le are. În perioada următoare, (...) a intermediat două sau trei întâlniri între denunţător şi (...), prefectul judeţului Constanţa în acea perioadă, întâlniri care au avut loc la un restaurant din Bucureşti, din zona Grădina Icoanei. În urma acestor întâlniri, avocatul (...), colaborator de-al lui Simu Horia, s-a deplasat în judeţul Constanţa pentru a efectua formalităţile necesare atât la primărie, cât şi la prefectura judeţului Constanţa. (...) Suma de 50.000 euro menţionată mai sus a fost remisă de Simu Horia lui (...) în două tranşe, una în cuantum de 20.000 euro şi cea de a doua în sumă de 30.000 euro, pentru dosarul de despăgubiri al cărui titular integral era (...)“, conform rechizitoriului. 

Chemată în biroul viceprimarului Constanţei 

Tot în actul de sesizare a instanţei se mai arată că „la data de 02.11.2015, (...) a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei cu privire la faptul că în anul 2010, la sfârşitul verii - începutul toamnei, (...) - viceprimarul municipiului Constanţa a chemat-o la biroul său pentru a solicita relaţii despre un dosar înregistrat pe numele (...), moştenitoare a defunctului (...)“.
 
„De asemenea, (...) a precizat faptul că viceprimarul (...) i-a solicitat aceleaşi relaţii şi (...) - secretar al Primăriei municipiului Constanţa, dar şi convocarea în regim de urgenţă a Comisiei Locale de Fond Funciar în vederea soluţionării cererii formulate de (...). În continuare, denunţătoarea a susţinut că, în momentul în care a fost chemată de viceprimarul (...) să ofere relaţii despre dosarul mai sus menţionat, în timp ce aştepta în anticamera biroului acestuia, i s-a transmis că nu poate intra întrucât viceprimarul era ocupat cu cineva foarte important şi nu dorea să fie deranjat. În cadrul discuţiilor purtate în anticameră a aflat că viceprimarul discuta cu persoane de la Ministerul Mediului, iar în momentul în care discuţiile s-au finalizat din biroul viceprimarului au ieşit trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 25 şi 35 de ani, despre care a dedus că ar fi fost avocaţi. După ce a intrat în birou, viceprimarul i-a spus atât denunţătoarei cât şi secretarului primăriei, (...) să convoace urgent Comisia de Fond Funciar, pentru ca dosarul privind notificarea nr. 458/1998 să ajungă urgent la prefectură, pentru a fi trimisă ulterior la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. Întrucât (...) a argumentat că nu se poate soluţiona aşa repede dosarul deoarece trebuia verificat, viceprimarul (...) i-a transmis că nu era problema lor, respectiv a lui (...) şi (...), obligaţia lor fiind doar să îl trimită cât mai repede la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. În acest context, (...) a susţinut că în luna octombrie 2010 a fost convocată Comisia de Fond Funciar, ocazie cu care s-a întocmit dosarul şi a fost trimis Prefecturii Constanţa în vederea comunicării către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, cu toate că acesta era incomplet. De asemenea, denunţătoarea a precizat că în cadrul aceleiaşi şedinţe de Fond Funciar au fost analizate atât dosarul nr. 458/1998 cât şi dosarul nr. 8076/1991, care avea ca obiect o notificare formulată de altă moştenitoare a defunctului (...), în acest dosar existând şi o identificare a fostului amplasament.

(...) a declarat că, având în vedere dispoziţiile iniţiale date de către (...), în legătură cu rezolvarea cu celeritate a tuturor actelor ce au legătură cu cele două dosare, a soluţionat şi cererea nr. 149055/2010, formulată de reprezentantul (...), bazându-se exclusiv pe expertiza extrajudiciară întocmită de (...). Referitor la această cerere, (...) crede că a provenit de la cabinetul viceprimarului (...), iar numărul de înregistrare a fost scris pe cerere de secretara sa (...). Denunţătoarea a susţinut că Instituţia Prefectului avea obligaţia să analizeze dosarele, iar în cazul în care se constata că sunt date incomplete avea obligaţia de a restitui dosarele pentru completare, fapt ce nu s-a întâmplat în aceste cazuri“, potrivit rechizitoriului. 
 
Rechizitoriul cauzei poate fi citit integral accesând secţiunea Documente.

