Mangalia ramane fara agent termic in 2010!

dsc_7349.jpgAcesta este avertismentul societăţii Rominterm făcut public în şedinţă de consiliu

Ca de obicei, scandal mare la şedinţa de consiliu local a aleşilor din Mangalia. După ce edilul Mihai Claudiu Tusac a retras, de pe ordinea de zi, proiectul prin care Lucian Vişa (PNL) ar fi trebuit validat în funcţia de consilier, dar nu şi pe cel prin care primarul îl elibera din funcţie pe Vasile Iorga (PDL), spiritele în consiliu au luat foc.

După discuţii în contradictoriu, consilierii şi primarul au căzut de acord ca discuţia pe marginea eliberării din funcţie a lui Vasile Iorga să fie „lăsată" la final de şedinţă.

Consilierii au lucrat, în continuare, în aplauzele sau huiduielile „taberelor" politice invitate în sala Casei de Cultură. A fost invitat să îşi spună punctul de vedere şi reprezentantul Rominterm, firma furnizoare de agent termic, referitor la un punct de pe ordinea de zi. Este vorba despre revocarea HCL nr. 52/21.12.2009, prin care s-a aprobat, de către consilierii locali, micşorarea tarifului gigacaloriei de la 396,76 lei (fără TVA), la 372,54 (fără TVA). Reprezentantul Rominterm a spus că, datorită faptului că societăţii nu i-a fost comunicat, de către executiv, un proiect de hotărâre prin care gigacaloria fusese micşorată de la 396,75 lei (fără TVA), la 314,33 lei (fără TVA), agentul termic a fost furnizat un an de zile la preţul iniţial, adică cel „mare".

Mai mult, primăria are de dat Rominterm-ului 12,9 milioane de lei: „Noi am primit notificare de la furnizorul de combustibil. Mangalioţii vor avea apă caldă până la jumătatea lui iulie şi apoi vom stopa, iar despre agent termic nici nu se pune problema", a declarat reprezentantul Rominterm. „Nu voi da niciodată aceşti bani", a replicat primarul Tusac. „Aţi avut profituri de un milion de euro, net, adică un profit de 23%. Este o înşelătorie sau declaraţii false faţă de primărie", a mai spus Tusac. În cele din urmă, consilierii au respins proiectul, urmând ca primăria să atace în instanţă societatea Rominterm pentru recuperarea banilor.

dsc_7292.jpgŞedinţă suspendată: Iorga rămâne consilier

Un lucru bun în cadrul şedinţei de consiliu de ieri: liberalul Sorin Andrei a declarat, în numele Comisiei Economice, că s-a înaintat un proiect de hotărâre prin care locuitorii din Neptun şi Olimp vor plăti 1,5 lei pe o călătorie, la fel ca şi locuitorii din Mangalia. Mai mult, orarul transportatorilor de pe această rută s-a prelungit până la orele 23.00.

Discuţiile - în contradictoriu sau nu - s-au întrerupt brusc, în momentul în care, deranjat de strigătele din sală, Constantin Filimon, preşedintele de şedinţă, a suspendat şedinţa. Rămâne astfel „în aer" intenţia edilului local de revocare a lui Vasile Iorga, care rămâne consilier local, în timp ce Lucian Vişa nu era, se pare, oricum dorit de Tusac, care retrăsese numirea sa de pe ordinea de zi.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Se ieftinește gigacaloria la Constanța! Proiectul, pe masa consilierilor municipali

29 Jan 2024 797

Ședință CLM Cât vor plăti constănțenii pentru căldură în 2024? (DOCUMENT)

24 Dec 2023 2010

Sondaje de opinie Constănțenii nu par impresionați de ieftinirea gigacaloriei! 76% spun un NU hotărât sistemului centralizat de termoficare

12 Nov 2023 1135

Primăria Constanța Constănțenii ar putea plăti mai puțin pentru căldură, din această iarnă! Ce anunță primăria

07 Nov 2023 1109

Sondaje de opinie Luați în calcul rebranșarea în sistemul centralizat în contextul anunțului scăderii prețului gigacaloriei la Constanța?

05 Nov 2023 4313

Deputatul Bogdan Huţucă, președintele PNL Constanța „Prețul gigacaloriei va scădea și mai mult atunci când se va termina tot procesul de înlocuire a conductelor termice“

31 Oct 2023 917

Scade prețul gigacaloriei la Constanța! Anunțul făcut de primarul Chițac pentru abonații Termoficare SRL

30 Oct 2023 1853

Constanța Începând de astăzi, se pot depune solicitări pentru debranşarea de la sistemul centralizat de încălzire

01 Jun 2023 2687

Municipalitatea a prelungit subvenția până la sfârșitul anului 2023! „După mai bine de 40 de ani, acum schimbăm instalația termică a orașului“

05 Apr 2023 1468

Constanța, cel mai mare preț la gigacalorie Pentru a-și păstra clienții din sistemul centralizat, Primăria a prelungit subvenția până la sfârșitul anului 2023!

01 Apr 2023 3453

De la 1 aprilie prețul aprobat este de 1.800 de lei Primăria analizează prelungirea subvenției gigacaloriei pentru abonații Termoficare Constanța SRL

15 Mar 2023 2024

De la 1 aprilie nu se mai acordă subvenție la căldură! Abonații Termoficare Constanța SRL vor plăti 1.800 de lei pentru gigacalorie! (DOCUMENT)

03 Mar 2023 8216

LIVE TEXT+VIDEO Consiliul local al municipiului Constanţa, convocat în şedinţă extraordinară. Cât vor plăti constănțenii racordați la sistemul centralizat de termoficare pentru o gigacalorie în sezonul rece 2022-2023(VIDEO+DOCUMENT)

21 Oct 2022 2274

Vergil Chițac - „Mă bazez pe sprijinul Guvernului României pentru plata subvenției la gigacalorie în această iarnă”

31 Aug 2022 1388

Consiliul Local Municipal Constanța votează noul preț al gigacaloriei! (DOCUMENTE)

25 Jul 2022 2118