Salarii diminuate şi contracte de muncă desfăcute Opt profesori constănţeni, sancţionaţi dur de Inspectoratul Şcolar

Salarii diminuate cu 10% timp de şase luni, contracte individuale de muncă desfăcute şi neacordarea unui post în învăţământ – acestea sunt sancţiunile cu care s-au ales opt cadre didactice, care au fraudat sesiunea de toamnă a bacalaureatului.

În urma scandalurilor izbucnite cu privire la fraudarea examenului de Bacalaureat 2013, Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa a instituit o Comise de cercetare, formată din două cadre didactice, un reprezentat al sindicatului şi un inspector şcolar. „La sesiunea de toamna a bacului au fost înregistrate fraude la trei centre de examinare: Liceul Tehnologic Lazăr Edeleanu din Năvodari, Colegiul Economic Mangalia şi Liceul Tehnologic Dimitrie Leonida din Constanţa. La aceste centre, pe camerele de supraveghere au fost surprinse momente în care cadrele didactice au luat bani de la elevi”, a declarat, ieri, purtătorul  de cuvânt al ISJ Constanţa, Cristina Ivan. Comisia de cercetare a prezentat raportul făcut Consiliului de Administraţie al ISJ Constanţa. „În urma faptelor prezentate în raport şi în funcţie de gravitatea acestora, Consiliul de Administraţie a decis şi sancţiunile”, a mai spus Cristina Ivan. Astfel, începând cu data de 25 octombrie 2013 se aplică sancţiunea diminuării salariului de bază pe o durată de 6 luni, cu 10%, pentru două cadre didactice: Marina Florea de la Şcoala Gimnazială Albeşti, profesor asistent la proba de limba şi literatura română din data de 26 august 2013, în centrul de examen numărul 341 de la Colegiul Economic Mangalia,dar şi Ionela Mateciuc de la Şcoala Gimnazială numărul 1 Mangalia, profesor asistent la proba de limba şi literatura română din data de 26 august, tot la Colegiul Economic Mangalia.

Au rămas fără loc de muncă

Alte patru cadre didactice s-au ales cu contractele individuale de muncă desfăcute, începând cu 25 octombrie anul curent. Este vorba despre Elena Şerbănescu de la Grădiniţa Norocel, profesor asistent la proba de matematică din data de 28 august, în centrul de examen numărul 1052 de la Liceul Tehnologic Lazăr Edeleanu din Năvodari, care este pensionară, Gabriela Lefter de la Şcoala Gimnazială numărul 5 şi Şcoala Gimnazială numărul 24 Constanţa, profesor asistent la proba de limba şi literatura română din 26 august, în centrul de examen numărul 487 de la Liceul Tehnologic Dimitrie Leonida din Constanţa, Maria Ţuţuianu de la Grădiniţa Roboţel din Constanţa, profesor asistent la proba de limba şi literatura română din 26 august, în centrul de examen numărul 487 de la Liceul Tehnologic Dimitrie Leonida, dar şi Maria Dobrică de la Liceul Tehnologic Cogealac, structura Grădiniţa cu orar normal Tariverde, profesor asistent la proba de matematică din data de 28 august, în centrul de examen numărul 487 de la Liceul Tehnologic Dimitrie Leonida din Constanţa. Cât priveşte alţi doi profesori care au fost implicaţi în fraudarea examenului, aceştia au scăpat, deocamdată, de sancţiuni. Astfel, în cazul profesorului Teodora Rusu, profesor asistent la proba de matematică, din data de 28 august, în centrul de examen numărul 1052 de la Liceul Tehnologic Lazăr Edeleanu din Năvodari, cercetarea a fost suspendată pe perioada concediului de maternitate, până la revenirea în activitate. Alexandru Ioan, pensionar, profesor asistent la proba de matematică din 28 august, în centrul de examen numărul 487 de la Liceul Tehnologic Dimitrie Leonida, i s-a refuzat depunerea dosarului pentru obţinerea unui post în învăţământul preuniversitar. Reamintim că în cea de-a doua sesiune de bacalaureat cei opt profesori au cerut şi luat bani de le elevi, cărora le-au împărţit, ulterior, subiectele deja rezolvate.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISJ Județul Constanța, lider în țară la numărul de proiecte acceptate, depuse de liceele agricole

12 Apr 2024 536

Aqua Geoterma Resource SRL a semnat cu ISJ Constanța. Firma se va ocupa de cazarea și hrana participanților la Olimpiada Națională de Geografie (DOCUMENTE)

11 Apr 2024 670

Inspectorul școlar de la Constanța, Irinela Nicolae pe locul 25 pe lista de europarlamentare a PSD

04 Apr 2024 605

Inspectoratul Școlar Județean Constanța inițiază Proiectul județean „Verde creativ- Adoptă un spațiu“

03 Apr 2024 718

Inspectoratul Școlar Județean Constanța Șapte elevi din Constanța vor participa la Olimpiada de Lingvistică

03 Apr 2024 699

Inspectoratul Școlar Județean Constanța 230 de elevi au participat la faza județeană a Concursului naţional „Educaţie pentru sănătate”, ediţia a XV-a

01 Apr 2024 869

Înscrierea în clasa pregătitoare începe pe 11 aprilie ISJ Constanța a afișat numărul de clase și străzile arondate școlilor. Află la ce școală îți poți înscrie copilul (DOCUMENTE)

01 Apr 2024 1586

Ziua Mondială de Conștientizare a Autismului, marcată de Inspectoratul Școlar Județean Constanța printr-o expoziție

01 Apr 2024 430

Inspectoratul Școlar Județean Constanța continuă proiectul de succes “Fii Avocat în Școala Ta!”

01 Apr 2024 763

Constanța a găzduit Concursul Național “Istoria și Tradițiile Turcilor din România” (GALERIE FOTO)

01 Apr 2024 481

Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, gazda Concursului National de creativitate în limba engleză (GALERIE FOTO)

30 Mar 2024 631

Etapa județeană a Concursului naţional Educaţie pentru sănătate, desfășurată la Liceul Teoretic ”George Călinescu” Constanța (GALERIE FOTO)

30 Mar 2024 1045

Acțiuni de prevenire ale consumului de droguri, la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Constanța

28 Mar 2024 615

ISJ Constanța a inaugurat două terenuri de sport pentru elevii constănțeni (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 788

Justiție Constanța Florentina Țigmeanu, fostul director de la Școala „Gheorghe Țițeica” Constanța, va primi daune morale de 4.000 de euro!

26 Mar 2024 918