Ziua Recoltei, bogată în manifestări la Nicolae Bălcescu Cu ce s-au mândrit localnicii - dansuri şi cântece populare, trăsuri şi cai de rasă (galerie foto)

Nicolae_Balcescu_-_ziua_recoltei_1.jpgA fost sărbătoare mare la Nicolae Bălcescu. Ca de fiecare dată a avut loc şi tradiţionala paradă a trăsurilor, prilej pentru localnici ca să se mândrească preţ de câteva ore cu cele câteva exemplare de cai de rasă deţinute.

Nu doar expoziţia de cabaline impresiona pe trecători. În apropierea Căminului Cultural, într-un ţarc, erau expuse animale domestice. Dar surprizele au continuat duminică la Ziua Recoltei, zi celebrată cu fast şi-n acest an la Nicolae Bălcescu, în ciuda secetei care a afectat mai toate culturile. Şi pentru că s-a sărbătorit ziua dedicată roadelor pământului nu au lipsit de la eveniment nici legumele şi fructele, prezentate într-un spaţiu special amenajat la intrarea în Căminul Cultural. Şi invitaţii au fost pe măsura petrecerii. Au fost alături de localnici, primarul comunei Târguşor, Dumitru Dragu, senatorul liberal Puiu Haşotti, actual ministru al Culturii, deputatul George Dragomir, liderul PNL Constanţa, directorul Oil Terminal, liberalul Sorin Viorel Ciutureanu şi liberalul Constantin Matei, fost consilier local şi fost director CNAPMC şi ANR.

Bălan, Haşotti şi Dragomir le-au vorbit oamenilor

Nicolae_Balcescu_-_ziua_recoltei_2.jpg

În contextul evenimentului, au ţinut discursuri senatorul Puiu Haşotti, deputatul George Dragomir dar şi primarul localităţii, liberalul Viorel Bălan. „Să mulţumim domnului Puiu Haşotti, ministrul Culturii, domnului deputat George Dragomir, care în curând o să ne reprezinte pentru un nou mandat pe Colegiul 1, colegiu în care se află şi Nicolae Bălcescu. Să nu credeţi că le facem campanie electorală. Într-adevăr avem doi parlamentari care ne-au sprijinit şi nu doar acum când au venit la noi. În decurs de 4 ani ei au fost tot timpul alături de noi. Chiar dacă noi nu am fost în Partidul Naţional Liberal, dumnealor nu au ţinut cont de culoarea politică şi au fost mereu aproape de comună", a declarat primarul Viorel Bălan la momentul deschiderii Zilei Recoltei. Şeful autorităţii locale a ţinut să amintească că datorită intervenţiei celor doi parlamentari PNL, la Dorobanţu a fost clădit un locaş al bisericii care la această dată este finalizat în proporţie de 80-90%. Primarul a apreciat că şi şcoala din localitate ia o înfăţişare nouă datorită intervenţiei celor doi parlamentari. Primarul şi-a încheiat discursul afirmând următoarele: „Le dorim celor doi parlamentari sănătate, putere de muncă şi nu în ultimul rând să câştige un nou mandat. De asemenea, fie ca sărbătoarea de astăzi să ne transforme, să fim mai buni, mai împliniţi. La mulţi ani!".

Muzică şi voie bună cu Nelu Tudorache şi mulţi alţii

În urma discursurilor susţinute de oficiali, a fost declarată deschisă petrecerea, primul moment artistic fiind susţinut de copiii de la Ansamblul Plai Dobrogean al şcolii din Nicolae Bălcescu. Aceştia au dansat pe muzică populară în aplauzele localnicilor strânşi în număr mare la eveniment. Andreea Calotă de la Ansamblul Pandelaşul din Medgidia a încântat publicul, interpretând un mixaj de piese ţigăneşti. Copiii de la cele două ansambluri au dansat şi muzică populară şi muzică ţigănească antrenând publicul pentru spectacolele următoare. După ora 15.00 s-au ocupat de atmosferă cunoscuţii interpreţi de muzică populară dobrogeni Constantin Badea şi Victoria Vlase. Cap de afiş al evenimentului a fost însă maestrul Ionel Tudorache din Buzău, lăutarul care l-a vrăjit pe Nicu Ceauşescu cu melodia „La Chilia-n port". Meniul sărbătorii va fi unul delicios. În acest an, la masa frăţească s-a servit friptură la ceaun.

