Arimex Comexim 2000 SRL a ridicat o nouă troiţă Petre Preda - „Prin acest monument, se vor întâlni cu Măicuţa Domnului“

Astăzi, când creştinii vor prăznui sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, ierarhul Tomisului va sfinţi o troiţă ridicată de societatea SC Arimex Comexim 2000 SRL în curtea Arhiepiscopiei şi închinată Fecioarei Maria.
 
Icoana Maicii Domnului a fost pictată în ulei, în mărime naturală, de către pictorul Ioan Roşu, iar rugăciunea gravată în granit este o poezie scrisă de Vasile Militaru, pe care o recită în fiecare zi, la radio, părintele arhimandrit Teofil Părăianu. Arhiepiscopia Tomisului, SC Arimex Comexim 2000 SRL şi Asociaţia Suflete Deschise invită constănţenii să vină la noua troiţă, pentru a se pleca în rugăciune.


„Prin troiţele ridicate de noi, constănţenii s-au întâlnit cu Dumnezeu, iar acum suntem bucuroşi că, prin acest monument, se vor întâlni şi cu Măicuţa Domnului. Înălţată cu ajutorul lui Dumnezeu, în semn de preţuire, de mulţumire, de cinstire şi de iubire, în întâmpinarea şi în folosul localnicilor şi al turiştilor, prilej de bucurie duhovnicească, prilej de încântare şi de reculegere, icoana Maicii Domnului este fereastra noastră spre Cer. Maica Domnului este lumina sufletului nostru, este nădejdea, acoperământul, mângâierea şi bucuria noastră. Maica Domnului este mijlocitoarea noastră în faţa lui Dumnezeu şi pururea ea se roagă Mântuitorului Hristos pentru noi toţi. Când sufletul nostru este întunecat de gânduri rele sau de păcate amare, atunci cerem să se roage Fiului ei pentru noi. Întâlnirea cu Maica Domnului, cu icoana ei, este ca o întâlnire cu cineva drag, pe care nu l-ai mai văzut de multă vreme. O întâlnire care face să îţi tresară inima, care te emoţionează profund şi care îţi provoacă o bucurie intensă, şi anume bucuria lacrimilor“, a declarat Petre Preda, managerul societăţii Arimex Comexim 2000 SRL.


 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Zeci de familii din Pecineaga, Valu lui Traian și Ciocarlia de Jos au primit daruri Arimex Comexim 2000 SRL și Asociația „Suflete deschise“ lansează un nou apel „Oricui îţi cere, dă-i, porunceşte Domnul“ (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 606

Arimex Comexim 2000 SRL Constanța - „Fii milos și fii smerit!”

17 Apr 2024 494

Asociația „Suflete Deschise” din Constanța, cu ocazia 8 Martie - „Primăvara începe cu un mărţişor, aşa cum spune și tradiţia veche de aproape 8000 de ani”

08 Mar 2024 884

Asociația „Suflete Deschise” din Constanța, mesaj de 8 martie. „Mama...Cel mai iubit cuvânt! Cea mai înaltă stare!”

05 Mar 2024 881

De 1 Martie, Arimex Comexim 2000 SRL a oferit pacientelor din Constanţa flori, mărţişoare, iconiţe, zâmbete şi un meniu delicios!

01 Mar 2024 972

Îndemn al Asociației „Suflete deschise” la început de primăvară - „Să fiţi buni, oricum!”

01 Mar 2024 746

Asociatia Suflete Deschise, din Constanța, în sprijinul aproapelui Ajutoare pentru familiile care locuiau în ferma care a ars în Murfatlar

23 Feb 2024 994

Meniu special de Revelion pentru pacienții din spitalele constănțene, oferit de Arimex Comexim 2000 SRL

31 Dec 2023 1516

Asociația „Suflete Deschise” Scrisoare de mulţumire Naşterea Domnului - Bucuria vieţii!

24 Dec 2023 1389

Meniu de Crăciun oferit de ARIMEX COMEXIM 2000 SRL, pentru pacienții din spitalele din Constanța

24 Dec 2023 1393

Asociaţia „Suflete deschise” colindă sufletele creştinilor, transmiţând mai departe vestea minunată adusa de îngerul Domnului. Hristos se naşte, Domnul coboară!

14 Dec 2023 1065

Arimex Comexim 2000 SRL și Asociația „Suflete Deschise“„Arată că îţi pasă! Fii bun! Fii Miracolul! Fii și tu un Moş Crăciun! Primește și dăruiește!”

10 Dec 2023 1290

Sf. Apostol Andrei și 1 Decembrie Meniu de sărbătoare oferit de ARIMEX COMEXIM 2000 SRL, pentru pacienții din spitalele din Constanța

30 Nov 2023 1489

Sfinții Mihail și Gavril Meniu special pentru pacienții din spitalele constănțene, oferit de Arimex Comexim 2000

08 Nov 2023 1387

Arimex Comexim 2000 oferă un meniu special de Sfântul Dimitrie pentru pacienții din Constanța

25 Oct 2023 1474