„Sub deviza „101% satisfacţie pentru client" S-a deschis primul magazin-service Premio din Constanţa(galerie foto)

05_premio_1.jpgPosesorii de autoturisme din Constanţa beneficiază, începând de ieri, de primul magazin-service Premio din Dobrogea. Este vorba despre magazinul-service Autorol, situat pe strada Atelierelor nr. 37, care va funcţiona sub franciza Premio. Constănţenii vor găsi aici o echipă de profesionişti motivaţi şi educaţi să ofere cele mai bune servicii la cele mai înalte standarde.

Conceptul Premio presupune trei aspecte principale: relaţia cu consumatorul, relaţia cu oamenii şi nivelul standardelor de calitate, iar filosofia Premio despre punerea în practică a acestor trei aspecte face diferenţa. Premio este mai mult decât o marcă, este un loc al standardelor de calitate şi al satisfacţiei garantate. Magazinele-service Premio sunt spaţiul în care toate acele aspecte extrem de importante pentru consumator devin realitate: curtoazia, valoarea banului, informaţia precisă, corectă şi utilă, rezolvarea eficientă a solicitărilor, aprecierea şi respectul, încrederea şi siguranţa lucrului bine făcut, grija faţă de ceea ce îi aparţine de drept şi de care trebuie să se bucure în cele mai bune condiţii. „Intrăm pe piaţa din Constanţa sub o franciză puternică. În acest sens, ne vom desfăşura activitatea cu o puternică implicare personală, pentru a depăşi aşteptările consumatorului. Vom reinvesti în afacere pentru a îmbunătăţi constant experienţele consumatorilor. La ora actuală, dispunem de 5 rampe de lucru, 4 rampe pentru mecanică şi vulcanizare, un depozit de 200 mp. De altfel, urmează să mai deschidem alte două puncte de lucru şi să mai angajăm personal", a declarat Adrian Ichim, directorul service-ului Autorol Premio. În magazinele-service Premio, standardele au în vedere atât modul în care este tratat şi servit clientul, cât şi standardele ce garantează calitatea produselor şi serviciilor oferite. O echipă profesionistă va lucra în beneficiul clientului, economisind timpul acestuia, oferindu-i un mediu de aşteptare extrem de plăcut, într-un ambient reconfortant. Deviza magazinele-service PREMIO în România este „101% satisfacţie - manualul consumatorului".

Magazinele-service Premio sunt concepute să ofere servicii la cele mai înalte standarde

Oferta serviciilor este destinată să răspundă nevoilor individuale şi de aceea va fi particularizată în funcţie de cerinţele clienţilor. Programul de franciză Premio a fost implementat prima dată de organizaţia German Goodyear - Franchise (GDHS), în 1996. În 2002, Premio Elveţia a fost primul pas spre pieţele internaţionale. Astăzi, magazine-service Premio sunt funcţionale în 6 ţări din Europa de Est. Acum, Premio este şi în România. Pe viitor, magazinele-service Premio se vor extinde în toată Dobrogea.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Axinte Gheorghe

22 Dec, 2012 13:32

Buna treaba, sa deschida unul si-n Tomis Nord.

Articole asemanatoare

O nouă destinație de frumusețe pe litoral. Cupio inaugurează un nou magazin în Constanța

10 Apr 2024 538

O mamă cu trei copii a ajuns în stare gravă la spital. Cauza - consumul de pește congelat

08 Apr 2024 773

Alfa Beta SRL va moderniza un magazin de pe bulevardul Tomis din Constanța

08 Apr 2024 467

Undă verde de la Mediu Magazinul Metro din Constanța se va extinde

15 Mar 2024 932

Solicitarea Termo Top SRL, respinsă Un magazin de pe strada Constantin Bobescu din Constanța nu poate fi transformat în spațiu pentru alimentație publică

12 Mar 2024 1196

Document Cum va arăta viitorul magazin Kaufland ce va fi construit în Constanța?

23 Feb 2024 3398

Este oficial Un nou magazin Dedeman va fi construit în Constanța! S-a emis autorizația de construire

22 Feb 2024 4881

O firmă care a câștigat mai multe contracte cu instituțiile publice construiește pe Șoseaua Mangaliei din Constanța

22 Feb 2024 643

S-a deschis un nou magazin Kaufland la Constanța! Inaugurarea s-a lăsat cu aglomerație (FOTO+VIDEO)

22 Feb 2024 9717

Act de urbanism pentru Ivanov Rezidential SRL Parterul unui bloc de pe strada Ionel Perlea din Constanța, transformat în magazin

18 Feb 2024 769

Constanța Iată când se va deschide noul magazin Kaufland din Inel II

15 Feb 2024 6803

Elefant Online SA, ce deține celebrul magazin online elefant.ro, a intrat în insolvență! (MINUTĂ)

08 Feb 2024 1224

Elefant Online SA cere să intre în insolvență! Firma deține celebrul magazin online elefant.ro

02 Feb 2024 1183

Justiție Constanța! Bărbat trimis în judecată pentru furt de after shave și mezel

28 Jan 2024 552

Atac violent într-o societate comercială din Olt!

21 Jan 2024 743