Şeful Arhivelor din Constanţa a fost înmormântat ÎPS Teodosie - „Dialogul cu Virgil Coman va continua, pentru că rămâne opera sa“ (galerie foto)



Ieri, directorul Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale Constanţa, Virgil Coman, a fost condus pe ultimul drum. I-au fost alături familia îndurerată, părinţii, prietenii, colegii de muncă şi toţi cei care l-au cunoscut de-a lungul anilor. Toţi au avut de spus doar cuvinte de laudă la adresa celui care a fost Virgil Coman. Şeful Arhivelor din Constanţa îşi va dormi somnul de veci la Cimitirul Central din Constanţa.
 
Slujba de comemorare a avut loc la Catedrala „Sfinţii apostoli Petru și Pavel“ din Constanţa şi a fost oficiată de ÎPS Teodosie şi de un sobor de preoţi. Coroane de flori au tronat la intrarea în catedrală, iar fotografia distinsului Virgil Coman „privea“ oamenii care s-au adunat să-l conducă pe ultimul drum. A început slujba de înmormântare, iar Catedrala Arhiepiscopală a fost neîncăpătoare pentru mulţimea care a venit să îl conducă pe ultimul drum pe regretatul Virgil Coman.

I-au adus un ultim omagiu



Au venit să-i aducă un ultim omagiu Ioan Drăgan, directorul Arhivei Naţionale, Emanuel Plopeanu, decanul Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii „Ovidius“, profesorul universitar Aurelia Lăpuşan, cadru didactic la specializarea Jurnalism, Universitatea „Ovidius“, Corina Apostoleanu, directorul Bibliotecii Judeţene „I.N. Roman“, profesorul Vasile Sârbu, Costin Scurtu, directorul Muzeului Militar Constanţa, profesorul Valentin Ciorbea, Ioana Purcărea, fostul lider al Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Constanţa, Petre Purcărea, fost inspector şcolar de istorie, Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă Constanţa, colegi de la Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Constanţa, dar şi fostul primar al oraşului Năvodari, Nicolae Matei, prefectul judeţului Constanţa, Adrian Nicolaescu, Elena Frâncu, fostul director al Direcţiei Judeţene de Tineret şi Sport Constanţa, Enache Tuşa, profesor universitar, politicianul Victor Manea - PNL Constanţa sau Gheorghe Martin, fost prefect al Constanţei. Consulul general al Republicii Turcia la Constanţa, Ali Bozçalişkan, i-a adus şi el un ultim omagiu lui Virgil Coman.

„A fost o personalitate inconfundabilă“

„Domnule prefect, cred că Virgil Coman trebuie să rămână cetăţeanul de onoare de neuitat al municipiului Constanţa. Vă rugăm să promovaţi această propunere aşa cum ştiţi, după rânduieli şi legislaţie. Cu adevărat, Virgil a fost un prieten adevărat. Rar poate cineva să fie prieten cu toţi. A avut o sfială, o smerenie, o modestie. Un mod de a se prezenta cu totul deosebit. A fost o persoană discretă, iubitoare, avidă după ştiinţă. Nici nu ştiai cum să-l rogi ceva, că-ţi dădea mai multe decât ai cerut. Am discutat atâtea cu el! Cu adevărat, deşi era mai tânăr, l-am considerat întotdeauna un prieten, iar dânsul se considera un ucenic umil. Atât de mult a adunat în sufletul şi inima sa! Avea o dragoste pentru ceilalţi! Nu putea să vorbească de rău pe nimeni. Avea o credinţă atât de mare! El a fost comoara cea ascunsă, pe care acum începem să o descoperim.
 
