Gâju - „S-a făcut faţă cu cinste acestei provocări"Ionuţ Petreaca şi ansamblurile din Cumpăna s-au afirmat la Festivalul de la Cicârlău

Cumpana-MarianaGaju.jpgCopiii de la Ansamblurile Româncuţa şi Kardeleni din Cumpăna, dar şi interpretul de muzică populară Ionuţ Petreaca, din Săcele, au reprezentat cu succes Constanţa la Festivalul de la Cicârlău, din Maramureş, „Alină-te, dor, alină", ajuns la cea de-a XXI-a ediţie.

Dacă cele două ansambluri de dans folcloric, respectiv dans turcesc din Cumpăna au făcut furori la Cicârlău, primind aplauze la scenă deschisă, aceleaşi lucru se poate spune şi despre Ionuţ Petreaca, în vârstă de 24 de ani, care a fost apreciat nu numai de public, ci şi de preşedinta juriului, Elise Stan, cunoscut muzicolog şi om de televiziune. Potrivit ec. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna şi preşedinte al filialei Constanţa a Asociaţiilor Comunelor din România, Elise Stan a afirmat că Ionuţ „are un glas bun, o intonaţie corectă şi clară". Talentul tânărului a fost răsplătit. Ionuţ a ocupat locul III în cadrul festivalului. Încă de la înfiinţare, manifestarea artistică s-a dovedit a fi unică nu numai prin menirea ei de a promova cultura şi de a descoperi tinere talente, ci şi prin premiile acordate, care constau în păsări şi animale vii. Ca atare, tânărul nostru interpret a primit în dar o puicuţă. Spre deosebire de ediţiile anterioare, în acest an s-au acordat şi premii în bani, decizia aparţinând Asociaţiei Comunelor din România. Interpretul constănţean a fost răsplătit cu suma de 100 de lei, aferentă locului III. Măgăruşul Alin, Marele Premiu al Festivalului, şi suma de 400 de lei au fost câştigate anul acesta de o tânără din Borşa, Larisa Stetco. Oana Cristina Font, din Maramureş, a dobândit locul I şi suma de 300 de lei, în timp ce locul II şi suma de 200 de lei i-au revenit lui Carmen Stetco, din Maramureş.

Dublu câştig pentru tinerii din Cumpăna

ionut_petreaca.jpgPotrivit Marianei Gâju, frumuseţea costumelor populare a fost purtată cu atâta demnitate de tinerii şi tinerele din cadrul celor două ansambluri, cântecul şi dansul lor fiind apreciate extrem de mult de către juriu. Spre deosebire de celelalte ansambluri populare din ţară, cel de la Cumpăna a pus în scenă trei suite de dansuri provenind atât din Dobrogea, cât şi din Moldova şi Oltenia. Pentru tinerii din Cumpăna participarea la festival a reprezentat un dublu câştig. Mariana Gâju a menţionat că a fost pentru prima dată când ei au avut ocazia să vadă frumuseţile Maramureşului. „Au admirat costumul popular din Maramureş, dar şi pe cel din Oaş. În acelaşi timp mi-au spus că au rămas impresionaţi şi de dansurile maghiarilor şi că s-au bucurat că au văzut muntele", a mărturisit Mariana Gâju. La festival au mai participat interpreţi şi ansambluri din Suceava, Olt, Mehedinţi, Galaţi, Vrancea, Tulcea, Ialomiţa şi Neamţ. Este de menţionat că Marinela Zegrean Istici, Cristian Pomohaci, Cornelia şi Lupu Rednic sunt doar câteva din numele mari ale muzicii populare româneşti care s-au lansat la acest festival de la Cicârlău.

„Constanţa a fost deschizătoare de drumuri"

