Legenda satului Biruinţa şi a turcului Murad Khan

Satul Biruinţa, care aparţine de comuna Topraisar, se numea în trecut Muratan, iar povestea sa este una extrem de interesantă.

Legenda spune că, demult, înainte chiar ca Dobrogea să fie cucerită de otomani, pe aceste meleaguri a existat o aşezare extrem de mare şi de bogată, în faţa căreia chiar şi Kiustenge părea un simplu cătun. Acea aşezare purta numele lui Murad Khan (n.r. khan - han, cneaz, voievod), cel care întemeiase marele târg şi care avea în stăpânire multe sate din această zonă a Dobrogei. Murad Khan Chioi era locuit de mulţi români şi musulmani, dar toţi lucrau pentru stăpân, care deţinea toate pământurile şi primea bir de la băştinaşi. Murad însă nu dădea socoteală nimănui, până într-o zi, când pe meleagurile acestea au venit armatele Sultanului. Dobrogeanul nu a vrut să se închine Porţii, dar, în cele din urmă, a fost învins, prins şi dus la Stanbul, unde a fost executat. După moartea lui, s-a risipit şi satul ce-i purta numele, acesta fiind pustiu timp de câteva sute de ani. Aşezarea a revenit la viaţă atunci când nişte ciobani au început să cultive suprafeţe mari de teren. După războiul din Crimeea (1853-1856), Sultanul Abdul Medjid I a permis unui număr mare de tătari din acea regiune să se stabilească pe meleagurile Dobrogei. Astfel au ajuns câteva zeci de familii să se aşeze în apropierea stânei, chiar pe locul unde, în vechime, fusese aşezarea lui Murad. Din Murad Khan, satul a devenit Kucuk Muratan, iar bătrânii au avut înţelepciunea de a păstra şi a transmite mai departe strania poveste a Khanului ce s-a împotrivit otomanilor.

Sursa: învăţător Ion Catzingri, „Analele Dobrogei“, 1922.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Nicoleta

02 Nov, 2016 19:56

Adevarat sunt din Biruinta😍

Articole asemanatoare

Titus Cergău - învăţător și autor al unor cărţi şi articole dedicate legendelor Dobrogei

27 Feb 2020 64324

Biblioteca Municipală Medgidia, 70 de ani de la înfiinţare. Lansare de carte, cu ocazia evenimentului

12 Sep 2019 1728

#citeşteDobrogea „Nedreptatea totdeauna se răsbună“. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

04 Dec 2018 1527

Ce evenimente au loc în acest weekend la Constanța (galerie foto)

23 Nov 2018 1818

Legenda Plajei Tataia şi a bătrânului care a murit în singurătate

26 Jul 2014 15164