Tot ceea ce prezenta el, aducea din moarte la viaţă, din întuneric la lumină. A fost o personalitate inconfundabilă. De aceea ne întrebăm de ce a plecat atât de devreme dintre noi. Dar nu putem desluşi ceea ce a rânduit Dumnezeu. Omul pleacă din această viaţa când îşi îndeplineşte rostul său pentru cele cereşti. Dialogul cu Virgil Coman va continua, pentru că rămâne opera sa, rămân urmaşii săi. Şi-a iubit atât de mult familia! Era un om plin de vioiciune. Ar fi vrut să-şi dea tot sufletul şi inima sa. De aceea fericiţi sunt cei drepţi care mor în Domnul, căci faptele lor merg cu ei. Sufletul său este aici, cu noi. Ne aude şi ne priveşte. Ne şi vorbeşte, dar noi nu putem auzi cu urechea vorbirea sufletului“, a spus ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

„Amintire vie pentru noi toţi“

 

 „Virgil, vei rămâne o amintire vie pentru noi toţi“, a spus decanul Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice, Emanuel Plopeanu. 
 
„Virgil a plecat cu o mare durere. Și-a dorit o casă a arhivelor constănţene. Rămânem noi să ne dăm mâna şi să îi realizăm visul. Acela de a face o casă a arhivelor constănţene. De acolo, de sus, Virgil ne va spune să fim uniţi“, a spus Elena Frâncu, fostul director al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa.
 
„Virgil era vesel. El nu ne-a părăsit. A plecat puţin mai devreme, ca să inventarieze arhivele de sus. Tot de sus ne va veghea pe noi toţi“, a transmis Mărioara Cojoc, fostul prodecan al Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii „Ovidius“.

 
„Cel mai strălucit student al promoţiei sale“
 

„Virgil a fost istoric, scriitor, moderator de emisiuni, profesor. A avut câte un îndemn pentru fiecare. Răspundea prezent la toate invitaţiile, deşi avea un program plin. Nu spunea niciodată că a făcut el ceva. Spunea că au făcut colegii lui. A fost omul care a ştiut să ne fie alături. Eu m-am bucurat mereu de sprijinul lui. Zâmbea mereu“, a spus Costin Scurtu, directorul Muzeului Militar Constanţa.
 


„Virgil a fost cel mai strălucit student al promoţiei sale. Și-a pus numele pe cărţi importante. Mi-a fost nu doar student, ci şi prieten“, a subliniat profesorul Valentin Ciorbea.
 
„Virgil va rămâne un model pentru toţi arhiviştii din ţară. Un bun profesionist, care a păstrat istoria ţării“, a menţionat Ioan Drăgan, directorul Arhivei Naţionale.

 „Avea cunoştinţe vaste şi forţă de muncă“

„Este un frate de care nu vrem să ne despărţim. Atâtea lucruri ne-am mai fi spus! Dar a căzut ca un brad. La judecată tu vei fi în picioare pentru faptele bune pe care le-ai făcut“, a ţinut să transmită profesorul universitar Vasile Sârbu.


 
„Este o grea pierdere pentru noi. L-am cunoscut personal şi am colaborat bine cu el“, a declarat prefectul Adrian Nicolaescu.
 
„A fost un om extraordinar, avea cunoştinţe vaste şi forţă de muncă. S-a precipitat. Muncea prea mult. Parcă simţea că timpul se strânge pentru el. Virgil Coman va rămâne în memoria urbei şi în inimile noastre“, a transmis Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă Constanţa.

 

A decedat la o lansare de carte

Reamintim că Virgil Coman a decedat, vineri seară, la evenimentul de lansare a romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, scris de Cristian Cealera, de la Prăvălia cu Cărţi. În doar câteva clipe, toată lumea a fost cuprinsă de panică. Imediat, la faţa locului, a fost chemată o ambulanţă, care a ajuns în aproximativ zece minute. După aplicarea măsurilor de prim-ajutor, la care Virgil Coman nu a răspuns, a fost declarat decesul acestuia.