Pentru Constanţa, festivalul de la Cicârlău a reprezentat în acest an o provocare, judeţul nostru fiind organizatorul acestei manifestări artistice desfăşurate la 900 de kilometri distanţă de casă. Onoarea de a organiza acest festival a fost decisă la Bucureşti, în luna martie, în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei Comunelor din România, Filiala Constanţa a ACoR fiind prima filială din ţară care s-a implicat în desfăşurarea acestei manifestări culturale. Preşedintele ACoR Constanţa, Mariana Gâju, a precizat că cheltuielile susţinerii acestui festival au fost asigurate de către sponsori şi autorităţile locale partenere, în speţă Primăria şi Consiliul Local Cicârlău, Primăria Lumina şi filialele judeţene ale ACoR din Maramureş, Olt, Sălaj, Mehedinţi. „Implicarea în organizarea acestui festival a venit ca o dorinţă de a promova tradiţia, cultura, dar în acelaşi timp de a scoate la lumină talentele pe care le are fiecare localitate, fiecare comună din judeţul nostru. Pentru acest festival, Constanţa a fost deschizătoare de drumuri. În urma publicării anunţului în mass-media, au fost oameni care şi-au manifestat dorinţa de a fi participat cu interpreţi pe costurile proprii la acest festival, ca să poată să-i promoveze pe tinerii artişti şi aici în ţara frumoasă a Maramureşului", a precizat Mariana Gâju. Preşedintele ACoR Constanţa a ţinut să mulţumească sponsorilor pentru susţinerea financiară. „S-a făcut cu cinste faţă acestei provocări. Filiala Constanţa a ACoR şi-a lăsat acolo amprenta unei activităţi culturale frumoase, pentru că noi avem un motto după care ne ghidăm, şi anume «Viaţa unei naţiuni este cultura ei proprie»", a declarat Mariana Gâju.

Duminică, la nivelul ACoR s-a stabilit ca localităţilor care se vor implica în organizarea unor festivaluri de promovare a folclorului, a tradiţiei şi a culturii să li se ofere Trofeul „Nicolae Sabău", propunere care a fost acceptată de Consiliul Local al comunei Cicârlău.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

valerica

05 Aug, 2018 12:52

Cu respect acest interpret si familia lui sunt modrogeni. Mai exact moldoveni stabiliti in Dobrogea. Daca principiile conteaza in viata hai sa le respectam . Nu trebuie sa ne fie rusine de originea noastra. Poate fi numit interpret de muzica dobrogeana de origine din Moldova. Nu umblati cu cioara vopsita ca nu sunteti singuri pe lume.

Articole asemanatoare

Neversea caută peste 1.000 de voluntari pentru cea de-a șasea ediție de festival de la Constanța

18 Apr 2024 502

Black Coffee, DJ-ul desemnat Man of The Year în 2023, completează lineup-ul ediției 2024 a festivalului Untold

16 Apr 2024 405

„Techirghiol 2024 – Glasul Speranțelor“, Editiția XXIII, organizată de Iory’s Travel World SRL, cu peste 33.000 de euro (DOCUMENT)

09 Apr 2024 600

Biblioteca Județeană Constanța Festivalul European Latin Grec ediția 2024 - „Adunarea femeilor” de Aristofan (VIDEO)

22 Mar 2024 481

A doua ediție a festivalul Massif a fost un succes. Peste 43.000 de participanți în cele 4 zile de festival

18 Mar 2024 627

Cumpărări directe Constanța Primăria Ciobanu, contract de 45.000 de euro cu Danezu Music SRL pentru un festival de trei zile (DOCUMENTE)

18 Mar 2024 605

Biroul pentru ImigrăriPolițiștii de imigrări au fost prezenți la festivalul ”Massif-Winter Festival” din Poiana Brașov

18 Mar 2024 422

Festivalul Massif Stațiunea Poiana Brașov, pentru a treia zi consecutiv, centrul distracției pentru peste 17.000 de fani (GALERIE FOTO)

17 Mar 2024 622

Peste 12.000 de participanți în cea de-a doua zi a festivalului Massif

16 Mar 2024 568

Peste 10.000 de fani s-au bucurat alături de artiștii preferați în prima zi de MASSIF

15 Mar 2024 431

Peste 1.000 de angajați ai MAI se vor asigura că festivalul Massif se desfășoară în condiții de maximă siguranță

13 Mar 2024 655

Trei zile până la cel mai așteptat festival de la munte din România, Massif! Ce trebuie să știi înainte să ajungi la eveniment

12 Mar 2024 509

Festival de mini-rugby la Constanța, la care a fost comemorat Adrian Tinca, „pe o vreme frumoasă ca inima lui!“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

09 Mar 2024 980

Constanța Invitație la mini-rugby! Peste 250 de copii participă la Memorialul „Adrian Tinca“

08 Mar 2024 589

Unii dintre cei mai ascultați artiști din România urcă pe scena festivalului Massif 2024

29 Feb 2024 684