De ce trebuie să fii vesel în ziua de Sfântului Ioan Botezătorul

După ce vineri creștinii ortodocși au marcat una din cele mai importante sărbători din calendarul ortodox, astăzi marcăm o altă sărbătoare importantă pentru credincioși: Ziua Sfântului Ioan Botezătorul. Ziua este considerată încheierea oficială a sărbătorilor de iarnă, care au fost deschise la 6 decembrie de praznicul Sfântului Nicolae.
 
Sărbătoarea de Sfântul Ion mai este cunoscută și sub numele de ”Sânt-Ion”, “Înaintemergătorul Domnului” sau “Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul”.
 
În tradiția populară se spune că Sfântul Ioan este protectorul pruncilor și trebuie sărbătorită cum se cuvine pentru ca pruncii să se nască sănătoși, fără malformații sau diformi. Totodată, în popor se spune că ziua de Sfântul Ion este o zi de bucurie, iar cine nu se veselește în această zi va fi trist tot timpul anului.
 
Unii oameni serbează ziua de Sfânt Ion pentru ca Dumnezeu să le ferească gospodăriile de foc și animalele de fiarele sălbatice.
 
În ziua de Sfânt Ion există obiceiul “Iordănitul femeilor”, care este, de fapt, o petrecere a nevestelor. Femeile se adună la o gazdă, unde aduc fiecare alimente și băutură, apoi petrec până dimineața, spunând că se “iordănesc”.
 
Un alt obicei întâlnit în ziua de Sfântul Ion este “Iordăneala”. Mai mulți tineri care au luat de la preot, în ajunul Sfântului Ion, agheasmă de la Bobotează, merg în dimineața zilei de Sfântul Ion la biserică și după terminarea slujbei stropesc fiecare om care iese, apoi îl urează. Oamenii “iordăniți” trebuie să-i răsplătească pe urători cu bani, cu care seara chefuiesc. Iordanitorii erau băieții care aveau vârsta mai mare de 15 ani.Însă, nu vârsta era principala condiție a intrării în ceata iordăniților. Cea mai importantă cerință pentru a fi primit în rândul iordănitorilor era să te fi bucurat de sănătate în tot anul. Conducătorul cetei lua de la preot, în ajun, o căldărușă cu agheasmă de la Bobotează, și îi stropea pe toți cei întâlniți, urându-le să trăiască mulți ani și să le fie de bine. De cele mai multe ori, cei intâlniți erau ridicați pe brațe și duși cu forța la râu sau la lac sub amenințarea că-i aruncă în apă. Aceștia se răscumpărau cu un dar. În acest obicei există credința ca cei cei udați acum, vor fi sănătoși tot anul.
 
Tradiția ne spune că în dimineața zilei de Sfântul Ion fiecare om trebuie să se stropească cu agheasmă nouă, pentru a fi feriți de boli în decursul anului.
 
De asemenea, bătrânii satului spun că potrivit tradiției populare, după Sfânt-Ion se botează gerul, adică se înmoaie frigul și începe să se facă mai cald.
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nicolae Ciucă urează pace și sănătate celor cu numele Sfântului Ioan

07 Jan 2024 588

Primăria Cumpăna „Sfântul Ion, căruia îi purtați numele să vă ocrotească în fiecare zi, să vă aducă liniște și pace”

07 Jan 2024 714

Câți români își serbează onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul! Ce nume sunt cele mai întâlnite

06 Jan 2024 846

Tradiții pentru spor și sănătate de Sfântul Ioan Botezătorul! Cine nu se veselește în această zi va fi trist tot timpul anului

06 Jan 2024 1103

Știri Constanța Jandarmii prezenți la Mănăstirea “Peştera Sf. Apostol Andrei” din comuna Ion Corvin

29 Nov 2023 950

Decizia, publicată în Monitorul Oficial! Noi zile libere pentru români

06 Mar 2023 1842

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ioan Botezătorul. Ce să faci astăzi, pentru a avea sănătate tot anul

07 Jan 2023 1454

Câți români își serbează onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul

07 Jan 2023 1354

Premierul Ciucă, mesaj de Sfântul Andrei „Tuturor celor care își aniversează astăzi ziua, le adresez toate urările de bine și le urez la mulți ani!“

30 Nov 2022 1023

Sfântul Andrei 2022 Gigi Becali, prezent la „Peștera Sfântului Apostol Andrei” din comuna Ion Corvin. Ce mesaj a avut pentru creștini (VIDEO)

30 Nov 2022 3413

Vremea rece nu i-a ținut pe loc pe credincioși. S-au adunat cu mic cu mare la mănăstirea „Peștera Sfântului Apostol Andrei” din comuna Ion Corvin (FOTO+VIDEO)

30 Nov 2022 2139

Ceremonial religios Jandarmii constănțeni vor asigura măsurile de ordine la Mănăstirea ,,Peştera Sf. Apostol Andrei``(FOTO)

30 Nov 2022 1080

Pelerinaj la Peștera Sf. Andrei din județul Constanța. Programul activităților organizate cu această ocazie

29 Nov 2022 1947

Pelerinajul de Sfântul Andrei a strâns peste 5.000 de credincioși la Constanța (galerie foto+video)

01 Dec 2021 2162

Pelerinaj la Sfântul Andrei 2021 Autoturisme și autocare blocate pe DN3, în drum spre Mănăstirea Sfântul Apostul Andrei (GALERIE FOTO+VIDEO)

30 Nov 2021 2544