„A fost un an bun” În 2016, CS Farul Constanţa a obţinut 33 de medalii la întrecerile internaţionale şi 288 la Naţionale (galerie foto + video)

Restaurantul Sport din Constanţa a găzduit ieri şedinţa de bilanţ a Clubului Sportiv Farul Constanţa pe 2016, prilej cu care au fost prezentate şi ierarhiile celor mai buni sportivi ai clubului pe anul în curs.
 
Directorul CS Farul, Ilie Floroiu, a apreciat că, în condiţiile existente în sportul românesc, rezultatele grupării constănţene din acest sezon sunt bune. În 2016, CS Farul a obţinut 288 de medalii la campionatele naţionale şi 33 de medalii la competiţiile internaţionale oficiale, având 67 de sportivi la loturile României (5 la cel olimpic, 24 la cel de seniori, 5 la cel de tineret şi 33 la cel de juniori). Cu ocazia evenimentului de ieri, Ilie Floroiu a primit o diplomă de excelenţă din partea Universităţii „Ovidius”, iar Adriana Sofica a prezentat un program de colinde.

Ilie Floroiu - „Sunt mândru”

„2016 a fost un an foarte greu pentru sportul românesc şi, în consecinţă, şi pentru CS Farul. În acest context, rezultatele sportivilor noştri au fost totuşi bune. În mare parte, reprezentanţii CS Farul şi-au făcut datoria şi sunt mândru de acest lucru. Am avut trei reprezentanţi la Jocurile Olimpice de la Rio, pe Cristina Bujin, Cătălina Ponor şi Eliza Samara. În 2017, ne propunem ca Farul să lumineze în continuare şi să se situeze din nou în topul celor mai bune cluburi din sportul românesc”, a spus Ilie Floroiu. Dintre cele 288 de medalii obţinute la Campionatele Naţionale, 78 au fost de aur, 101 de argint, iar 109 de bronz. Cele 33 de medalii de la întrecerile internaţionale au fost cucerite astfel: 3 la Campionate Mondiale, 6 la Campionatele Mondiale de navomodelism (care au un criteriu specific de acordare), una la Cupa Mondială, una la Campionatele Mondiale Universitare, 9 la Campionatele Europene, 8 la Gimnaziadă şi 5 la Campionatele Balcanice.

Cei mai buni la seniori

Între cei mai buni sportivi seniori ai CS Farul pe 2016 se află: Cătălina Ponor (gimnastică artistică; antrenorii lotului olimpic), Corina Constantin (gimnastică aerobică; antrenori, Maria Fumea şi Cristiana Spânu), Eliza Samara (tenis de masă; antrenori, Viorel Filimon şi Elena Sebe); Daniela Poroineanu (sambo; antrenor, Viorel Gâscă); Lavinia Panaete, Lucian Săvulescu (gimnastică aerobică; antrenori, Maria FumeaCristiana Spânu), Dacian Barna (gimnastică aerobică; antrenor, Maria Fumea); Bianca Gorgovan (gimnastică aerobică; antrenori, Maria Fumea, Cristiana Spânu); Anca Surdu (gimnastică aerobică; antrenori, Maria Fumea, Cristiana Spânu), Mădălina Cioveie, Andreea Bogati, Bianca Becze (antrenor, Maria Fumea); Andrei Romeu (navomodelism; antrenor, Vasile Petrică); Corneliu Costiniuc, Florian Neagu (navomodelism; antrenor, Vasile Petrică); Maria Holbură (gimnastică artistică; antrenori, Mirela Szemerjai, Sorin Bechir); Cristina Bujin (atletism; antrenor, Bogdan Tudor) şi Răzvan Şindelaru (culturism şi fitness; antrenor, Cristian Mihăilescu).

„Vârfurile“ la juniori şi tineret

La categoria juniori şi tineret, cei mai buni sportivi ai CS Farul din sezonul acesta au fost: Daniela Varona (kaiac-canoe; antrenori, Maria şi Gabriel Aftenie); Răzvan Grecu (atletism; antrenor, Daniel Cojocaru), Elena Zaharia, Camelia Mitrofan (tenis de masă; antrenori, Viorel Filimon şi Liliana Sebe); Mariana Dumitrache (haltere; antrenor, Angheluş Beşleagă), Florin Bejenariu (haltere; antrenor, Aurel Tătaru); Ştefan Huştea, Andrada Zaman (gimnastică aerobică; antrenor, Cristiana Spânu); Lorena Jinga (gimnastică aerobică; antrenor, Cristina Dulgheroiu); Florin Tiţa (lupte; antrenor, Gheorghe Grigore); Carmen Glăvan (gimnastică artistică; antrenorii lotului naţional); Andra Sârbu (kaiac-canoe; antrenori, Maria şi Gabriel Aftenie); Cristian Nedelcu (atletism; antrenori, Cecilia Gevat şi Alin Larion) şi Răzvan Arnăut (lupte; antrenor, Gheorghe Grigore).