Vezi ce susţine primarul despre semnificaţia acestei sărbători

La scurt timp de la începerea manifestărilor, am stat de vorbă preţ de câteva minute cu primarul localităţii Nicolae Bălcescu, Viorel Bălan, pentru a ne comunica câte ceva cu privire la semnificaţia acestei sărbători. Şeful autorităţii locale a declarat următoarele: „Este o tradiţie la Nicolae Bălcescu a se sărbători ziua recoltei toamna. După munca de toată vara, toamna agricultorii şi crescătorii de animale merită să se simtă bine, să se distreze, şi ca atare şi anul acesta am organizat o zi în cadrul căreia au fost invitaţi să danseze şi să cânte, alături de formaţii consacrate, şi copii din localitatea noastră. Ţinând cont că este şi ziua închinată Sfintei Cuvioase Parascheva, este o zi prielnică pentru a fi alături unii de alţii". Deşi un an secetos, primarul susţine că avem motive să rămânem optimişti. De la cei doi parlamentari primarul a declarat că aşteaptă ajutor în privinţa construcţiei sistemului de irigaţii a cărui lipsă s-a simţit în acest an. „Din cauza secetei recolta din acest an a fost mai puţin bogată, dar mulţumim lui Dumnezeu că este şi că avem pâine pe masă şi bucate gustoase. Sperăm totuşi ca anul viitor să fie un an mai bun, mai ploios. Dar şi noi trebuie să fim mai buni ca să avem parte de bucate mai bune. De la domnii parlamentari îmi doresc ca ei să fie aproape de locuitorii de la sate şi să ne sprijine mai ales în privinţa construirii sistemului de irigaţii despre care toată lumea vorbeşte şi a cărui lipsă s-a cam simţit anul acesta", a subliniat primarul Viorel Bălan.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Cel ce stie

12 Jan, 2014 05:32

Cel mai bun primar pe care comuna N. Balcescu l-a avut vreodata. Tot respectul.

Articole asemanatoare

Imobiliare Constanța DDN Global SRL vrea să investească într-un imobil de pe bulevardul Tomis

23 Apr 2024 157

Viceprimarița PMP de la Castelu îl urmează pe primarul Nicolae Anghel care a plecat la PSD

23 Apr 2024 226

Cumpărări directe ABADL a bătut palma cu Kity Krentz SRL, din Constanța! Vizată, zona de îmbăiere aferentă litoralului Mării Negre

23 Apr 2024 352

Constanța Apa caldă, oprită! Vezi unde

23 Apr 2024 497

Un bărbat din Viroaga, județul Constanța, a intrat în posesia unui imobil vândut de Primăria Cerchezu

21 Apr 2024 377

Activități preventive ale polițiștilor în unități școlare din municipiul Constanța

20 Apr 2024 488

Candidații PSD Constanța au participat la „Primăvara speranței în lupta cu boala Parkinson“

20 Apr 2024 646

Cumpărări directe Constanța Câți bani va scoate din conturi Primăria Nicolae Bălcescu pentru dezinfecție interioară și exterioară?

19 Apr 2024 492

Caută un loc de muncă? Liceul Tehnologic ”Nicolae Dumitrescu” Cumpăna, județul Constanța angajează

19 Apr 2024 696

In memoriam George Ștefănescu, pictorul inspirat de locurile și peisajele din Dobrogea

19 Apr 2024 471

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, referitor la declarațiile preotului Nicolae Tănase „Iată o mostră de gândire barbar clericalizată”

19 Apr 2024 440

Cumpăna Elevi de la Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu“, evoluții apreciate la ONSȘ, la tetratlon și pentatlon (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 589

Licitații Constanța Arlechin Total Distribution SRL din București furnizează echipamente IT pentru școlile din comuna Nicolae Bălcescu (DOCUMENT)

18 Apr 2024 460

Licitații Constanța Structurile Școlii Gimnaziale „Nicolae Maraloi“ din comuna Saraiu vor fi dotate cu mobilier și echipamente digitale (DOCUMENTE)

18 Apr 2024 345

Firma Kaad Print SRL din județul Constanța își schimbă sediul social

18 Apr 2024 335