Telegraf "Ziua Educaţiei", în stradă

Mii de sindicalişti din învăţământ sărbătoresc „Ziua Educaţiei" în stradă. Cadrele didactice afiliate la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI)), la Federaţia „Spiru Haret" şi la Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN) protestează, astăzi, în faţa Guvernului. Din judeţul Constanţa, aproximativ 200 de cadre didactice participă la miting. „Una dintre nemulţumirile noastre este legată de declaraţia premierului Emil Boc, care a afirmat că Guvernul îşi va asuma răspunderea pe Legea Educaţiei. Acest lucru este ilegal, pentru că legea trebuie discutată cu partenerii sociali, trebuie dezbătută şi supusă aprobării celor două Camere ale Parlamentului", a declarat liderul Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar (SLSIP) - afiliat la FSLI - prof. Ioana Purcărea. De asemenea, sindicaliştii contestă Legea salarizării unitare şi Legea reducerilor salariale cu 25%, care, împreună, reduc salariile cadrelor didactice cu aproximativ 50%. „La nivelul judeţului Constanţa, 60 de cadre didactice au solicitat concedii fără plată pentru anul şcolar 2010-2011. Fără nicio motivaţie (reduceri salariale de 25% şi eliminarea tuturor sporurilor, care fac ca, în realitate, salariul unui cadru didactic să fie redus cu 43,3% ne aşteptăm ca numărul profesorilor care pleacă din sistem să crească", a mai declarat prof. Ioana Purcărea, adăugând că, după reducerile salariale, o familie cu două cadre didactice va câştiga, după o lună, doar un salariu.

NUMĂR CRESCUT DE ANALFABEŢI. O delegaţie a sindicaliştilor va pleca, după miting, la Bruxelles, pentru a le prezenta comisarilor din Educaţie criza din învăţământul românesc. Totodată, sindicaliştii spun că vor începe acţiunile în justiţie, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, acţiuni ce vizează toate procesele câştigate de profesori, ale căror decizii executorii nu au fost respectate de guvernanţi.

„NU SE MAI POATE VORBI DESPRE UN DIALOG SOCIAL ÎN CONDIŢIILE ÎN CARE SUNTEM IGNORAŢI DE CĂTRE GUVERNANŢI ŞI JIGNIŢI DE ŞEFUL STATULUI, CARE A AFIRMAT CĂ ŞCOALA SCOATE TÂMPIŢI", SPUNE LIDERUL SLSIP

Sindicaliştii din Educaţie îi mai cer ministrului Educaţiei crearea unor condiţii decente de lucru pentru cadrele didactice, inclusiv pentru cele din mediul rural, care, de ani buni, sunt nevoite să-şi plătească abonamentele pentru mijloacele de transport în comun, deşi, potrivit legislaţiei în vigoare, acestea ar trebui decontate. Mai mult, comasarea „aleatorie" a unor unităţi de învăţământ va duce, potrivit reprezentanţilor dascălilor, la colapsul sistemului. „Avem unităţi şcolare reabilitate din fonduri europene care au fost închise şi elevi care parcurg zeci de kilometri până la cea mai apropiată şcoală. Sunt familii în mediul rural, cu mai mulţi copii, care dispun de o singură pereche de încălţări bune şi nu-şi vor putea trimite decât câte un singur copil la şcoală, ceea ce va duce la creşterea abandonului şcolar", a precizat prof. Ioana Purcărea, avertizând că, dacă situaţia actuală din sistemul de învăţământ nu este îmbunătăţită, pe viitor ne putem aştepta la creşterea nivelului de analfabetism din România.

