A plecat la Madrid Culturistul Horia Paul Şchiopu, din Constanţa, în preajma lui Arnold Schwarzenegger (galerie foto)

Culturistul junior constănţean Horia Paul Şchiopu se află, în aceste zile, în Spania, la Madrid, fiind unul dintre spectatorii de la concursul profesionist Arnold Classic Europe, organizat de Arnold Schwarzenegger.
 
Născut la Alexandria, în judeţul Teleorman, dar stabilit de mic la Constanţa, alături de părinţi, Horia Paul (18 ani) a urmat tradiţia familiei şi practică şi el culturismul competiţional. Tatăl său, Stelian Şchiopu, a fost campion naţional de juniori mici, în 1982, la categoria semigrea, reprezentând Energia Alexandria, iar în anul 1984, tot la juniori mici, a ieşit vicecampion, la categoria 70 kg. Capul familiei Şchiopu s-a încoronat campion în chiar primul an de existenţă a secţiei de culturism din Alexandria.
La 32 de ani distanţă de la acel moment, fiul lui Stelian, Horia Paul, a început şi el urcuşul spre podiumul Campionatului Naţional. Tânărul face culturism de peste un an. Se antrenează la Constanţa, dar reprezintă în concursuri clubul CS Teleorman Alexandria. În acest an, la etapa de zonă a Naţionalelor, desfăşurată la Măgurele, a ocupat locul doi la categoria +70 kg juniori mici, iar la faza finală a competiţiei, care s-a ţinut la Iaşi, s-a clasat pe locul patru la categoria 70 kg.

Tânărul Şchiopu s-a fotografiat cu vicecampionul Mr. Olympia Kai Green

Culturismul ocupând un loc de frunte în familia Şchiopu, nu-i de mirare că tatăl, mama şi Horia Paul au plecat la Madrid, pentru a vedea pe viu, în acest weekend, concursul Arnold Classic Europe şi a se afla în preajma celebrului Arnold Schwarzenegger (fost culturist, de şapte ori Mr. Olympia), care organizează, de mulţi ani, întrecerea. Competiţia este una de prima mărime în calendarul competiţional mondial al profesioniştilor, la fiecare ediţie participând toate numele mari, atrase de premiile băneşti importante. Întrecerea din acest an are loc la doar o săptămână după Mr. Olympia (cel mai important concurs profesionist), astfel că participanţii sunt în formă foarte bună. Dintre culturiştii profesionişti, Horia Paul Şchiopu îl admiră în mod deosebit pe americanul Kai Green. Green s-a clasat pe locul doi la ediţiile 2014, 2013 şi 2012 ale Mr. Olympia, iar Horia Paul a fost în culmea bucuriei la Madrid, când s-a pozat cu el şi a obţinut un autograf. Sportivul constănţean s-a fotografiat în capitala Spaniei şi cu alţi culturişti profesionişti celebri pe plan mondial (în prima poză a acestui articol aflându-se alături de Ben Pakulski, iar mai sus, alături de Kai Green). Alte vedete lângă care apare Horia Paul în poze, până acum, sunt Steve Cook, Cedric McMillan, Fouad Abiad, Ryan Hughes, Shaun Stafford, Flex Wheeler, Victor Martinez, Jon DeLaRosa sau Callum von Moger.

Iubita lui Horia Paul este campioana europeană Lavinia Panaete

Elev în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Ovidius“ din Constanţa, Horia Paul Şchiopu este prietenul Laviniei Panaete, dublă campioană europeană la gimnastică aerobică şi multiplă medaliată la întrecerile internaţionale (la junioare). În prezent, se află la Bucureşti, fiind cooptată, din luna august a acestui an, în lotul de senioare al României. Pe 18 şi 19 octombrie, Lavinia va concura la Naţionalele de la Constanţa. Horia Paul şi Lavinia sunt colegi de clasă la „Ovidius“ şi alcătuiesc un cuplu de doi ani. Tânăra gimnastă a ajuns să cunoască multe lucruri şi despre culturism.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Arnold Schwarzenegger şi-a continuat călătoria. Fusese reţinut de vameşii germani pe aeroportul din München

18 Jan 2024 665

Arnold Schwarzenegger, reținut de vameși în Munchen, Germania. Iată motivul

17 Jan 2024 899

Fericire mare în familia unui mare actor! Fiica acestuia a devenit mamă pentru a doua oară

23 May 2022 1381

Schwarzenegger le-a spus ruşilor "adevărul despre războiul din Ucraina". Ce a ținut să-i transmită lui Putin (VIDEO)

17 Mar 2022 1736

Arnold Schwarzenegger, implicat într-un accident rutier în Los Angeles. O femeie a ajuns la spital

22 Jan 2022 1544

Arnold Schwarzenegger, operat de urgență pe cord deschis

30 Mar 2018 2744

O cunoscută actriţă americană împlineşte 60 de ani. În ce filme a jucat

10 Mar 2018 1862

Ziua în care Arnold Schwarzenegger a devenit cetăţean american

16 Sep 2016 2788

Numele lui Dan Ioan Popescu şi al "băiatului deştept din energie Bogdan Buzaianu", gravate pe vitrina celui mai scump magazin din lume

26 Sep 2015 4712

Ştiaţi că...? Pe 30 iulie, îşi sărbătoreşte ziua de naştere...

30 Jul 2015 2540

Asasinul T-X din „Terminator 3“, la Superkombat Vedeta de la Hollywood Kristanna Loken ajunge mâine la Mamaia

30 Jul 2015 1849

Va fi la Constanţa pe 1 august Kristanna Loken, asasinul T-X din „Terminator 3”, aşteaptă cu nerăbdare gala Superkombat

09 Jul 2015 2714

Kristanna Loken, asasinul T-X din Terminator 3 „Abia aştept să urmăresc live gala Superkombat de la Constanţa“

08 Jul 2015 2386

A jucat în Terminator 3, alături de Arnold Schwarzenegger Actriţa Kristanna Loken vine la Constanţa, la gala Superkombat (galerie foto)

06 Jul 2015 3523

Ştiaţi că...? Astăzi, cunoscutul actor Arnold Schwarzenegger...

30 Jul 2014 3822