Replica de Constanţa Chesoi, dat în judecată pentru apa consumată la sediul PNŢCD

Tudorel Chesoi are toate şansele să devină o vedetă a instanţelor. Începând de anul trecut, ţărănistul constănţean a tot fost văzut pe holurile Tribunalului - ba în cazul primarului scandalagiu de la Cogealac, Cati Hristu, ba din motive personale, pe care nu a dorit să le dezvăluie. De dată recentă, Chesoi a mai încasat un motiv personal: Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat a fost acţionat în instanţă dintr-un motiv care pe moment ne-a îngrijorat, şi anume neplata facturilor la apă. Cât pe ce să ne imaginăm că partidul condus de Chesoi la malul mării a intrat în faliment! Apoi, ne-am adus aminte că Tudorel Chesoi şi alţi câţiva membri care încă rezistă, eroic, în PNŢCD, nu sunt săraci lipiţi pământului. Chesoi are afaceri de care nu se poate plânge, apoi, restanţa la apă este doar pentru câţiva metri cubi. Cu alte cuvinte, o sumă modică, însă vecinii sediului PNŢCD Constanţa sunt revoltaţi că există această restanţă. Prin urmare, Asociaţia de Proprietari nr.8 (de care aparţine sediul cu pricina, situat în centrul oraşului), s-a gândit să-i dea peste nas lui Chesoi. Reacţia ţărănistului a fost însă una mai mult decât hazlie: Cred că e o joacă a asociaţiei de proprietari. Le-am plătit de fiecare dată apa, dar nu ne-au dat de câteva ori chitanţa. Doamna care ne-a încasat ne tot ducea cu vorba că ne aduce chitanţa...Nu este o sumă mare, este vorba de câţiva metri cubi de apă, dar este vorba de necinstea femeii. Avem martori că apa s-a plătit. Oricum, chiar dacă ar fi să câştige asociaţia, nu ar prejudicia bugetul partidului, a spus Tudorel Chesoi, preşedintele PNTCD, Constanţa.

www.replicaonline.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 365

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 406

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 671

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 578

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 535

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 763

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 558

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 661

Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC pentru a candida la Primăria municipiului Constanța

15 Apr 2024 712

Averea și interesele Iuliei-Laura Opariuc-Dan, desemnată președintele Biroului Electoral Județean Constanța

15 Apr 2024 526

ZIUA LIVE Despre maturitate politică. Claudiu Palaz explică de ce candidează la președinția Consiliului Județean Constanța!

15 Apr 2024 581

Alin Burcea este noul președinte ANAT (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 556

Ședință de desemnare a președinților birourilor electorale de circumscripție, la Tribunalul Constanța

12 Apr 2024 786

Avocatul Alexandru Bajdechi, fostul președinte al Asociației Elevilor Constanța, a dat în judecată Ministerul Educației. Cere depăgubiri de zeci de mii de lei

10 Apr 2024 3405

Complexul Cleopatra din Mamaia, deținut de famila lui Vasile Chirondojan, fost consilier local din Constanța, de vânzare. Iată cât cer proprietarii!

02 Apr 2024 14204