Condusă pe ultimul drum în aplauze Profesoara Claudia Dobrin va trăi prin elevii pe care i-a îndrumat şi sprijinit (galerie foto)



După o luptă cu o boală necruţătoare, profesoara de fizică de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“ Claudia Dobrin s-a stins din viaţă, lăsând în urmă o mare de durere şi tristeţe. Ieri, familia, colegii, elevii - actuali şi foşti -, inspectorii şcolari şi tot cei care au cunoscut-o, respectat-o, iubit-o şi apreciat-o au condus-o pe ultimul drum. După oficierea slujbei religioase la Biserica Greacă „Schimbarea la faţă“, cortegiul funerar a ajuns în faţa Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân“, unde elevii şi colegii l-au întâmpinat în ropote de aplauze. „O vom ţine minte mereu cu zâmbetul pe buze, plină de optimism şi iubită de toţi cei care au cunoscut-o“, a spus cineva din mulţime. Claudia Dobrin îşi va dormi somnul de veci la Cimitirul Central din Constanţa.


 
Prof. Claudia Dobrin preda de 12 ani fizică la Colegiul „Mircea cel Bătrân“, unde a şi absolvit. Dedicată meseriei de dascăl, Claudia Dobrin a obţinut rezultate extraordinare cu elevii săi, care au câştigat numeroase medalii la olimpiadele naţionale şi internaţionale de fizică. Unul dintre aceştia este şi fiul său, George Costin Dobrin, elev în clasa a XII-a la Colegiul „Mircea cel Bătrân“. Olimpic internaţional, George Costin era mândria şi bucuria ei. Recent, băiatul a împlinit 18 ani şi a fost deja admis la Columbia University din New York, aşa cum visa încă de acum doi ani.
 

„Este una dintre cele mai performante profesoare din unitatea noastră şcolară. Este absolventă a acestui liceu, este cadru didactic de mai bine de 12 ani în colegiul nostru şi are una dintre cele mai strălucite performanţe obţinute cu elevii, atât la gimnaziu, cât şi la liceu, la una dintre cele mai frumoase, dar şi cele mai dificile materii“, spunea, acum ceva timp, directorul Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân“ prof. Vasile Nicoară.

„Lumină veşnică. Pace veşnică…“

Din păcate, Claudia Dobrin a pierdut lupta cu cancerul, luptă care a durat şase ani. Pe pagina de Facebook creată de elevii colegiului pentru a o ajuta pe dirigintă, cei care au cunoscut-o îi deplâng dispariţia. „Doamna dirigintă nu mai e... Dumnezeu să o ierte!“, „Dumnezeu să o odihnească în pace!“, „Dumnezeu să o odihnească în pace! Tare dragă mi-aţi fost, doamna profesoară!“, „Să se odihnească în pace! O să îmi aduc aminte mereu de spiritul ei vesel“, „O veste şocantă, nu am ştiut de boala cu care se lupta. Mi-a predat doar un an, în urmă cu 15 ani, dar m-a impresionat caracterul ei puternic şi vesel. Dumnezeu să o odihnească în pace!“, „Dumnezeu să o odihnească în pace! O să îmi amintesc mereu de ea plină de energie, căldură şi veselie!“, „Nu pot să cred şi nu voi putea să mă gândesc niciodată că DOAMNA DOBRIN nu mai este printre noi, deşi durerea e imensă. Dânsa va trăi prin elevii pe care i-a sprijinit cu tot ce a avut mai bun şi care au devenit oameni deosebiţi, studenţi la universităţi de top din lume, cei mai buni profesionişti. Sunt convinsă că va fi îngerul lor păzitor pe viitor. Va iubim, Doamna Dobrin“, „Dragă Diriga, mulţumim pentru tot ce ai făcut pentru copiii noştri şi ai făcut numai bine, cu înţelepciune, bucurie, optimism şi mult suflet ai modelat Oameni buni. Mulţumim! Lumină veşnică. Pace veşnică. Condoleanţe familiei“, „Dumnezeu să o odihnească în pace! Mare păcat! Un om minunat!“.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Premianții Concursului național de matematică „Laurențiu Panaitopol” de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța

21 Mar 2024 749

Atenție, consumatori! Se sistează furnizarea căldurii și a apei calde într-o anumită zonă a Constanței

19 Mar 2024 476

Un elev de la Colegiul “Mircea cel Bătrân” Constanța, a obținut medalia de argint la Olimpiada Internațională Interdisciplinară Științele Pământului (FOTO)

24 Feb 2024 1190

Eveniment cultural la Colegiul Național Costache Negri din Galați. Cei prezenți au primit semne de carte cu Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanța (FOTO)

21 Feb 2024 550

Știri Constanța Profesorii de la CNMB într-un program de job shadowing în Portugalia (FOTO)

09 Feb 2024 937

Discursul lui Mihai Grecu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, la vernisajul expoziției Dobrogea 145

29 Nov 2023 12259

#Dobrogea145 Vasile Nicoară, directorul Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

15 Nov 2023 1656

Colegiul Național Mircea cel Bătrân Constanța închiriază un spațiu comercial

03 Oct 2023 901

Festivitate de decernare a diplomelor atestatului de limbă germană la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța

02 Oct 2023 1128

Performanță internațională a elevilor din Constanța! Iată pe ce loc s-au clasat elevii în competiția 2023 Summer International Design Competition Humans to Mars

30 Aug 2023 904

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2012- „Love, Babylove sau 2 fete de 12 ani“ de Denisa Loredana Boboc, clasa a XI-a D

30 Jul 2023 850

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2012- „Ghid de supravieţuire în Siberia mircistă“ de Mihuţ Arsene și Sebastian Stamen, clasa a X-a B

28 Jul 2023 796

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2012- „Portnoy and Co vs. Linkin Park vs. Lady Gaga vs. Red Hot Chilli Pepers în doar 5 runde“ de Karla Georgescu, clasa a XII-a B

26 Jul 2023 710

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2012- „Alb-negru sau color“ de Mădălina Bida, clasa a XI-a D

24 Jul 2023 824

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2012- „Noi. Cercul de teatru. Noi“ de Silviu Popa și Ana Diana Oțelea, clasa a XII-a A

22 Jul 2023 1023