ACS Luceafărul 2013 Constanţa, organizator Academia Hagi, Steaua şi Dinamo nu lipsesc de la Summer Kid's Cup 2017 (galerie foto)

Ediţia 2017 a turneului de fotbal pentru copii şi juniori „Summer Kid's Cup“ se va desfăşura, la Mangalia şi Neptun, în două perioade, 15 - 18 iunie (pentru grupele de vârstă 2007, 2008, 2009 şi 2010) şi 20 - 22 iunie (pentru grupele de vârstă 2004, 2005 şi 2006).
 
Ajuns a ediţia a treia, turneul va reuni în acest an peste 90 de grupe de copii, printre ele numărându-se Steaua Bucureşti, Dinamo Bucureşti, FC Voluntari, SF Flavius Stoican Drobeta Turnu-Severin, SF Constantin Schumacher Piteşti, Cautis Steaua Sudului Bucureşti, Academia Gheorghe Hagi, Academia Farul Constanţa, Şcoala de Fotbal Mangalia şi, bineînţeles, ACS Luceafărul 2013 Constanţa (organizatorul competiţiei). Premiile constau în echipamente de joc, mingi, diplome, trofee, dar şi medalii acordate tuturor participanţilor.
 
„Summer Kid's Cup 2017 se vrea o reuşită a fotbalului juvenil, dar şi o atragere către staţiunile din sudul litoralului, pentru un start de vacanţă perfect. Ne-am propus menţinerea unui număr de echipe corespunzător şi nu numai că am reuşit acest lucru, dar l-am şi mărit faţă de anul trecut. Valoarea competiţiei este dată de numele participanţilor şi de premiile oferite de principalul sponsor. Sprijinul acordat de Primăria Municipiului Mangalia şi relaţiile excelente între administratorii bazei sportive Callatis, Serviciul de Ambulanţă Mangalia, Asociaţia Judeţeană de Fotbal Constanţa şi Comisia Judeţeana de Arbitri Constanta conduc spre un real succes al competiţiei. Credem că, de la an la an, valoarea şi numărul echipelor prezente sunt în creştere şi toate aceste aspecte conturează imaginea unui turneu puternic, organizat la nivelul litoralului românesc, turneu pe care ni-l dorim să dezvolte competiţia reală, loială şi care să asigure un climat sigur şi de fair-play!“, au declarat organizatorii Summer Kid's Cup 2017.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Turneul „Summer Kids Cup 2022“ Farul 2009 și Academia Hagi 2015, campioane. Farul 2011, medalii de argint (GALERIE FOTO)

18 Jun 2022 1859

S-a dat startul înscrierilor la ediţia a doua a turneului Junior Summer Cup, de la Constanţa

26 Jan 2019 3692

Turneul „Junior Summer Cup”, de la Constanţa, şi-a stabilit câştigătoarele la primele patru categorii de vârstă (galerie foto)

20 Jun 2018 4656

„Copiii trebuie să joace și să se joace fotbal!“ Participare numeroasă şi de valoare şi la ediţia 2017 a Summer Kids Cup (galerie foto)

29 Jun 2017 2050