Autor şi coautor al unor albume şi volume de documente

Născut în 1973, la Medgidia, Virgil Coman a urmat cursurile Şcolii Generale nr. 7 şi ale Grupului Şcolar Materiale de Construcţii. A fost licenţiat al Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Administrative, specializarea Istorie, Universitatea „Ovidius” Constanţa, promoţia 1997, şi absolvent al cursurilor de studii aprofundate în profilul Istorie, specializarea Istoria şi civilizaţia zonei Mării Negre, de la modernitate la contemporaneitate, Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, promoţia 1998. Virgil Coman era doctor în Ştiinţe Umaniste, domeniul Istorie, teza sa de doctorat purtând titlul „Din istoria românilor sud-dunăreni în prima jumătate a secolului al XX-lea. Meglenoromânii“ (susţinută în şedinţă publică, la data de 5 decembrie 2005). A devenit directorul Direcţiei Judeţene Constanţa pe 10 aprilie 2003 şi, prin reorganizarea Arhivelor Naţionale ale României, din ianuarie 2010, şef al Serviciului Judeţean Constanţa al Arhivelor Naţionale.
 
Înainte de a ajunge la conducerea Arhivelor Naţionale, Virgil Coman a fost profesor. Cariera în domeniul pedagogic a început-o în 1997, ca profesor titular la Catedra de Istorie, Geografie - Socio-Umane, din cadrul Grupului Şcolar „Ioan N. Roman“ Constanţa, pe care a condus-o până în 2003. A semnat ca autor şi coautor albume şi volume de documente şi a organizat şi a participat la sesiuni de comunicări ştiinţifice naţionale şi internaţionale din domeniul istoriei, materializate prin publicarea unor studii şi articole în culegeri de studii şi reviste de specialitate din ţară şi de peste hotare.

Citeşte şi


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Eveniment comemorativ dedicat regretatului istoric constănțean Virgil Coman, în deschiderea festivităților de 1 Decembrie, la Muzeul Țăranului Român

27 Nov 2023 1004

Născut la Medgidia In memoriam Virgil Coman, istoricul care a părăsit prea devreme această lume

04 Aug 2023 2053

In memoriam Virgil Coman, istoricul care în Ajunul Crăciunului ar fi împlinit 49 de ani

24 Dec 2022 3391

Omagiu pentru Virgil Coman, ilustrul istoric dobrogean, plecat în lumea celor drepți mult prea devreme

05 Aug 2022 3219

Cine este directorul interimar la Centrul Cultural Judeţean Constanţa „Teodor T. Burada“? (DOCUMENTE)

20 Apr 2022 4632

Istoricul Virgil Coman ar fi împlinit astăzi 48 de ani!

24 Dec 2021 2022

Sub egida Liceului Tehnologic „Nicolae Titulescu” din Medgidia și a Filialei Constanța a Societății de Științe Istorice din România Sărbătoarea Crăciunului și acordarea Premiului „Virgil Coman” (pe anii 2019 și 2020)

24 Dec 2021 2475

Istoricul dobrogean, Virgil Coman, a trecut în lumea celor drepți, în urmă cu cinci ani

05 Aug 2021 3258

Diversitate și Unitate Dobrogeană. Expoziție de artă vizuală „Home Art” ediția a II-a

28 Dec 2020 4346

#citeșteDobrogea Virgil Coman ar fi împlinit astăzi 47 de ani!

24 Dec 2020 4440

Galeria directorilor Serviciului Județean Constanța al Arhivelor Naționale, de la înființare până în prezent

09 Dec 2020 2761

#DobrogeaDigitală Interviuri de colecție. Virgil Coman în dialog cu Ioan Popișteanu

17 Nov 2020 4742

Magistrul Valentin Ciorbea, la ceas aniversar. „O personalitate emblematică pentru spațiul istoriografic dobrogean”

12 Oct 2020 4891

#citesteDobrogea Patru ani fără Virgil Coman

05 Aug 2020 4153

#citeşteDobrogea Astăzi, Virgil Coman ar fi împlinit 46 de ani

24 Dec 2019 3534