Asociaţia „Suflete deschise“ a donat Spitalului Clinic CFR Constanţa tacâmuri şi farfurii. Petre Preda - „Am ajutat pacienţii“

Societatea Arimex Comexim 2000 SRL, cea care livrează hrană pacienţilor de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă şi Spitalul Municipal de Boli Infecţioase din Constanţa, prestează, începând cu 1 august, servicii de catering şi pentru Spitalul Clinic Căi Ferate Constanţa.
 
Deoarece, acum câteva zile, unii pacienţi internaţi la Spitalul Clinic Căi Ferate Constanţa s-au plâns că nu primesc mâncare întrucât asistentele cer ca aceştia să aibă propriile farfurii şi tacâmuri, Asociaţia „Suflete deschise“, reprezentată de Petre Preda, a donat, ieri, unităţii sanitare constănţene tacâmuri, farfurii şi căni pentru 150 de pacienţi.
 
„Le-am sărit în ajutor pacienţilor. Am vrut să-i ajutăm. Ştim de situaţia financiară a Spitalului CFR, iar pacienţii nu au nicio vină. De aceea le-am întins o mână de ajutor. Am decis să donăm Spitalului CF Constanţa câte 150 de farfurii, căni, linguri, furculiţe, cuţite, linguriţe“, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, Petre Preda, fondatorul Asociaţiei „Suflete deschise“ şi reprezentantul societăţii Arimex Comexim 2000 SRL.
 
Conducerea Spitalului CF Constanţa susţine că plângerile pacienţilor sunt nefondate. „Am făcut o anchetă în urma acuzaţiilor aduse de pacienţi. Nu este chiar aşa cum spun dânşii. Dar nici nu pot spune că totul este perfect în acest spital. Într-adevăr, pacienţilor li se spune să-şi aducă farfurie, tacâmuri şi cană, că aşa este igienic. Cine nu are primeşte de la spital. Acum, fiindcă am primit această donaţie, le voi interzice asistentelor să lase pacienţii cu obiectele personale de acasă“, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, directorul Spitalului Clinic CFR Constanţa, Sirma Tomoş. În acest context, managerul unităţii sanitare a ţinut să precizeze că, de la momentul încheierii contractului privind servicii de catering cu societatea Arimex Comexim 2000 SRL, calitatea şi cantitatea hranei pacienţilor s-au schimbat.
 
„Am reuşit să facem contract cu firma de catering Arimex Comexim 200 SRL, care ne-a îmbunătăţit extrem de mult calitatea mesei. Dacă înainte pacienţii noştri erau obligaţi să-şi aducă mâncare de acasă, pentru că cea livrată de fosta firma de catering nu se putea mânca, acum nu mai sunt aceste probleme“, a mai spus directorul Spitalului Clinic CFR Constanţa, Sirma Tomoş.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Arimex Comexim 2000 SRL Constanța - „Fii milos și fii smerit!”

17 Apr 2024 405

Asociația „Suflete Deschise” din Constanța, cu ocazia 8 Martie - „Primăvara începe cu un mărţişor, aşa cum spune și tradiţia veche de aproape 8000 de ani”

08 Mar 2024 854

Asociația „Suflete Deschise” din Constanța, mesaj de 8 martie. „Mama...Cel mai iubit cuvânt! Cea mai înaltă stare!”

05 Mar 2024 854

Îndemn al Asociației „Suflete deschise” la început de primăvară - „Să fiţi buni, oricum!”

01 Mar 2024 725

De Dragobete, Asociaţia „Suflete deschise” lansează un nou îndemn - Iubește pe toată lumea!

25 Feb 2024 647

Asociatia Suflete Deschise, din Constanța, în sprijinul aproapelui Ajutoare pentru familiile care locuiau în ferma care a ars în Murfatlar

23 Feb 2024 960

Asociația „Suflete Deschise” Scrisoare de mulţumire Naşterea Domnului - Bucuria vieţii!

24 Dec 2023 1363

Asociaţia „Suflete deschise” colindă sufletele creştinilor, transmiţând mai departe vestea minunată adusa de îngerul Domnului. Hristos se naşte, Domnul coboară!

14 Dec 2023 1050

Arimex Comexim 2000 SRL și Asociația „Suflete Deschise“„Arată că îţi pasă! Fii bun! Fii Miracolul! Fii și tu un Moş Crăciun! Primește și dăruiește!”

10 Dec 2023 1268

Asociația Suflete Deschise, apel pentru toți creștinii. „Fii milos, precum Hristos!”

11 Sep 2023 1449

Voluntarii de la Asociația „Suflete Deschise” au urmat îndemnul Domnului Hristos în pragul sărbătorii Sf. Maria

14 Aug 2023 1136

Ziua Copilului Constanța Arimex Comexim 2000 SRL și Asociația ,,Suflete Deschise” au adus bucurie micuților din spitale (FOTO)

02 Jun 2023 1320

Asociația ,,Suflete Deschise” și SC Arimex Comexim 2000 SRL, prin parteneriatul social misionar ,,Mai aproape de cel sărman – mai aproape de Dumnezeu“, au vestit Învierea Domnului! (FOTO)

16 Apr 2023 1617

Arimex Comexim 2000 SRL și Asociația Suflete Deschise lansează un nou apel către creștinii din Constanța

09 Apr 2023 3463

Asociația „Suflete Deschise”, mesaj transmis doamnelor și domnișoarelor de 8 Martie

08 Mar 2023 1296