Cum va fi ales viitorul rector de la „Ovidius” Cadrele didactice universitare sunt aşteptate, azi, la referendum

Azi, începând cu ora 08.00, la Cantina Universităţii „Ovidius” din Constanţa se va desfăşura referendumul universitar, care are ca obiect stabilirea modalităţii de desemnare a rectorului prevăzute în Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, astfel: pe bază de concurs public sau pe bază de alegeri generale, prin vot universal, direct, secret şi egal.
 
Senatul a organizat trei secţii de votare, la care sunt arondate facultăţile universităţii. Au drept de vot toate cadrele didactice şi de cercetare cu norma de bază în UOC care sunt angajate/angajaţi cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, din cadrul universităţii, şi reprezentanţii studenţilor din Senatul universitar şi din consiliile facultăţilor. Referendumul este validat dacă la acesta participă cel puţin jumătate plus unu din numărul persoanelor cu drept de vot înscrise pe listele de votare. În acest sens, conducerea Universităţii „Ovidius” face un apel la toate cadrele didactice titulare pentru a participa într-un număr cât mai mare la referendumul din 11 noiembrie 2013.
 
Ce spune metodologia de organizare

Potrivit metodologiei, organizarea şi desfăşurarea referendumului universitar se realizează cu respectarea principiilor legalităţii, autonomiei universitare, transparenţei, răspunderii publice, responsabilităţii, eficienţei manageriale şi financiare, respectării drepturilor şi libertăţilor studenţilor şi ale personalului academic şi a normelor etice şi deontologice. Organizarea şi desfăşurarea referendumului universitar cu privire la revizuirea modalităţii de desemnare a rectorului, precum şi aplicarea rezultatului acestuia sunt obligatorii.

Tema supusă referendumului universitar este stabilirea opţiunii pentru una din cele două modalităţi de desemnare a rectorului, prevazute la art. 209 alin. (1) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011: pe bază de concurs public şi pe bază de alegeri generale, prin vot universal, secret, direct şi egal. Pentru realizarea referendumului prevăzut la alin. (1) Ministerul Educatiei Naţionale tipăreşte buletinele de vot, pe care le transmite universităţii. Persoanele cu drept de vot înscrise pe listele de vot ale universităţii sunt chemate să se pronunţe prin aplicarea ştampilei de vot pe una dintre variantele înscrise pe buletinul de vot pentru care optează. Au drept de vot toate cadrele didactice şi de cercetare cu norma de bază în UOC care sunt angajate/angajaţi cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, din cadrul universităţii, şi reprezentanţii studenţilor din senatul universitar şi din consiliile facultăţilor. Referendumul la nivel de universitate se desfăşoară într-o singură zi. Referendumul este validat dacă la acesta participă cel puţin jumătate plus unu din numărul persoanelor cu drept de vot înscrise pe listele de votare.
 
Cine ar putea deveni rector
 
Potrivit unor surse din interior cei care ar aspira la funcţia de rector sunt: şefa Clinicii Medicale 1 din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, doctor Doina Catrinoiu, prodecanul Facultăţii de Ştiinţe Economice, vicepreşedinte al Senatului, prof.univ.dr. Ion Botescu, prorectorul prof. univ. dr. ÎPS Teodosie Petrescu, şeful Secţiei de Chirurgie, prof.univ.dr. Octavian Unc, profesorul universitar Mihai Gârţu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

România câștigă procesul în dosarul Roșia Montană. Reacția președintelui PSD Constanța, senatorul Felix Stroe

09 Mar 2024 713

Rezultate referendum Viitorul rector al Universității „Ovidius” din Constanţa va fi ales prin votul tuturor cadrelor didactice titulare și al cercetătorilor

07 Mar 2024 735

Azi, referendum la Universitatea Ovidius din Constanța pentru modalitatea de alegere a rectorului

06 Mar 2024 533

Pregătiri pentru alegeri la Universitatea Ovidius din Constanța Referendumul pentru modalitatea de alegere a rectorului, pe 6 martie

04 Mar 2024 721

Când se vor pronunța magistrații în dosarul referendumului de demitere a primarului din Agigea ?

27 Feb 2024 741

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunţat că va candida pentru un nou mandat

24 Dec 2023 662

Referendumul de demitere a primarului din Agigea a ajuns pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel Constanța!

23 Jul 2023 1551

Prefectura Constanța ar putea fi obligată să organizeze referendum la Agigea! Decizia nu este definitivă

10 Jun 2023 1252

Judecătorii au admis cererea de intervenţie formulată de primarul comunei Agigea în procesul intentat de USR Constanța prefectului județului, Silviu Coșa

17 Oct 2022 1611

Procesul prin care USR Constanța îi cere prefectului organizarea referendumului pentru demiterea primarului din Agigea, amânat pentru luna octombrie

13 Jul 2022 1051

Referendum de alipire la Rusia a unui oraș ucrainean. Este un port important la Marea Neagră

29 Jun 2022 1085

Județul Tulcea S-a stabilit data la care se va defășura referendumul pentru demiterea primarului comunei IC Brătianu

27 Jun 2022 1144

ZIUA LIVE. Când ar putea fi organizate alegerile parțiale pentru Consiliul Local Agigea? (VIDEO)

25 May 2022 2295

ZIUA LIVE Primarul comunei Agigea. „În prima zi de Consiliu, consilierii locali au încălcat legea“ (VIDEO)

24 May 2022 1832

ZIUA LIVE. O comună importantă din județ funcţionează fără Consiliu Local. Cum a scăpat primarul de organizarea unui referendum de demitere?

23 May 2022 2446