A învins şi FCSB II. Dublă Fotescu Axiopolis Cernavodă a devenit liderul Ligii a 3-a. E singura echipă cu punctaj maxim

Echipa de fotbal Axiopolis Cernavodă a devenit liderul seriei secunde a Ligii a 3-a, după ce, sâmbătă, a câştigat meciul de pe teren propriu cu FCSB II, iar fostul lider, Progresul 1944 Spartac Bucureşti, a remizat în deplasare cu FC Voluntari II.
 
După etapa de sâmbătă, a patra a campionatului, în care a dispus cu 3-1 (Fotescu 11, 60, Loloţ 35 / M. Mihai 64 - din penalty) la Cernavodă de FCSB II (echipa secundă a vicecampioanei României), Axiopolis (antrenor, Ionel Melenco) a urcat de pe doi pe unu, având două puncte avans (12 - 10) faţă de Progresul 1944 Spartac. Duelul Axiopolis - FCSB II a opus echipele care se aflau pe locurile doi şi trei în ierarhie înaintea etapei. Fotescu a reuşit o dublă, iar la golul al doilea al gazdelor iniţial a fost penalty, pe care acelaşi Fotescu l-a ratat, dar Loloţ a urmărit şi a marcat.
 
Axiopolis a jucat cu: Nanu - Rusu, Zaharia, Andrescu, L. Gheorghe - M. Hristu, Vieru - Loloţ (82 Abibula), Fotescu (72 Creţu), R. Mihalache (89 V. Hristu) - Moise (85 Beşleagă). Pe banca de rezerve au rămas Al. Pantaze - Vlăescu, Husein şi I. Gheorghe. Au lipsit Puia (suspendat) şi Răvoiu (aflat cu echipa naţională de fotbal pe plajă a României într-un turneu în Italia).
 
„Am reuşit un meci destul de bun. Am închis culoarele de pătrundere spre poartă şi am făcut un presing avansat. Băieţii au jucat cu ambiţie, pentru a obţine victoria. Este îmbucurător că, la începutul campionatului, s-a reuşit crearea unei echipe, iar acesta e meritul antrenorului Ionel Melenco. Toţi cei 21 de jucători contribuie la efortul colectiv, iar când se apelează la ei joacă foarte bine. Îşi respectă sarcinile de joc. Totodată, contează şi că autorităţile locale se implică, astfel că nu avem restanţe salariale, jucătorii primindu-şi drepturile băneşti la timp. De asemenea, spectatorii din Cernavodă au realizat că avem echipă bună de fotbal în Liga a 3-a şi vin în număr mare la meciuri, la disputa cu FCSB II fiind peste 650. Noi ne-am propus ca obiectiv clasarea pe unul dintre locurile 1-8, Primăria a propus 1-7. Deci, suntem acolo. Strângem puncte, iar la final vom vedea“, a declarat Gheorghe Stănculescu, preşedintele secţiei de fotbal a clubului din Cernavodă.
 
Axiopolis este singura echipă din seria secundă care, după patru etape, are punctaj maxim, golaverajul fiind 11-4. În etapa viitoare, liderul clasamentului va întâlni în deplasare echipa de pe locul trei, SSC Farul Constanţa, într-un veritabil derby local. „Venim la Techirghiol să jucăm fotbal şi să reuşim un meci bun“, a mai spus Gheorghe Stănculescu.

Sursa foto: Facebook (Axiopolis Cernavodă) 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fotbal Liga a 3-a Gloria Băneasa s-a impus în prelungiri în duelul cu Axiopolis Cernavodă

21 Apr 2024 665

Liga a 3-a Axiopolis Cernavodă a învins liderul din play-out, Recolta Gheorghe Doja. Gloria Băneasa, victorie după un meci nebun!

14 Apr 2024 1567

Cumpărări directe Constanța Tribună pe structură metalică achiziționată de CS Axiopolis Cernavodă (DOCUMENT)

12 Apr 2024 579

Baschet Turneul final la categoria Under-17, Grupa Valorică B, în desfășurare la Constanța

10 Apr 2024 499

Liga a 3-a Axiopolis Cernavodă, a doua victorie în play-out

07 Apr 2024 799

Axiopolis Cernavodă Frații Marica și Țiripan. Două perechi de gemeni și toți campioni ai României, la aceeași competiție! (GALERIE FOTO + DOCUMENT)

03 Apr 2024 1159

Liga a 3-a Axiopolis Cernavodă și Gloria Băneasa, pas cu dreptul în turneul play-out

31 Mar 2024 867

Axiopolis Cernavodă Gemenii Alexandru și Bogdan Marica, atleți, medaliați din nou la Naționale (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Mar 2024 864

Liga a 3-a Gloria Băneasa și Axiopolis Cernavodă, înfrângeri în ultima etapă din sezonul regular. Urmează turneul play-out

24 Mar 2024 1574

Cumpărări directe Constanța Green Prest Util SRL, servicii de tăiere și defrișare a vegetației la stadionul Trust Cernavodă (DOCUMENT)

21 Mar 2024 595

CSM Constanța baschet Echipa Under-14, calificare la turneul semifinal B (GALERIE FOTO)

20 Mar 2024 661

Liga a 3-a Constanța Egal pentru Gloria Băneasa, în etapa a 17-a. Axiopolis Cernavodă, înfrângere

17 Mar 2024 984

Fotbal Liga a 3-a Gloria Băneasa, învingătoare în deplasare în meciul cu Axiopolis Cernavodă

09 Mar 2024 1189

Cumpărări directe Constanța CS Axiopolis Cernavodă, achiziție de echipament sportiv în valoare de peste 125.000 lei (DOCUMENT)

09 Mar 2024 774

Camera de Conturi Constanța, audit de conformitate la CS Axiopolis Cernavodă. Ce au constatat auditorii publici externi (DOCUMENT)

07 Mar 2024 841