A atacat decisiv Nuntă desprinsă din basmele orientale, în familia Farului (galerie foto+video)

02_nunta.jpgUn fost campion naţional cu juniorii „marinarilor", Şenis Feizula, a intrat în rândul bărbaţilor căsătoriţi, oficializând relaţia pe care o avea cu frumoasa Sevghin

Şenis şi Sevghin. Două suflete pereche şi-au unit destinele. Arătosul mire a jucat fotbal în Liga 1, iar naşul tinerilor a apărat poarta „marinarilor". Printre nuntaşi s-a numărat şi un fost decar al Farului.

Proaspăta familie Feizula a avut parte de o nuntă ca în poveşti. Petrecerea, desfăşurată la un restaurant din Constanţa, a fost desprinsă parcă din basmele orientale, rudele miresei făcându-i o frumoasă surpriză lui Şenis: i-au adus două dansatoare pe muzică arăbească, acestea încântându-l atât pe el, cât şi pe ceilalţi prezenţi cu unduirile lor. Iniţial, mirele a urmărit mişcările focoaselor şerpoaice aşezat pe un scaun în mijlocul ringului. Apoi, la invitaţia uneia dintre ele, s-a prins şi în dansul lor. Chemat de la masă de cealaltă brunetă, a ajuns apoi la dans şi naşul, Adrian Vlas, fost portar al Farului şi fost coleg cu Şenis la juniorii „marinarilor". „A fost o nuntă foarte frumoasă. Toţi ne-am distrat pe cinste. Cu Vlas am petrecut multe clipe frumoase pe terenul de joc şi am rămas prieteni", a declarat mirele, care, fidel obiceiurilor etniei sale tătăreşti, a avut la petrecere şi un ansamblu tradiţional. Pe lângă Vlas, la nuntă a petrecut şi un alt fost jucător al Farului, Vasilică Cristocea, decarul „marinarilor" din acea perioadă frumoasă de acum şapte - opt ani. În 2007, când s-a căsătorit, Cristocea a fost cununat tot de Vlas. De asemenea, Şenis i-a avut invitaţi şi pe Florin Boiciuc (cu care a fost coleg la Ceahlăul Piatra Neamţ), Radu Ferenţi, fraţii Gheocan şi Levent Mustafa sau Leonard Munteanu, ultimii patru de la Vulturii Cazino Constanţa, echipa de Liga a IV-a la care mai joacă Feizula. La miezul nopţii, apropiaţi ai miresei (verişori şi prieteni) au alcătuit o bandă de hoţi şi au furat-o pe Sevghin. După îndelungi negocieri, fotbalistul şi-a recuperat aleasa inimii după ce i-a făcut o declaraţie de dragoste, iar răpitorilor le-a dat o sticlă de whisky.

nunta.jpg

La anul, pleacă în Antalya

Şenis (31 de ani) şi Sevghin (25 de ani) alcătuiesc o pereche de patru ani şi jumătate. S-au cunoscut prin intermediul surorii lui Vlas, Mihaela, care avea locul de muncă aproape de cel al lui Sevghin. Tinerii însurăţei n-au avut timp până în prezent să plece în luna de miere, dar sunt hotărâţi ca în vara lui 2013 să meargă în voiajul de nuntă, în Antalya. Tot la anul, fermecătoarea pereche şi-a mai făcut un plan: cei doi vor să devină părinţi. „Este timpul şi pentru acest eveniment fericit din viaţa oricărei familii. Nu avem preferinţe, fetiţă sau băieţel, sănătoasă sau sănătos să fie", spune Şenis.

Lucrează la o firmă de exploatări forestiere

Component al grupei de juniori născuţi în anul 1981 a Farului, antrenată de Ştefan Petcu, Şenis a ieşit campion naţional în chiar primul an de juniorat. După acea performanţă, echipa din care mai făceau parte, printre alţii, Adrian Vlas, Sorin Mocanu, Dan Ochia sau Cosmin Irava, a mai urcat în câteva rânduri pe podium la Naţionale. Atacant masiv, de forţă, Şenis nu a fost oprit însă în lotul mare al Farului, ajungând, după ce a terminat junioratul, la Ceahlăul Piatra Neamţ. Prin intermediul unui impresar, a dat o probă de joc la echipa de sub Pietricica, a impresionat şi astfel a ajuns în Liga 1 la 19 ani. A debutat în primul eşalon sub bagheta lui Florin Halagian, ulterior mai fiind antrenat, atât în Liga 1, cât şi în Liga a 2-a, de Toader Şteţca, Florin Marin, Marius Lăcătuş sau Marin Barbu. Din postura de jucător al Ceahlăului a fost convocat, la 21 de ani, şi la echipa naţională de tineret pregătită pe atunci de Ion Moldovan. După şase ani petrecuţi în tricoul formaţiei nemţene, Feizula s-a transferat la CF Brăila (unde a jucat puţin, jumătate de an), după care s-a transferat la Prefab Modelu. După ce a încheiat conturile şi cu această echipă, s-a întors în judeţul Constanţa, unde a mai evoluat la CSO Ovidiu, CS Năvodari şi CSM Medgidia. „Momentan, am rupt-o cu fotbalul de performanţă. Mai joc în Liga a IV-a, de plăcere, la Vulturii Cazino Constanţa, în limita timpului disponibil", a dezvăluit Feizula, care lucrează la o firmă de exploatări forestiere din Brăila.

Sursa foto şi video: Facebook


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Volei. CSM Constanța Cristian Imhoff - „Suntem cam dezamăgiți că nu am acces în semifinale, dar continuăm lupta“ (GALERIE FOTO)

28 Mar 2024 385

Handbal CSM Constanța - Steaua, în sferturile Cupei României

28 Mar 2024 366

Rugby CSM Constanța Under-20 a urcat pe locul doi, după victoria cu LPS Suceava (GALERIE FOTO)

28 Mar 2024 388

Handbal CS Medgidia, învinsă în Cupa României de CSM București (GALERIE FOTO)

28 Mar 2024 414

Academia Navală Mircea cel Bătrân Constanța Echipa de volei, medaliată la Campionatul Militar (GALERIE FOTO)

28 Mar 2024 450

Volei. CS Medgidia, înaintea turneului final Vicențiu Dumitrescu - „Obiectivul nostru e să promovăm în prima ligă“ (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 579

Un nou meci eveniment CSM Constanța joacă împotriva MK All Stars, echipa militarilor americani de la Mihail Kogălniceanu

27 Mar 2024 461

Volei. Miercuri, 27 martie 2024 Intrare liberă la meciul CSM Constanța - Rapid București

27 Mar 2024 419

Ianis Hagi și Florin Tănase, marcatorii României în amicalul contra Columbiei. Tricolorii, de la 0-3 la 2-3! (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 895

Doliu în sportul din România. S-a stins din viață o mare sportivă

26 Mar 2024 1184

26 martie 2024, amical România - Columbia. La ce oră începe și ce televiziune îl transmite

26 Mar 2024 950

Rezultate CSM Constanța Rareș Ștefan, 14 goluri în victoria handbaliștilor juniori 1 cu LPS Vaslui (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 529

Interviu online cu Erik Began, de la CSM Constanța „Atât antrenorii, cât și părinții mi-au spus să perseverez și să am încredere că voi reuși“

25 Mar 2024 1715

CSM Constanța volei Speranțele s-au calificat la turneul final al Campionatului Național (GALERIE FOTO)

25 Mar 2024 613

Volei Fetele de la CSM Constanța au învins cu 3-0 Știința Bacău și în al doilea meci (GALERIE FOTO)

24 Mar 2024 648