Brâul Maicii Domnului, adus spre închinare la Cumpăna Primarul Mariana Gâju - „Visul pe care îl am de şapte ani s-a împlinit“ (galerie foto)

Sute de enoriaşi, locuitori ai comunei Cumpăna, alături de reprezentanţii Consiliului Local şi ai Primăriei comunei Cumpăna, împreună cu primarul ec. Mariana Gâju, au întâmpinat, ieri, Brâul Maicii Domnului şi moaştele Sfântului Stelian. Oamenii s-au adunat duminică, la intrarea în comună, pentru a se alătura procesiunii religioase a Cinstitului Brâu al Maicii Domnului, ceremonie condusă de un sobor de preoţi şi de arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie.
 
Consiliul Local şi Primăria comunei Cumpăna, reprezentate legal de primarul ec. Mariana Gâju, împreună cu zece preoţi din localitate şi în colaborare cu Arhiepiscopia Tomisului, reprezentată de Înaltpreasfinţitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, au condus, ieri, procesiunea Cinstitului Brâu al Maicii Domnului spre Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din comuna Cumpăna, unde a avut loc popasul de rugăciune.
 
„Mulţumesc lui Dumnezeu şi Maicii Domnului că visul pe care îl am de şapte ani s-a împlinit, prin aprobarea ca şi în comuna noastră dragă, Cumpăna, să poposească Brâul Maicii Domnului, sfântul odor. Mi-am dorit ca enoriaşii comunei Cumpăna să se poată şi ei închina, să atingă odorul şi să se roage pentru sănătate. Rugăm pe bunul Dumnezeu să ne apere locuitorii comunei, să ne apere copiii şi bătrânii. Avem mulţi enoriaşi care vor ajunge în sfânta biserică să se închine“, a declarat primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju.
 
La rândul său, arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a precizat că toţi preoţii care doresc să slujească astăzi la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din localitatea Cumpăna o vor putea face. „Este o mare binecuvântare pentru comuna Cumpăna. Luni, 11 septembrie, vom avea sfânta slujbă arhierească şi toţi preoţii care doresc să slujească o pot face. Brâul va sta până luni, ora 17.00. Dumnezeu să ne ajute!“, a transmis ierarhul Tomisului. Brâul Maicii Domnului, adus de la Mănăstirea Kato Xenia, din Grecia, este depus spre închinare până astăzi, ora 17.00. Sfânta Biserică „Adormirea Maicii Domnului“ va fi vizitată de sute de credincioşi.

Cinstitul Brâu, ţesut de Maica Domnului

Potrivit tradiţiei, Cinstitul Brâu a fost ţesut de însăşi Maica Domnului, din fire de cămilă, şi după adormire, în momentul înălţării ei la ceruri, l-a dăruit Sfântului Apostol Toma. În zilele împăratului Iustinian, a fost adus Brâul Născătoarei de Dumnezeu, din Episcopia Zila, şi s-a pus în sfânta raclă, aşezându-se într-o casă deasupra osemintelor împăraţilor Zoe şi Leon, în cetatea Halcopatri. Mai târziu, acest brâu sacru a fost dus în cetatea sfântă a Ierusalimului, aşezat împreună cu veşmântul Preacuratei Fecioare Maria. Arcadie, feciorul împăratului Teodosie cel Mare, a adus brâul Născătoarei de Dumnezeu din cetatea Ierusalimului, cu mare evlavie şi cinste, la Constantinopol şi l-a aşezat într-un sicriu luminat, numit „racla sfântă“.
 
După 410 ani de la această mare sărbătoare, împăratul Leon a rugat un patriarh să deschidă sfânta raclă, pentru soţia sa, Zoe, care era chinuită de duhuri rele. Împărăteasa Zoe a avut în vis o vedenie dumnezeiască, spunându-i că, dacă va fi aşezat şi atins de trupul ei Sfântul Brâu, se va tămădui de boala ce a cuprins-o. Patriarhul, prin rugăciuni umile, a scos şi aşezat Sfântul Brâu pe trupul împărătesei Zoe, care imediat s-a tămăduit, preamărind pe Dumnezeu. Cei care au văzut marea minune prin rugăciuni şi laude smerite au adus mulţumiri lui Dumnezeu, după care Preacinstitul Brâu a fost aşezat în sfânta raclă, păstrându-se pentru veşnică pomenire şi amintire.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Cumpăna, județul Constanța, dezvoltă un parc industrial în zona de vest

27 Mar 2024 511

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 20 de medalii în Serbia, la „Trophy of Novi Sad“. „Continuați să atingeți stelele!“ (GALERIE FOTO)

25 Mar 2024 632

Primăria Comunei Cumpăna închiriază un spațiu cu destinaţia desfăşurării unor activităţi medicale

23 Mar 2024 539

Locuri de muncă Constanța Primăria comunei Cumpăna angajează îngrijitor copii. Detalii

15 Mar 2024 600

Locuri de muncă Constanța Primăria Cumpăna angajează. Detalii

15 Mar 2024 738

Constanța Continuă lucrările la Centrul Civic din comuna Cumpăna

14 Mar 2024 756

Eveniment de gală la Restaurant Zorile Primăria Cumpăna organizează o petrecere dedicată femeilor din localitate! (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Mar 2024 825

Știri Constanța Parteneriatul ”Cumpăna Verde” debutează cu activități de plantare puieți de copaci la Cumpăna (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 524

Asfalt Dobrogea SRL a bătut palma cu Primăria Cumpăna. O parcare nouă va fi executată în zona blocurilor ANL (DOCUMENT)

29 Feb 2024 610

Știri Constanța Un pas important pentru învățământul din Cumpăna. Contract semnat pentru furnizarea de mobilier, materiale didactice și echipamente digitale

27 Feb 2024 679

Primăria Cumpăna Locuitorii comunei, în anotimpul iubirii. Spectacol extraordinar de Dragobete

25 Feb 2024 550

Știri Constanța Ce mesaj a transmis Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, cu ocazia zilei de Dragobete

24 Feb 2024 535

Știri Constanța Eveniment artistic special de Dragobete, la Cumpăna. “Din Iubire, Pentru Iubire”

23 Feb 2024 570

Primăria Cumpăna, județul Constanța dotează cu mobilier și materiale didactice unitățile de învățământ din comună

20 Feb 2024 689

Cumpărări directe Constanța Primăria Cumpăna cumpără un nou totem!

20 Feb 2024 687