Când deschidem pe litoral? (video)

hoteluri_1_mai_1.jpg

Hotelurile de pe litoral ar trebui deschise în etape, în funcţie de specificul fiecărei staţiuni, şi nu la 1 Mai, cum prevede legea în prezent. Asta susţin hotelierii afiliaţi Asociaţiei Patronale Litoral-Delta Dunării într-o scrisoare adresată Ministerului Turismului. Ei consideră că hotărârea de guvern aflată în vigoare le provoacă prejudicii. Actul normativ obligă unităţile de cazare să fie deschise în perioada 1 mai-30 septembrie, iar Guvernul vrea să îl adopte ca articol în viitoare lege a turismului. Hotelierii şi agenţii de turism spun că măsura prin care s-a stabilit ca toate staţiunile de pe litoral să fie deschise de la 1 Mai creează mari prejudicii şi pierderi deţinătorilor de structuri de primire turistică. Din acest motiv, reprezentanţii turoperatorilor de pe litoral cer anularea prevederii legislative şi propun, ca soluţie, deschiderea eşalonată a hotelurilor, pe staţiuni.

Touroperatorii dau ca exemplu statiunea Costineşti,o statiune pentru tineri care nu ar trebui deschisă la 1 Mai, pentru că elevii şi studenţii intră în vacanţă abia în iunie. Potrivit unei hotărâri de guvern publicată în Monitorul Oficial din 23 decembrie 2010, operatorii economici proprietari sau administratori ai structurilor de cazare de pe litoral sunt obligaţi să asigure funcţionarea acestora în perioada 1 mai-30 septembrie a fiecărui an. Asociaţiile patronale hoteliere cer ca, împreună cu consiliile locale să poată stabili graficul de deschidere a unităţilor de cazare, pe fiecare staţiune. De asemenea, hotelierii consideră că este necesară acordarea unor facilităţi pentru cei care respectă aceasta reglementare, în special în extrasezon. Este vorba de reduceri de taxe, reducerea impozitului pe clădiri, a impozitului pe profit sau acordarea unor subvenţii.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Legendarul actor Robert De Niro deschide două hoteluri pe malul Mării Negre

14 Apr 2024 1211

Cumpărări directe Constanța Geco M.E.C. 2003 SRL evaluează mai multe terenuri, dar și alte bunuri pentru Primăria Eforie. Contract de aproape 40.000 de euro (DOCUMENT)

10 Apr 2024 440

Firme Constanța Conducerea THR Marea Neagră - S.A, convocată în Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor

01 Apr 2024 594

Firme Constanța Nicolae Bucovală își deschide o firmă nouă!

20 Mar 2024 620

LIVE CCINA, Paralela45 și Aeroportul Mihail Kogălniceanu Constanța, despre vacanțele de vară 2024 (FOTO+VIDEO)

19 Mar 2024 1008

Firme Constanța Adunarea Generală a Hoteluri Restaurante Sud SA a decis numirea Gabrielei Alexe ca administrator unic

16 Mar 2024 570

Firme Constanța Se închid mai multe puncte de lucru ale THR Marea Neagră SA

08 Mar 2024 664

Firme Constanța Noi puncte de lucru deschise de Hoteluri Restaurante Sud SA, pe litoral

01 Mar 2024 598

#DunăreaTuristică Sulina în anii 1930 - „Se găsesc în Sulina hoteluri, câteva restaurante, băcănii, cofetării, ceainării“

14 Feb 2024 5263

Metoda Loverboy, face victime! Tinere recrutare și obligate să se prostitueze în hoteluri din Constanța (GALERIE FOTO)

10 Feb 2024 1064

Firme Constanța Schimbări semnificative anunțate de administratorul Hoteluri Restaurante Sud SA

05 Feb 2024 807

Acționarii THR Marea Neagră, convocați în adunare generală și extraordinară

23 Jan 2024 748

Firme Constanța Steaua de Mare H&R SRL a fost preluată de Complex Hotelier Steaua de Mare SRL

12 Jan 2024 1261

OMD Mamaia Constanța Noaptea dintre ani pe litoralul românesc – alternativa Revelionului la munte. Anumite hoteluri din stațiunea Mamaia, ocupate în proporție de 90% (FOTO)

18 Dec 2023 744

Mai multe hoteluri, restaurante și vile de la intrare din stațiunea Mamaia, fără energie electrică, astăzi

16 Dec 2023 740