Baghete, pâine cu semințe, cu ceapă sau cartofi Constănţenii, aşteptaţi cu bunătăţi la „Sărbătoarea Pâinii la cora“ (galerie foto)

Pentru al treilea an consecutiv, la sfârşitul lunii mai - începutul lunii iunie, la hipermarketurile cora se desfăşoară evenimentul „Sărbătoarea Pâinii la cora“. La cora Brătianu, evenimentul se află la prima ediţie, deoarece hipermarketul a fost inaugurat pe data de 25 iunie 2013.

Scopul manifestării este de a impulsiona vânzările la pâine și de a-i convinge pe constănţeni să cumpere specialități bazate pe acest preparat. Astfel, preferințele cumpărătorilor se mută, încet, dar sigur, de la franzelă, la tipuri de pâine mai elaborate, precum baghetele, pâinea cu semințe, cu cartofi, cu bere sau cu ceapă. Categoria baghetelor a înregistrat o creștere de 12% în 2013, față de 2012, în timp ce preparatele obişnuite, precum franzela sau pâinea rotundă, au avut o creştere de 3,2% la vânzări. În ceea ce privește vânzarea totală de pâine, cora a înregistrat o creștere de 19% în 2013 față de anul precedent. „Ne aflăm deja la a treia ediție a acestei minunate sărbători, care a ajutat clienții cora să descopere specialități savuroase, pregătite în cuptoarele proprii de brutarii noștri. Anul acesta, Sărbătoarea Pâinii vine cu mai multe concepte originale: Pâinea brutarului cora, pâinea vrac, pâini speciale cu semințe, pâini grecești - rețete unice pe piață, pâini franțuzești și pâini italiene“, a declarat Ana Maria Florea-Harrison, responsabil PR cora România.

Ce feluri de pâine puteţi găsi la cora

Următoarele tipuri de pâine pot fi achiziţionate de constănţeni la cora: pâine vrac, Pâinea brutarului cora, pâine cu seminţe, pâine grecească, pâine franţuzească. Prima este o pâine la metru, după principiul „îți alegi cât poți duce“. Este ideală pentru un picnic și pentru evenimente în aer liber, asezonându-se perfect cu garniturile. Pâinea brutarului cora are gustul desăvârșit al pâinii de odinioară, fiind coaptă pe vatră, aşadar, faptul că este atât de apetisantă se datorează metodelor tradiționale de producție.  Pâinile speciale cu semințe sunt o simfonie de arome și gusturi, iar pâinile grecești sunt produse după rețete autentice din Grecia, din făină fină de grâu dur, au culoare aurie, un miez elastic, arome și texturi unice. Aceste rețete se găsesc momentan numai la magazinul cora. Pâinile franțuzești sunt coapte pe vatră, au o coajă crocantă, iar procesul de fermentare le conferă un gust unic. Pâinile italiene sunt produse după o tehnologie laborioasă, presupunând timpi lungi de odihnă și de dospire, pentru a obține savoarea caracteristică.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Black Sea Estate SRL vrea să edifice un incubator de afaceri pe bulevardul I.C. Brătianu din Constanța

13 Mar 2024 790

Accident cu mai multe victime la Cora Brătianu! Mâine începe procesul (FOTO+VIDEO)

07 Jan 2024 1642

Accident rutier pe bulevardul IC Brătianu din Constanța. Un taxi și un BMW implicate (GALERIE FOTO+VIDEO)

14 Nov 2023 4388

(FOTO+VIDEO) Accident cu mai multe victime la Cora Brătianu, Constanța! Începe procesul

06 Nov 2023 2275

Decizie definitivă în dosarul accidentului de la Cora - Brătianu!

13 Oct 2023 2842

Accident cu mai multe victime la Cora Brătianu, Constanța! Anunțul procurorilor (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 Oct 2023 20896

Accident grav în zona sensului giratoriu de la Cora – Brătianu! Șoferul, arestat

19 Sep 2023 1550

Accident cu mai multe victime pe bulevardul I. C. Brătianu, din Constanța! Șoferul arestat cere să fie eliberat

17 Sep 2023 3923

Constanța. Unul dintre șoferii implicați în accidentul de la Cora era drogat și avea permisul suspendat (GALERIE FOTO+VIDEO)

13 Sep 2023 5001

UPDATE. Știri Constanța azi Accident rutier grav în sensul giratoriu de la Cora! Sunt mai multe victime! (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Sep 2023 26280

Vești proaste pentru șoferii din Constanța! Din parcarea hipermarket-ului Cora nu se mai poate intra direct în sensul giratoriu (GALERIE FOTO+VIDEO)

27 Jun 2023 10478

Părinți amendaţi la Constanța! Copiii au desenat graffiti în zona pasajului de la Cora Brătianu (FOTO)

31 May 2023 1675

Două mașini implicate într-un accident rutier pe bulevardul IC Brătianu din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 May 2023 2378

UPDATE. Constanța Accident rutier în sensul giratoriu de la Cora Brătianu anunțat prin E-Call (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Apr 2023 12140

UPDATE. Constanța Accident rutier în sensul giratoriu de la Cora Brătianu. Un motociclist, rănit (FOTO)

26 Jan 2023 3599