Preot din Constanţa, cercetat în acelaşi dosar cu ÎPS Teodosie, renunţă la funcţia de paroh. Cum motivează

Preotul paroh Ciprian Ioan Cojocaru, de la Biserica „Sfânta Maria“ din zona Far, va sluji la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din zona Casei de Cultură. „Transferul a fost făcut la cererea preotului Cojocaru. „La Biserica «Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena»“ va fi preot slujitor, nu preot paroh“, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, preot Eugen Tănăsescu. Contactat telefonic, preotul Ciprian Ioan Cojocaru a declarat că nu ne poate oferi detalii.
 
De altfel, preotul Ciprian Ioan Cojocaru a postat pe pagina sa de Facebook următorul mesaj: „Azi închei un alt capitol din viaţa mea, iar mâine încep unul nou. Azi închei slujirea, ca preot, la Biserica «Sfânta Maria», iar de mâine voi sluji, tot ca preot, la Biserica «Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena». Încep să cred că trăiesc un basm aievea, precum personajul care trebuie sa treacă prin trei sarcini: prima a fost la Corbu de Sus, de unde am început frumuseţea slujirii; iar frumuseţea slujirii este dată de greutăţile prin care treci şi pe care le biruieşti cu ajutorul Domnului; a doua sarcină a fost la Eforie Nord, acolo unde a sporit frumuseţea slujirii, iar a treia sarcina a fost la Biserica «Sfânta Maria», unde mi-a ajutat Dumnezeu mereu! Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Vreau să mulţumesc tuturor celor care m-au sprijinit în toate cele trei sarcini de basm aievea, precum şi celor care m-au ajutat sa îmi ţin «muşchii» antrenaţi şi sa rezist în picioare, fără sa cad. As vrea sa îi nominalizez pe toţi cei care mi-au fost sprijin în toţi aceşti ani, însa îmi este teama că nu îmi dă voie Facebook-ul să scriu atât. Voi vă ştiţi şi ştiţi că la voi mă refer! Vă promit vouă că mă voi strădui să dezvolt activitatea mea pastorală, catehetică, precum şi pe cea socială, pe care voi m-aţi impulsionat sa o sporesc. Va port pe toţi în rugăciune mereu şi va rog şi eu să vă rugaţi pentru mine! Harul Domnului Nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu - Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi, cu toţi!“, a scris preotul Ciprian Ioan Cojocaru.

Ce i-au transmis preotului enoriaşii

Enoriaşii au reacţionat la mesajul preotului Cojocaru şi i-au scris zeci de mesaje de încurajare şi susţinere. Iată câteva dintre ele: „Doamne, ajută, părinte! Vă îmbrăţişăm cu drag!“, a scris Simona T. „Cu un ochi râd şi cu unul plâng... mult succes, părinte! Doamne ajută!“, a transmis Alexandra T-D. „Părinte, cum să plecaţi de aici? Doamne-ajută, oriunde sunteţi!“, i-a scris Roxana C. „Doamne- ajută! Părinte Ciprian, vă dorim mult succes“, a comentat Mariana M. „Dumnezeu să vă binecuvânteze, Părinte!“, i-a urat Flori T. „Doamne-ajută! Mare om, mare caracter!“, a menţionat Gabriela C. „Părinte, sincer îmi pare rău că plecaţi de la noi. Eu cred că se face rotirea cadrelor, ca în armată. Totuşi, se schimbă destul de des preoţii. Doamne-ajută, părinte! Poate o să vă fie mai bine acolo“, susţine Ion I. „Felicitări, să-ţi ajute Dumnezeu să-ţi împlineşti misiunea cum se poate mai bine, în folosul obştii şi al tău! Doamne-ajută!“, i-a scris Cornel M.
 
„Oriunde v-aţi duce, tot preotul Ciprian rămâneţi. Doamne-ajută, părinte, eu tot vă găsesc“, i-a transmis Elena M. „Bunul Dumnezeu să vă ajute şi să vă întărească în har, iar Măicuţa Sfântă să vă însoţească pretutindeni! Indiferent unde sunteţi, tot în casa Domnului slujiţi! Doamne-ajută!“, a comentat Emilia H. „Ciprian Ioan Cojocaru e un om deosebit, merită să i se întâmple lucruri deosebite“, susţine Viorel B. „Doamne-ajută, Părinte! Harul duhului sfânt şi dragostea lui Dumnezeu să vă însoţească oriunde veţi merge!“, a menţionat Iulia C. „Dumnezeu să vă aibă în pază! Trebuie să recunosc că la fiecare slujbă la care am asistat la Biserica «Sf. Maria» din zona Far, am simţit bunătatea şi dragostea pe care ne-aţi împărtăşit-o la fiecare predică, sunteţi un om minunat ! Dumnezeu să vă ajute în tot ce veţi realiza de acum încolo“, a comentat Cristiana R. „Părinte, ne pare foarte rău că plecaţi, dar bunul Dumnezeu să vă fie alături în tot ceea ce vreţi să faceţi. Doamne-ajută!“ susţine Carmen C. „Să vă dea bunul Dumnezeu putere să biruiţi şi să curăţaţi locul de buruieni!“, i-a urat Maria C. „Oriunde veţi merge, sunt sigură că o să faceţi faţă. Dumnezeu şi Maica Domnului o să vă însoţească mereu. Mă bucur că v-am cunoscut. Sunteţi un om minunat. O să vă caut ori de câte ori o să am nevoie de un sfat. Doamne-ajută“, a declarat Gabriela V.
 
„Doamne-ajută! Sigur o să vă simţim lipsa. Întotdeauna ne aşteptaţi cu un zâmbet şi o vorbă bună. Putere multă şi mult bine. Sper din suflet că şi noi, enoriaşii, să fi lăsat urme bune şi frumoase în sufletul dumneavoastră“, i-a mărturisit Flory U. „Doamne-ajută! Părinte, vă doresc din tot sufletul să vă ajute Domnul Dumnezeu pentru a trece toate cumpenele la care sunteţi supus! Nu pot eu să dau sfaturi, pot însă să vă urez toate cele bune şi ajutor de la Dumnezeu în a vă face misiunea tainei preoţiei în noul lăcaş“, susţine Magdalena M.

Trimis în judecată de către DNA Constanţa 

Reamintim că Ciprian Ioan Cojocaru a fost trimis în judecată, de către DNA Constanţa, alături de Înaltpreasfinţitul Teodosie. De asemenea, în judecată au mai fost trimiţi Bogdan Petrişor Malaxa (preot în Parohia „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena III“ - Constanţa), Gheorghe Nadoleanu (preot) şi Stere Beca, la data presupuselor fapte mandatari ai Arhiepiscopiei Tomisului, cu privire la presupusa săvârşire a infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

Citeşte şi:

A fost stabilit cel de-al doilea termen în dosarul Înaltpreasfinţitului Teodosie, arhiepiscopul Tomisului (rechizitoriu)

 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Începe judecata lui Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului!

10 May 2017 3231

Cine poate fi preot paroh? Cum poate fi schimbat un preot paroh şi de ce? Iată ce spune statutul BOR!

09 Mar 2017 15435