Tradiții Cine va posti în ajun de Bobotează va avea noroc tot anul


Ajunul Bobotezei, 5 ianuarie,  se serbează prin post, deoarece se spune că cine va posti va avea noroc tot anul.

Totodată în această zi de ajun preotul va trece pe la toate casele cu „Iordanul” sfințind atât gospodăriile, cât și pe locuitorii acestora.

În această noapte ouăle de corb crapă din cauza gerului și, astfel, ies puii, care vor încerca să zboare.

În noaptea de Bobotează se deschid cerurile, iar celui care vede acest lucru, Dumnezeu îi îndeplinește dorințele.

Tot în ajun de Bobotează fetele mari pot să-și afle ursitul. Ele vor trebui sa fure sau să ceară de la preot un fir de busuioc sfințit pentru a-l pune noaptea sub pernă. Se spune că peste noapte vor visa chipul celui sortit.

În ajun de Bobotează există și superstiția conform căreia dacă o femeie se împiedică și cade pe gheață , atunci, în viitorul apropiat, va avea loc o căsătorie.

O altă superstiție ne mai spune că cine va strănuta în ziua de ajun de Bobotează va fi norocos în anul ce urmează.

Dacă în ajunul Bobotezei e brumă pe pomi, vor fi poame multe;


Dacă în ajun de Bobotează picură din streașină atunci va fi o vară ploioasă;

Dacă ajunul Bobotezei este unul ploios atunci va fi un an ploios;

În direcția în care va stropi preotul cu busuiocul muiat în ageasmă, de acolo vor veni ploile de peste an;

Dacă în ajunul Bobotezei, când preotul umblă cu “Iordanul” prin sate, îi va scârți zăpada sub picioare, atunci va fi un an bogat și rodnic.

Slujba de la Agheasma Mare

Daca Agheasma Mica se poate savarsi ori de cate ori credinciosii doresc acest lucru, Agheasma Mare se oficiaza de doua ori pe an, pe 5 ianuarie, in Ajunul Botezului Domnului si pe 6 ianuarie, in ziua praznicului Bobotezei. In casele credinciosilor, agheasma se pastreaza la loc de cinste, in vase curate si dintr-insa se gusta pe nemancate, in zilele de post si ajunare.

Sursa foto: timisoaraonline.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Contre între purtătorul de cuvânt al Patriarhiei și ÎPS Teodosie! Au voie sau nu fumătorii să bea Agheazmă Mare?

10 Jan 2024 1094

Boboteaza 2024 Un tânăr a recuperat toate cele trei cruci aruncate în Dunăre la Hârșova! ÎPS Teodosie - „A fost puțin egoist“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 Jan 2024 5245

Bobotează Medgidia 2024 Cristian Tranulea, vicecampion mondial, a recuperat crucea aruncată în Canalul Dunăre - Marea Neagră (GALERIE FOTO)

06 Jan 2024 2363

Tânărul care a recuperat primul crucea aruncată în mare la Constanța, își serbează mâine onomastica (VIDEO)

06 Jan 2024 1149

ARSVOM, alături de Arhiepiscopia Tomisului, la slujba de Bobotează! Imagini surprinse în Portul Tomis (GALERIE FOTO)

06 Jan 2024 878

Prefectul județului Constanța, la slujba de Bobotează de la Medgidia! Cine este cel care a recuperat crucea aruncată în Canalul Dunăre-Marea Neagră (GALERIE FOTO)

06 Jan 2024 909

Un sportiv care se pregăteşte pentru Campionatul european de înot în ape îngheţate a recuperat crucea aruncată în Dunăre la Tulcea (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 Jan 2024 880

Un bărbat a recuperat pentru a patra oară, în ultimii 12 ani, Crucea sfinţită aruncată în Dunăre la Brăila

06 Jan 2024 771

Constanța Două care trase de boi, transportă butoaie cu apă sfințită pentru credincioșii care nu au ajuns la slujbă! Pe ce traseu circulă (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 Jan 2024 960

Tensiuni la intrare în Portul Constanța, în ziua de Bobotează. Iată ce a cauzat nemulțumirea oamenilor (FOTO+VIDEO)

06 Jan 2024 2008

Boboteaza, sărbătorită și la Tulcea (FOTO)

06 Jan 2024 720

Bobotează 2024 la Constanța Un tânăr curajos din Alba Iulia a venit până la Constanța pentru a prinde o cruce! Și a reușit! (FOTO+VIDEO)

06 Jan 2024 1600

Bobotează 2024 la Constanța Cine este unul din curajoșii care a prins crucea de Bobotează și ce va face cu ea (FOTO+VIDEO)

06 Jan 2024 3237

Bobotează 2024 la Constanța LIVE VIDEO. Trei cruci aruncate în apele mării de Bobotează. Curajoșii, pregătiți (FOTO+VIDEO)

06 Jan 2024 1842

Bobotează 2024 la Constanța Fotoreportaj. Oamenii celebrează cu mic cu mare evenimentul de Bobotează de la malul mării (FOTO +VIDEO)

06 Jan 2024 1066