Social

Terasa Vraja mării de pe plaja Modern s-a redeschis. Comisarii CJPC spun că deficienţele au fost remediate (galerie foto)

Reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa au precizat, azi, că Galim Extim SRL,  societatea pe care funcţionează Vraja mării, a cerut ridicarea măsurii de închidere a terasei. Din declaraţiile lui Horia Constantinescu, comisar şef adjunct al CJPC Constanţa, deficienţele constatate au fost remediate.

Reamintim că, săptîmâna trecută, comisarii CJPC Constanţa au efectuat un control la două terase aflate pe plaja Modern din Constanţa. La ambii agenţi economici au fost descoperite deficienţe grave, motiv pentru care comisarii au dispus închiderea locaţiilor. Printre deficienţele semnalate ar fi comercializarea produselor expirate.

La terasa Vraja mării, situată pe plaja Modern, comisarii au descoperit, cu stupoare, alte nereguli. „Zona de preparare a mâncării era între hazna, locul în care se află ţevile şi pompele, şi vestiar. Prin curte se ajunge în depozitul frigorific, în care am găsit 160 de kilograme de pastă de mici, pentru care comerciantul ne-a pus la dispoziţie două carneţele cu bonuri cu diferite date de expirare ale produselor. Oalele cu mâncare erau depozitate pe jos, acoperite cu tăvi, în loc de capace, pentru a se răci. Ciorba era făcută acum câteva zile, urmând ca în ea să fie pusă burta fiartă în ziua respectvă. Toate aceste erau servite în spaţii demne de cascadori râsului, nu de alimentaţie publică europeană“, a mai dezvăluit Horia Constantinescu, comisar general-adjunct al CJPC Constanţa.

Citeşte şi:

UPDATE Imagini care vă pot afecta emoţional! Comisarii CJPC Constanţa au găsit zeci de nereguli la două terase de pe plaja Modern (galerie foto+video)
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Imagini care vă pot afecta emoţional! Comisarii CJPC Constanţa au găsit zeci de nereguli la două terase de pe plaja Modern (galerie foto+video)

06 Jul 2017 6865

Constanţa - Restaurantul Vraja Mării

09 Jul 2012 6312