După cum arătam şi mai sus, în prezentul dosar a fost deferit Justiţiei Alin Horaţiu Dima, al cărui nume apare şi în celebrul Dosar al Retrocedărilor din Constanţa, unde sunt judecate, din 2008, mai multe persoane, printre care se află Radu Ştefan Mazăre şi Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa. În acest proces Dima Alin Horaţiu, evaluator agreat de primăria Constanţa, este bănuit de complicitate la infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie.   

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un mega-dosar de la DNA, la un pas de reunire cu retrocedarea a 25 de hectare din Constanţa

27 Jun 2017 1211

UPDATE. Pronunţarea amanată. Constanţa „fierbe“ azi! Inculpaţi „de soi“ aşteaptă sentinţa în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa

23 Jun 2017 2277

Tribunalul Constanţa s-a pronunţat în Dosarul Retrocedărilor suprapuse

22 Jun 2017 3012

Pronunţarea în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, amânată pentru a cincea oară. Când a fost stabilit noul termen

15 Jun 2017 798

UPDATE. Constanţa s-ar putea cutremura azi! Directori din Primărie, avocaţi, notari şi afacerişti. Toţi aşteaptă sentinţa în Dosarul Retrocedărilor

14 Jun 2017 23891

UPDATE. Judecătoarea Corina Dăescu trebuia să se pronunţe azi în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa. Cine sunt inculpaţii care aşteaptă sentinţa (rechizitoriu)

31 May 2017 3607

Dosarul Retrocedărilor din Constanţa Pronunţarea într-unul dintre cele mai vechi anchete ale DNA, amânată pentru a cincea oară (rechizitoriu)

20 May 2017 1486

Pronunţarea în Dosarul retrocedărilor din Constanţa amânată. Iată când se va da soluţia

19 May 2017 1516

Doi inculpaţi din dosarul privind retrocedarea a 25 de hectare din Constanţa părăsesc România (rechizitoriu)

12 May 2017 511

Corina Cornelia Dăescu mai are nevoie de timp pentru a se pronunţa în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa (rechizitoriu)

06 May 2017 515

Azi se dă pronunţarea, după aproape nouă ani de judecată Emoţii mari pentru inculpaţii din Dosarul Retrocedărilor din Constanţa! (rechizitoriu)

05 May 2017 5735

Pronunţarea în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, amânată pentru data de 5 mai

21 Apr 2017 1391

UPDATE. Unii dintre inculpaţi nu vor dormi bine la noapte! Urmează pronunţarea în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa! (rechizitoriu)

21 Apr 2017 11110

ordinea.ro Cum a ajuns Giurgiucanu unul dintre cei mai importanţi oameni din România. Tenebrele din retrocedarea Movilă

11 Apr 2017 1934

Gata! Judecata s-a terminat! Când va avea loc pronunţarea în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa (rechizitoriu)

10 Apr 2017 8973

# 106 termene Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, redeschis azi de judecătoarea Corina Cornelia Dăescu (rechizitoriu)

07 Apr 2017 1005

# 105 termene Zi istorică pentru inculpaţii Dosarului Retrocedărilor din Constanţa. Ultima înfăţişare înainte de pronunţare (rechizitoriu)

05 Apr 2017 8973

# 104 termene Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, redeschis. DNA cere pedepse maxime pentru Mazăre şi Nicuşor Constantinescu (rechizitoriu)

03 Apr 2017 8271

# 103 termene Judecata în „Dosarul Retrocedărilor din Constanţa“, aproape de final. Azi, o nouă înfăţişare (rechizitoriu)

29 Mar 2017 1791

Veste proastă în instanţă pentru DNA Bucureşti! Cine sunt judecătorii care au luat decizia şi ce cazuri au analizat de la Constanţa (rechizitoriu)

17 Mar 2017 3868

Judecata în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa s-a terminat! Peste 100 de termene date în aproape nouă ani (rechizitoriu)

03 Mar 2017 3081

Dosarul Retrocedărilor din Constanţa va fi redeschis azi de Corina Cornelia Dăescu

01 Mar 2017 1326

Cine este şi ce avere are! Judecător nou pentru dosarul retrocedării a 25 de hectare din Constanţa (rechizitorii + documente)

