Licitaţia pentru plajele litoralului românesc s-a încheiat. Iată lista provizorie a câştigătorilor (document)

Administraţia Naţională „Apele Române“ - Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral a organizat licitaţia publică pentru transmiterea dreptului de folosinţă a Mării Negre, prin contract de închiriere a 26 de sectoare de plajă, pentru unul sau mai multe sezoane estivale. Licitaţiile s-au desfăşurat în perioada 10-14 aprilie, iar pe 15 aprilie a fost întocmită lista provizorie a câştigătorilor, situaţia finală urmând a fi comunicată pe 23 aprilie, data de finalizare a procedurii de soluţionare a contestaţiilor.
 
Pentru sectorul Navodari I, au fost scoase la licitaţie şase subsectoare pentru care au existat 12 oferte, dintre care doar patru câştigătoare şi patru descalificate. Pentru cele două subsectoare ale sectorului de plajă Năvodari III, zona II, au existat două oferte, ambele câştigătoare. În sectorul Năvodari IV, zona II, au fost depuse şapte oferte pentru cele două sectoare disponibile, dintre care una singură a fost adjudecată şi patru, descalificate.
 
Pentru sectorul de plajă Mamaia I, zona I, a fost scos la licitaţie un singur subsector ce a primit patru oferte, dintre care trei au fost descalificate. În sectorul Mamaia II, au existat trei câştigători pentru cele trei subsectoare, din cele şase oferte primite. Pentru subsectorul 11 din sectorul Mamaia IV, au fost depuse trei oferte, dintre care una a fost descalificată, iar pentru subsectorul 12, două oferte, dintre care una neeligibilă. O situaţie similară s-a înregistrat şi la licitaţia pentru sectorul Mamaia IV, unde au existat trei oferte, una câştigătoare, una descalificată şi una neeligibilă. Pentru sectorul Mamaia V s-au depus şase oferte, două fiind câştigătoare şi una descalificată. În sectorul de plajă Mamaia VI a existat o singură descalificare din cele şapte oferte prezentate. Aici, toate cele trei subsectoare scoase la licitaţie au fost adjudecate. Şi anul acestea, sectorul Mamaia VII a primit cel mai mare număr de oferte pentru cele zece subsectoare disponibile. Dintre toate cele 14 oferte primite, una a fost descalificată, iar zece, câştigătoare.
 
Pentru singurul subsector disponibil în sectorul Constanţa I, au existat doar două oferte. În sectorul Constanţa II, au existat nouă oferte pentru cele trei sectoare, două dintre ele fiind descalificate.
 
Sectorul Eforie Nord III a avut disponibile trei subsectoare, pentru care s-au depus şapte oferte, toate eligibile. În sectorul Eforie Nord II au existat 14 oferte pentru doar patru subsectoare. Dintre acestea, patru au fost descalificate şi patru, câştigătoare. Sectorul Cordon Eforie Nord Eforie Sud, zona I, a primit opt oferte pentru patru subsectoare, dar două au fost descalificate. Zona II a aceluiaşi sector a primit patru oferte pentru cele două subsectoare, două câştigătoare şi două descalificate. Subsectorul aferent sectorului Eforie Sud, zona I, a fost atribuit singurei firme care a făcut oferta, iar în sectorul Eforie Sud II, două subsectoare nu au fost atribuite, deoarece au primit doar oferte din partea unei firme neeligibile. Pentru celelalte două subsectoare s-au depus opt oferte, una singură fiind descalificată.
 
Subsectorul ce aparţine sectorului de plajă Tuzla a fost adjudecat de singura societate participantă la licitaţie.
 
În sectorul Olimp I, cele două subsectoare scoase la licitaţie au fost câştigate de singurele firme ce au depus oferte. Aceeaşi situaţie a existat şi în sectoarele Cap Aurora I şi Cap Aurora II.
 
Sectorul de plajă Venus I, zona 2, a rămas neatribuit, deoarece a primit o singură ofertă, care a fost descalificată.
 

Pentru cele trei subsectoare de plajă aferente sectorului de plajă 2 Mai, au depus oferte două societăţi. Una dintre acestea a câştigat toate cele trei subsectoare, ofertele celei de-a doua societăţi fiind descalificate.
 
Sectorul Vama Veche a scos la licitaţie trei subsectoare, pentru care a primit şapte oferte. Subsectorul 24 a rămas neadjudecat, după ce a primit doar oferte care au fost descalificate.

 
Ofertanţii pot depune contestaţii împotriva rezultatului procedurii de licitaţie pentru atribuirea contractelor de închiriere a plajelor Mării Negre până pe 17 aprilie, ora 16.00, urmând ca acestea să fie soluţionate de o comisie numită printr-o Decizie a Directorului General al Agenţiei Naţionale „Apele Române“.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE TEXT Colegiul Prefectural. Stadiul pregătirii plajelor pentru sezonul estival 2024 și aplicarea dispoziții Schengen în România, pe ordinea de zi (FOTO+VIDEO)

27 Mar 2024 520

Declarații de avere Constanța Simona Grigorescu, șef birou la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, averea și interesele (DOCUMENTE)

26 Mar 2024 469

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Titel Gagiu, director la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral (DOCUMENTE)

25 Mar 2024 632

Declarații de avere Constanța Dan Cristian Fugigiu, economist la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral, averea și interesele (DOCUMENTE)

25 Mar 2024 617

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Horia-Sorin Corceanu, șef formație în cadrul ABADL (DOCUMENTE)

25 Mar 2024 354

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui lui Paul Cononov, Director la ABADL (DOCUMENTE)

24 Mar 2024 555

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Cosmin - Ștefan Gerap, inspector de specialitate la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral (DOCUMENTE)

24 Mar 2024 565

Elena Edith Dulica, economist la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral, averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Mar 2024 577

Averea și interesele lui Constantin Fronoiu, șef compartiment la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral (DOCUMENTE)

22 Mar 2024 448

La Constanța Ziua Mondială a Apei, marcată de Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral (FOTO)

22 Mar 2024 390

Constanța ABADL pregătește sectoarele de plajă pentru sezonul estival 2024 (GALERIE FOTO)

21 Mar 2024 437

ABADL caută chiriași pentru cinci terenuri. Iată unde sunt situate!

21 Mar 2024 579

Investiții Constanța Constantin Bucur, acționarul majoritar de la FC Gloria Buzău SA, investește în Mamaia. Firma sa, BC Cogen Management SRL, va amenaja o plajă

20 Mar 2024 541

Daniel Costencu, șef compartiment la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral -SGA Tulcea, averea și interesele (DOCUMENTE)

19 Mar 2024 556

Declarații de avere Constanța Cristina Duiculete, șef birou în Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, avere și interese. Soțul său a fost consilier local în Lumina (DOCUMENTE)

19 Mar 2024 528