LIDERII CERCETĂTORILOR VOR PICHETA, MIERCURI, SEDIUL COMISIEI EUROPENE DIN BRUXELLES, SPRIJINIŢI DE SINDICALIŞTII BELGIENI, URMÂND CA SĂPTĂMÂNA VIITOARE SĂ ORGANIZEZE UN MITING ÎN CAPITALĂ, NEMULŢUMIŢI DE SUBFINANŢAREA DOMENIULUI ŞI DE DESFIINŢAREA INSTITUTELOR DE CERCETARE

Liderul SLSIP a adăugat că, deşi declarat prioritate naţională, Învăţământul a devenit „Cenuşăreasă", fiind ignorat de guvernanţi atunci când vine vorba de alocarea fondurilor. La rândul său, preşedintele FEN, Constantin Ciosu, a declarat că în România se adânceşte criza prin subfinanţarea permanentă a Educaţiei, în condiţiile în care în multe ţări se fac investiţii în acest domeniu în scopul redresării economice. „În timp ce multe ţări investesc în Educaţie în vederea redresării economice şi sociale, România adânceşte criza prin subfinaţarea permanentă a sistemului. Perpetuarea acestei situaţii dramatice a adus sistemul educaţional în pragul colapsului. Cadrele didactice sunt demotivate, iar cele care doresc cu adevărat să profeseze preferă să emigreze", a declarat Constantin Ciosu. Sindicaliştii avertizează cadrele didactice să nu declanşeze proteste spontane, ci să ia legătura cu liderii sindicali din unitatea de care aparţin şi să le propună declanşarea protestului. Liderul SLSIP a explicat că este posibil ca dascălii care protestează spontan să se trezească târâţi în instanţă de guvernanţi.

www.telegrafonline.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vești bune de la Ministerul Muncii! Mai multe indemnizații, majorate de la 1 martie 2024

05 Mar 2024 2149

O fermă de creștere și abatorizare prepelițe, deținută de Ferma Buna SRL din Constanța, scoasă la licitație. Bunul a fost evaluat la peste 5 miloane de lei (DOCUMENT)

01 Mar 2024 657

#ConstantaEsteBine Valul doi de energie – partea a doua – ziua 7. Următoarele șapte zile cu luna în creștere sunt foarte intense

16 Feb 2024 616

Clasamentul celor mai căutate staţiuni la acest moment arată că Mamaia şi Eforie Nord îşi dispută prima poziţie

06 Feb 2024 572

Licitații Constanța Primăria Medgidia, modificări la contractul cu Bau Stark SRL pentru lucrările de la Spitalul Municipal Medgidia (DOCUMENT)

02 Feb 2024 1405

Debitul Dunării va fi în creştere, săptămâna viitoare! Anunțul hidrologilor

28 Jan 2024 635

Ministrul Învățământului „Între iunie 2023-iunie 2024 avem o creştere a salariilor de peste 50% în medie, în învăţământ“

15 Jan 2024 780

Transportul rutier de mărfuri a crescut cu 1,2%, în primele 9 luni din 2023. Situația transportului maritim

13 Jan 2024 621

Modă Pentru 2024. Culori vii, materiale inovatoare și stiluri neașteptate

07 Jan 2024 1356

Premierul României, Marcel Ciolacu, anunţă o creştere economică de 3,4% pentru 2024; peste 7% din PIB, pentru investiţii (VIDEO)

04 Jan 2024 586

Sondaj de opinie Ce obiective personale îți propui să atingi în noul an?

31 Dec 2023 896

Retrospectivă 2023 Investiții imobiliare ce au marcat anul. De la spălătorii trasnsformate în restaurant, la blocuri de 28 de etajele

29 Dec 2023 1323

Prim ministrul Marcel Ciolacu ​”Așa cum am asigurat în repetate rânduri, nu vom crește taxe sau impozite”

12 Dec 2023 767

Constanța Lichidatorul judiciar al fermelor de porci de la Pecineaga și Movila Verde, sancționat de Garda de Mediu

12 Dec 2023 786

Monitorizare hidrologică Evoluția debitului Dunării și a râurilor din România în săptămâna 2-9 decembrie

03 Dec 2023 648