El este comandantul care ne duce în croazieră pe Marea Neagră

Capitan-navapasagerivaporasKaptanM.jpgPovestea lui Gheorghe Cioc, căpitanul navei Kaptan M, care îi duce pe turişti într-o minunată călătorie pe Marea Neagră

Pe comandantul Gheorghe Cioc (53 de ani) l-am prins într-o zi în care furtuna nu-i permitea să iasă cu vasul pe mare.

Este constănţean get-beget şi a învăţat să înoate cam tot atunci când învăţa să facă primii paşi. Când era copil, traversa înot portul în fiecare zi şi sărea în apă de pe farul din Constanţa. „Am zis că dacă mor, nu o să mor înecat! Pot să înot sub apă aproximativ 50 de metri", spune el.

„Niciodată o manevră nu seamănă cu cealaltă!"

A devenit om al mării în anul 1976 şi de atunci nu şi-a trădat niciodată meseria. Nu şi-ar dori să facă altceva. Cel mai fericit este atunci când, departe, pe mare, reuşeşte să îngenuncheze miile de tone de oţel doar cu un sextant şi o busolă. „Trebuie să-ţi placă această meserie!", spune el. Cunoştinţele le capeţi în timp şi poţi spune că eşti bun doar după ce străbaţi zeci de mile marine. „Experienţa şi îndemânarea sunt căpătate în timp. Niciodată o manevră nu seamănă cu alta", spune omul mării.

Botezul mării, la Ecuator

capitannavapasagerivaporasKaptanM3.jpgPrima dată când a ieşit în larg s-a luptat cu răul de mare. Foarte puţini marinari scapă de asta. La el, răul de mare s-a manifestat prin somnolenţă. Aşa şi-a petrecut primul voiaj. După care, încet-încet s-a acomodat cu tangajul.

Botezul mării l-a primit după câteva voiajuri, când a trecut linia Ecuatorului. „M-au uns cu vaselină pe tot corpul, după care m-au udat cu apă şi apoi am primit un certificat care atesta faptul că am fost botezat, că sunt om al mării", îşi aminteşte cel căruia fiecare furtună de pe mare i-a mai adus câteva fire de păr alb.

A fost pe nave din flota României

Gheorghe Cioc a prins perioada de glorie a marinăriei. A navigat pe navele Călimăneşti şi Sovata. A traversat cele mai cumplite furtuni din Oceanul Indian şi din Mediterană, care ţineau şi câte trei zile, însă spune că Marea Neagră este cea mai periculoasă. „Aici, furtuna apare din senin. Pleci în cursă pe o mare lină şi deodată se încreţeşte apa şi apare furtuna", povesteşte omul mării.

Poveşti marinăreşti

Însă poveştile marinăreşti sunt cele mai frumoase amintiri pe care le-a păstrat. Odată, era să piardă vaporul Sovata din cauza unei aventuri. Plecase, cu alţi câţiva colegi, în port, după fete frumoase. Fetele erau atât de frumoase şi se distrau atât de bine încât au uitat că vaporul trebuia să părăsească portul în scurt timp. Şi-au amintit în ultimul moment de îndatoririle lor de marinari şi au luat în fugă un taxi şi au ajuns la vapor, care se pregătea să ridice ancora. Comandantul i-a muştruluit zdravăn pentru aventura lor şi le-a dat câteva servicii în plus la bordul navei. „Comandantul era foarte bun şi înţelegător. Până la urmă mergea şi el prin porturi după femei!", spune el.

Râde şi acum când îşi aminteşte de aventurile tinereţii. Spune că cele mai frumoase fete sunt în Franţa, Olanda şi Polonia.

Deşi a colindat aproape toată lumea şi tentaţia de a rămâne peste graniţă era mare, s-a întors de fiecare dată în România. „Atunci nu aveam familie şi puteam să rămân în străinătate, dar nu am putut", mărturiseşte el.