La anul, va ieşi la pensie

Ilie Floroiu, care, la anul, va ieşi la pensie, le-a mulţumit pentru rezultatele obţinute sportivilor şi antrenorilor de la CS Farul („care sunt pionii principali”), dar şi celor din corpul administrativ al clubului, subliniind, totodată, sprijinul autorităţilor locale, al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa, al Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, al federaţiilor sportive naţionale şi al asociaţiilor judeţene pe ramură de sport, al Universităţii „Ovidius”, al cluburilor locale şi naţionale cu care CS Farul colaborează, al sponsorilor, al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român şi al Ministerului Tineretului şi Sportului, „care are rolul cel mai important, fiind principalul finanţator“. Ilie Floroiu a remarcat şi sprijinul Elenei Frîncu, membru COSR.

Încheie anul fără datorii

Directorul CS Farul a spus că gruparea sportivă pe care o conduce încheie fără datorii şi anul 2016. „În acest an, s-au executat lucrări la sala de culturism şi fitness, dar şi la cele două săli de gimnastică aerobică. De asemenea, o parte a curţii interioare a clubului a fost asfaltată. În perioada următoare, sportivii de la majoritatea secţiilor CS Farul vor merge în cantonamente de pregătire“, a precizat Ilie Floroiu. „CS Farul are o echipă administrativă jos pălăria, cu o locomotivă extraordinară. Sportivii şi antrenorii clubului şi-au făcut datoria“, a declarat Mariana Solomon, directorul executiv al DJST Constanţa. „Constanţa nu are voie să fie altfel decât pe locul 1“, a punctat şi Elena Frîncu. „CSS1 Constanţa este o pepinieră pentru multe cluburi. Vom continua colaborarea bună pe care am avut-o mereu cu CS Farul”, a punctat Iulian Popa, director adjunct la Clubul Sportiv Şcolar nr. 1 din Constanţa.

Daţi un leu pentru Lepeseu!

Andrei Szemerjai, directorul Liceului cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru“ Constanţa, a subliniat clipele grele prin care trece din punct de vedere financiar sportul românesc. „Rezistenţa de atlet a lui Ilie Floroiu i s-a transmis şi în activitatea administrativă. Ilie a demonstrat şi în acest an că se poate face performanţă şi în condiţii dificile. Noi, la liceul nostru, am inaugurat proiectul «Daţi un leu pentru Lepeseu». Este o situaţie de avarie generală. S-a ajuns la fundul sacului. În spatele sportivilor noştri stau martiri, care au refuzat contracte bănoase în străinătate pentru a rămâne la LPS. Fac un apel la consilierii locali, astfel încât, în 2018, Constanţa să arate ca acum câţiva ani din punctul de vedere al bazelor sportive, multe dintre ele aflate acum în paragină“, a spus Andrei Szemerjai. Astăzi, de la ora 11.00, la Casa de Cultură din Constanţa, se va desfăşura spectacolul „Vine, vine Moş Crăciun“, pus în scenă de copiii de la gimnastică aerobică de la CS Farul.

Sursa foto: ZIUA de Constanţa 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE Viața și activitatea inginerului Dumitru Manole, cuprinse într-un volum lansat la Muzeul Național al Marinei Române (FOTO+VCIDEO)

20 Dec 2023 1502

Constanța. 29 noiembrie 2023 Astăzi e ziua de naștere a fostului mare atlet Ilie Floroiu

29 Nov 2023 1346

#Dobrogea145 Fostul mare atlet Ilie Floroiu, mesaj de Ziua Dobrogei

21 Nov 2023 1451

Gimnastică aerobică CS Farul Constanța, pe primul loc în clasamentul pe cluburi la Campionatul Național (GALERIE FOTO)

07 Nov 2023 1180

Ștafeta sportului constănțean a ajuns la destinație, în comuna Cumpăna. „Va fi păstrată la loc de cinste“ (GALERIE FOTO)

02 Oct 2023 1045

Constanța „Cupa Farul - Memorial Ștefan Aftenie” a reunit peste 80 de sportivi. Cine a fost sufletul evenimentului (GALERIE FOTO)

28 Sep 2023 1254

Sănătate prin sport La Cumpăna s-a desfășurat Crosul #BeActiveCumpăna

25 Sep 2023 841

Constanța Fostul mare atlet Ilie Floroiu, în doliu. S-a stins din viață soția lui

17 Jul 2023 4214

Scrimă Ediția a 24-a a „Cupei Farul - Memorial Paul Călin” reunește la Constanța peste 250 de sportivi

17 May 2023 1351

Ilie Floroiu a încetat colaborarea cu CSM Constanța

14 Feb 2023 2555

Constanța La împlinirea a 70 de ani, Ilie Floroiu a primit Ordinul Excelența Olimpică din partea COSR (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Nov 2022 2367

UPDATE. Constanța Fostul mare sportiv Ilie Floroiu împlinește 70 de ani. „Știți ce le spun eu mereu colegilor mei, care mă mai tachinează?“

29 Nov 2022 3139

LIVE VIDEO+TEXT „Transferul anului!“. Legendarul Ilie Floroiu, prezentat ca președinte de onoare al Clubului Sportiv Municipal Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

25 Nov 2022 2788

Ilie Floroiu, președinte de onoare al CSM Constanța

24 Nov 2022 2364

#Dobrogea144 Ilie Floroiu, multiplu campion și recordman, mesaj de Ziua Dobrogei

19 Nov 2022 2187