Cătălin Moroşanu a pus jos colosul Alex Filip, Mădălin Crăciunică şi Eduard Chelariu, victorii la Superkombat (galerie foto)

Dintre cei cinci constănţeni care au evoluat în gala Superkombat de la Constanţa, trei au învins: Alex Filip (de la Oyama Karate; antrenor, Marius Burlacu), Mădălin Crăciunică (de la Keru Kento; antrenor, Lucian Stoicoci) şi Eduard Chelariu (de la Kickbox Ursoi; antrenor, Iulian Ursoi). În schimb, Ionuţ Sandur (de la Tai-Chi-Do-Ryu; antrenor, Marcel Ilaşcu) şi Adrian Roşca (de la CS Bogdan Ciubotariu; antrenor, Samir Regep) au pierdut.
 
„A fost abia al patrulea meu meci la kickboxing, dar şi cel mai greu din carieră. Am întâlnit un adversar experimentat şi foarte bine pregătit, de la o sală cu renume, însă m-am antrenat şi eu la fel de tare. Luptam acasă şi nu puteam să dezamăgesc. Promit din toată inima că şi în continuare voi munci la fel de mult şi voi obţine rezultate bune“, a declarat Alex Filip.

A 40-a victorie pentru „Moartea din Carpaţi“

În confruntarea cap de afiş a galei Superkombat World Grand Prix III, eveniment care a umplut până la refuz Sala Sporturilor din Constanţa, Cătălin Moroşanu (30 de ani, 1,82 m, 107 kg) a reuşit a 40-a victorie din carieră după ce l-a învins pe Colin George (28 de ani, 2,07 m, 119 kg), cel mai înalt luptător din lume. La primul lui meci în România după o pauză de zece luni, ieşeanul a forţat victoria împotriva colosului încă din prima rundă, atunci când olandezul care se pregăteşte alături de Badr Hari a făcut cunoştinţă cu podeaua şi a fost numărat de două ori. În cele din urmă, Moroşanu („Moartea din Carpaţi“) s-a impus la puncte la capătul unei confruntări care i-a prins în picioare pe cei peste 2.000 de spectatori. „Cu siguranţă, Badr Hari a văzut meciul, ştie ce îl aşteaptă! Antrenorul lui (n.r. Mike Passenier) şi-a făcut temele, dar nu-mi va sta în cale, e visul meu. Îl voi face KO pe Hari!“, a spus Moroşanu, care ar urma să-l întâlnească pe marocan la Dubai pe 27 noiembrie.

Pe 1 august, Superkombat se întoarce la Constanţa

În co-main-event, campionul mondial Andrei Stoica, susţinut din colţul ringului de starul de la Hollywood, Costas Mandylor, a reuşit să îşi treacă în cont al cincilea succes consecutiv, după ce l-a învins la puncte pe francezul Abderahmane Coulibaly, iar pe 1 august îşi va pune centura Superkombat în joc tot la Constanţa. „Recordul de audienţă pe care l-am înregistrat pe partea de televiziune ne obligă ca la următorul eveniment să creştem. Vom reveni pe 1 august la Constanţa cu al patrulea Grand Prix al anului, care va fi probabil şi ultimul organizat în România în 2015. Pe lângă Andrei Stoica, pot să anunţ oficial şi faptul că îl vom revedea în ring şi pe Raul Cătinaş după o pauză de un an şi jumătate“, a declarat preşedintele Superkombat, Eduard Irimia. O parte dintre încasările galei de la Constanţa vor merge către un centru de recuperare pentru copiii bolnavi din oraş, ca o continuare a campaniei umanitare Fight for Life, lansată odată cu gala Superkombat WGP Bucureşti.