Vasul, construit pe şantierele turceşti

capitankaptan.jpgDupă ce s-a lăsat la vatră de pe navele comerciale, Gheorghe Cioc a trecut pe navele portuare maritime. Din această vară este comandantul navei Kaptan M, care face croaziere pe Marea Neagră. Vasul a fost construit în Turcia, în 2005. Proprietarul vasului, Marcel Bejenaru, a adus nava în ţară în anul 2009. Kaptan M are o capacitate de 148 de persoane şi două motoare de 714 cai putere. Pe cele două punţi se află un restaurant, un bar, grupul sanitar, bucătăria (la puntea inferioară), şezlonguri, ring de dans şi încă un restaurant-bar (la puntea superioară). Echipajul este format din căpitan, şeful mecanic, motoristul şi un marinar. Lor li se adaugă personalul auxiliar. Până în vara acestui an, nava a făcut croaziere pe Dunăre.

Comandantul este foarte încântat de navă. Este foarte bine construită şi se conduce şi foarte uşor. Nu este o muncă uşoară să conduci o ambarcaţiune pe Marea Neagră. Comandantul spune că în timpul unei furtuni ivite din senin toată aparatura de pe vas a căzut. Cu toate acestea, vasul a fost adus în siguranţă în Portul Turistic, la adăpost. Până şi cei de la Căpitănia Constanţa s-au crucit şi s-au întrebat cum a reuşit să aducă vasul la ţărm în timpul unei puternice furtuni.

Când marea nu este agitată, plimbarea este o desfătare, mai ales că, de multe ori, pe lângă vas se joacă delfinii.

La îmbarcare, fiecare turist primeşte o vestă de salvare. Vasul nu este prevăzut cu bărci, întrucât nu trece de distanţa de 3 mile marine în larg, de la care este obligatorie echiparea navei cu ambarcaţiuni de salvare.

Costul unei plimbări pe mare

capitannavapasagerivaporasKaptanM4.jpgTuriştii sunt îmbarcaţi pe vas din dreptul pasarelei din staţiunea Mamaia. O plimbare pe Marea Neagră durează o oră şi jumătate. Comandantul îi plimbă până la 3 - 4 mile depărtare de mal.

Adulţii plătesc 35 de lei pentru o călătorie, iar copiii 10 lei. Pentru cei mai mici de 6 ani nu se achită nimic. Cursele pleacă la orele 11.00, 13.00, 15.00, 17.00 şi 19.00.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Baschet CSM Constanța a cedat dramatic în primul meci cu BC CSU Sibiu

25 Apr 2024 325

CSM Constanța, campioana României! Andrei Talpeș - „Este un moment istoric. Constanța merită să fie în top“ (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 386

LIVE VIDEO-TEXT Alegeri 2024 Este oficial - Stelian Ion și-a depus candidatura pentru funcția de primar al Constanței (GALERIE FOTO+VIDEO)

25 Apr 2024 646

Oină ONSS 2024 Echipa Școlii nr. 1 Târgușor, a Liceului ,,Ioan Cotovu” Hârșova și a Școlii ,,Grigore Moisil” Năvodari, calificate la fazele finale (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 643

Echipa de robotică AICitizen din Focșani a câştigat campionatul mondial de robotică „First Tech Challenge“ desfășurat la Houston (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 540

Candidatul din partea ADU pentru Primăria Constanța, Stelian Ion își depune candidatura la Biroul Electoral Municipal

24 Apr 2024 465

Cupa Satelor 2024 Finala fazei pe Euroregiunea Sud - Est, găzduită de Cumpăna. Județul Constanța e reprezentat de CS Victoria Cumpăna

23 Apr 2024 606

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria Constanța - „Lucrurile pot fi făcute cu condiția că trebuie să fii pe teren“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 584

Farul Constanța are patru jucători în echipa rundei! Gheorghe Hagi, desemnat antrenorul etapei

23 Apr 2024 642

Din nou pe podiumul național „CSM Constanța menține tradiția rugby-ului constănțean la înălțime!“

23 Apr 2024 431

Rugby Echipa Under-16 de la Tomitanii Constanța, încă o victorie în campionat (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 502

ZIUA LIVE Este nevoie de o intervenție cathartică în Primăria Constanța?

22 Apr 2024 697

Rugby Echipa Under-20 a CSM Constanța, medaliată în Campionatul Național (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 662

CSM Constanța Trei victorii în trei meciuri, iar voleibalistele Under-17 s-au calificat la turneul final (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 723

Farul Constanța Fotbalistele, pe drumul către titlul de campioană. Victorie în deplasare cu Poli Timișoara

21 Apr 2024 833