11 Feb 2017 1963

Unul dintre cele mai vechi cazuri ale DNA 100 de termene pentru Dosarul Retrocedărilor din Constanţa (rechizitoriu)

01 Feb 2017 804

Curtea de Apel Bucureşti va judeca retrocedarea a zeci de mii de hectare de teren din Constanţa (rechizitorii)

31 Jan 2017 3190

Ultimul termen în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa… pe anul 2016 (rechizitoriu)

07 Dec 2016 1604

Cucoară, specialist DNA, şi Frigioiu, fost şef al Finanţelor din Primăria Constanţa, audiaţi în Dosarul Retrocedărilor

25 Nov 2016 3254

Unul dintre inculpaţii Dosarului Retrocedărilor din Constanţa, condamnat la aproape opt ani de închisoare

25 Nov 2016 3395

A achitat un inculpat din Dosarul Retrocedărilor din Constanţa. Geanina Terceanu îşi află azi sentinţa

17 Nov 2016 1008

„Efectul administraţiei Mazăre“ Constănţenii, despre ideea retrocedării Casei Căsătoriilor din Constanţa

15 Nov 2016 1497

Constantin Racu, fostul şef al Direcţiei Administraţie Publică, va fi audiat azi în Dosarul Retrocedărilor (rechizitoriu)

09 Nov 2016 2281

Constantin Racu şi Răsvan Mircea Tudorache, audiaţi în Dosarul retrocedărilor din Constanţa (rechizitoriu)

12 Oct 2016 939

Începe judecata privind retrocedarea a 25 de hectare din Brătianu. Legături cu cel mai mare dosar de corupţie din România (rechizitorii)

29 Sep 2016 2683

Judecătorii se pronunţă azi în dosarul privind retrocedarea a 25 de hectare din zona Brătianu - Anadalchioi (rechizitorii)

27 Sep 2016 2758

Dosarul Retrocedărilor din Constanţa - inculpaţii nu pot fi audiaţi din cauza stării de sănătate

24 Sep 2016 1857

Constantin Racu şi Mircea Tudorache, reaudiaţi în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa (rechizitoriu)

22 Sep 2016 1461

Şapte persoane judecate pentru retrocedarea a 25 de hectare din Constanţa, sub control judiciar. Ce au mai decis judecătorii (rechizitorii)

21 Sep 2016 2954

Constantin Racu, fostul şef al Direcţiei Administraţie Publică, va fi reaudiat în Dosarul Retrocedărilor (rechizitoriu)

07 Sep 2016 2238

Ancheta a costat 30 de miliarde de lei vechi. Un nou termen în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa (rechizitoriu)

05 Sep 2016 2060

Prima decizie definitivă în dosarul privind retrocedarea unui teren de 25 de hectare din Constanţa (rechizitoriu)

06 Aug 2016 1035

Unul dintre inculpaţii Dosarului Retrocedărilor din Constanţa, în atenţia judecătorilor de la Curtea Supremă (rechizitoriu)

05 Aug 2016 2063

Ei sunt magistraţii care judecă retrocedarea a 25 de hectare din zona Brătianu. Legături cu dosare grele din Constanţa (rechizitorii)

29 Jul 2016 2162

Judecătorul care a achitat un inculpat din Dosarul Retrocedărilor din Constanţa rămâne sub control judiciar (rechizitoriu)

28 Jul 2016 1383

Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, amânat dintr-o greşeală

29 Jun 2016 842

Din cauza unei grefiere, procesul lui Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu a fost amânat

28 Jun 2016 3116

Dosarul Retrocedărilor din Constanţa a fost amânat pentru a 90-a oară!

18 Jun 2016 1125

Mazăre şi Nicuşor Constantinescu, printre inculpaţi Un nou termen în dosarul Retrocedărilor din Constanţa

15 Jun 2016 1560

Dosarul Retrocedărilor din Constanţa Una dintre cele mai vechi anchete ale DNA a primit al 89-lea termen de judecată

21 May 2016 2319

DNA redeschide urmărirea penală față de un fost deputat și un fost subprefect

19 May 2016 1064

Geanina Terceanu va fi judecată de Bogdan Florin Voinescu! A achitat un inculpat din Dosarul Retrocedărilor din Constanţa

17 May 2016 1915