Tomis Development, sustinut de BRD

La nici doi ani de la lansare, Tomis Development a finalizat primele 47 de spatii locative, iar pana la sfarsitul anului 2008, alte o suta de apartamente vor fi gata.

Proiectul Tomis Plus este sustinut si de catre BRD Group Societe Generale, care, de curand, a aprobat o noua linie de finantare, in valoare de 3,6 milioane de euro, bani ce vor fi utilizati pentru finalizarea a 82 de apartamente pana in 2009. Viitorii locatari vor avea la dispozitie un supermarket, clinica medicala, gradinita, spatii de joaca pentru copii, farmacie, banca, un restaurant, centru de intretinere sportiva si spa. "In acest fel, dorim sa asiguram rezidentilor Tomis Plus tot confortul de care au nevoie chiar langa casa lor. De asemenea, BRD Groupe Societe Generale sustine finalizarea proiectului, intelegand oportunitatile pe care noi le oferim prin construirea acestui mini-oras", a declarat Lucian Orban, presedintele Tomis Development. Cofinantarea din partea bancii BRD s-a datorat si faptului ca, pana in prezent, au fost vandute 42 de vile, echivalentul a 90%. In luna septembrie, se vor termina lucrarile la sensul giratoriu de la intrarea in ansamblul rezidential. In acest mod, va fi prevenit un eventual ambuteiaj in zona si vor fi imbunatatite caile de acces. Termenul de finalizare a cartierului Tomis Plus este 2011, iar pana acum au fost vandute 190 de spatii locative din totalul locuintelor scoase la vanzare. La finalizarea proiectului, Tomis Plus va cuprinde 1.260 de spatii locative, dar si locuri de parcare sub si supraterane.

Scris de: {autor}Stefania CHERMANEANU {/autor}


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 203

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 540

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 444

Cumpărări directe Constanța În satul Moșneni, comuna 23 August, se va construi un teren de sport multifuncțional (DOCUMENT)

16 Apr 2024 678

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. CS Peștera a câștigat cu 12-0

15 Apr 2024 1215

Cumpărări directe Constanța Alsar Pro Construct SRL a bifat trei contracte cu Primăria Grădina în valoare de peste 300.000 lei (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 429

Constanța „Nu te vom uita!“. Competiție memorială în amintirea celui ce a fost Paul Cămui, antrenorul de volei decedat la numai 27 de ani

14 Apr 2024 996

Farul Constanța Pe lângă Louis Munteanu, și Mihai Popescu ar fi pe lista de achiziții a FCSB. Ce a declarat Gheorghe Hagi

12 Apr 2024 1047

ACS Marina aduce la Constanța 4 titluri europene la Ju Jitsu (GALERIE FOTO)

10 Apr 2024 842

Încălțăminte sport contrafăcută în valoare de 6.000.000 lei, reținută de inspectorii vamali în portul Constanța Sud

10 Apr 2024 373

Simona Halep, supusă unui nou control anti-doping

09 Apr 2024 857

Primăria Cumpăna, județul Constanța, demarează proiectul „Consolidare, Extindere, Modernizare, clădire corp A – Liceul Tehnologic Nicolae Dumitrescu, Cumpăna”

09 Apr 2024 545

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. AS Viișoara - Constructorul Topraisar, meci cu zece goluri

08 Apr 2024 1210

Sambo Sportivele de la CSM Constanța, pe podium la Cupa Mondială (GALERIE FOTO)

08 Apr 2024 414

Primăria Valu lui Traian, județul Constanța, a cumpărat mobilier pentru sala de sport (DOCUMENT)

06 Apr 2024 1279