Rezultate complete Superkombat World Grand Prix III Constanţa:

Superkombat New Heroes
 
1. Super-Fight - Categoria mijlocie (-71 kg)
Eduard Chelarlu l-a învins la decizie pe Andrei Leuştean
 
2. Super-Fight - Categoria semigrea (-81 kg)
Mirel Iacob l-a învins la decizie pe Ionut Şandur
 
3. Super-Fight - Categoria semigrea (-81 kg)
Alin Maurer l-a învins la decizie pe Adrian Roşca
 
4. Super-Fight - Categoria mijlocie (-71 kg)
Mădălin Crăciunică l-a învins la decizie pe Adrian Asoltanii
 

5. Super-Fight - Categoria super mijlocie (-77 kg)
Alex Filip l-a învins după extra-round pe Alex Irimia
 

Superkombat World Grand Prix III
 
1. Super-Fight - Categoria semigrea plus (-86 kg)
Alexandru Nedelcu (România) l-a învins la decizie pe Onur Sahin (Turcia)
 
2. Super-Fight - Categoria cruiser (-92 kg)
Dorin Robert (România) l-a învins prin KO în prima repriză pe Laszlo Nemeş (România)
 
3. Super-Fight - Categoria super cruiser (-95 kg)
Gokhan Gedik (Turcia) l-a învins prin KO în repriza a doua pe Cristian Ristea (România)
 
4. Super-Fight - Categoria cruiser (-92 kg)
Fabio Kwasi (Surinam) l-a învins la decizie pe Sebastian Ciobanu (România)
 
5. Super-Fight - Categoria super cruiser (-95 kg)
Andrei Stoica (România) l-a învins la decizie pe Abdarhmane Coulibaly (Franţa)
 
6. Super-Fight - Categoria grea (+96 kg)
Cătălin Moroşanu (România) l-a învins la decizie pe Colin George (Olanda)
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Pompierul din Constanța Ștefan Orza, învins după extra-round în marea finală a Dynamite Fighting Show (GALERIE FOTO + VIDEO)

16 Dec 2023 1963

Dynamite Fighting Show Luptătorul constănțean Ștefan Orza, victorie în sferturile Turneului Super 8 (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 May 2023 2492

Celebrul luptător Cătălin Moroșanu, ales consilier județean la Galați

28 Sep 2020 2873

Dynamite Fighting Show Constănțeanul Costin Mincu intră în turneul piramidal „Luptă Capitală“. Duel cu „Mitraliera“ în sferturi (galerie foto)

20 Aug 2020 3844

David vs Goliat. „O să fie un spectacol pe cinste!“ Luptă Alex Filip - Costin Mincu la gala Dynamite Fighting Show de la IaşI

14 Nov 2019 2970

Celebrul luptător Cătălin Moroşanu, alături de Emil Ghinea la Craiova Super Rally. Pilotul din Mangalia, pe locul întâi la grupa 3A (galerie foto)

16 Sep 2019 3997

„Micul Semmy Schilt“ contra „Pistolarului“ Raul Manoilă îl înfruntă la Dynamite Fighting Show pe fostul bodyguard al lui Mike Tyson

28 Nov 2018 2522

„Moartea din Carpați”, într-o ipostază neobișnuită. Ce a fost nevoit să facă într-o emisiune TV Cătălin Moroșanu (galerie foto)

17 Jul 2018 2361

Luptătorul Superkombat Eduard Chelariu, „Micul Tyson“ de la Constanţa„Vreau să acaparez lumea precum Cătălin Moroşanu“

12 May 2017 12575

Eduard „Micul Tyson“ Chelariu, încurajat după înfrângerea de la Superkombat „Capul sus, rămâi tot campionul nostru!“

08 May 2017 9575

Cătălin Moroșanu revine în ring. Ce spune Moartea din Carpați

31 Mar 2017 4013

Cătălin Moroșanu a „zguduit” orașul Chicago. Ce spune „Moartea din Carpați” despre ce s-a întâmplat în această dimineață

25 Feb 2017 5943

Meciuri crâncene la Mamaia Cei şapte magnifici din Constanţa urcă sâmbătă în ringul Superkombat

30 Jul 2016 6477

Gala Superkombat de la Mamaia Sebastian Cozmâncă îl înlocuieşte pe Cătălin Moroşanu în meciul cu Murat Aygun

28 Jul 2016 4565

Gladiatorii se luptă sâmbătă la Mamaia Eduard Irimia - „Va fi cea mai spectaculoasă gală Superkombat din acest an” (galerie foto)

26 Jul 2016 17029