Andrei Talpeş - „Sezon foarte bun“ Liga de Baschet Amator din Constanţa a ajuns la meciurile de gală



Turneul Final Four al Ligii de Baschet Amator din Constanţa se va disputa în acest weekend, în sala Tomis. Vineri, sunt programate semifinalele, iar duminică vor avea loc cele două finale.

Cele două semifinale sunt: Animal Pack - Saints (meci care va începe la ora 20.00) și Carp Team - Constanța Pirates (de la ora 21,30). Duminică, la ora 19.00, începe prima finală, urmată de cea de-a doua. Până atunci, în aceste zile, la sala Tomis se dispută meciurile pentru locurile 5-8, partidele jucându-se în fiecare seară de la ora 21.30.
 

„A fost un sezon foarte bun, în care toate echipele au dat totul. În total, au jucat peste 100 de jucători, fiind înscrişi însă mai mulţi. Am ajuns la meciurile de gală, în care se vor confrunta cele mai bune patru echipe. Nu s-au înregistrat surprize, aceste formaţii au fost cele mai valoroase din competiţie. Ne aşteptam ca ele să prindă turneul Final Four“, a declarat Andrei Talpeş, președintele Asociației Terra Semper Fidelis - Perspectivă pentru Viitor.

 

„Cred că va fi un spectacol baschetbalistic de valoare în Final Four. Au fost şase luni de meciuri foarte frumoase şi foarte puternice. Partidele din turneul final vor fi echilibrate. Nu putem estima de pe acum cine va fi câştigătoarea. În sezonul regulat, toate cele patru echipe au reuşit să se învingă una pe alta, atât în tur, cât şi în retur“, a spus şi Alexandru Olteanu, fost jucător la BC Farul Constanţa.


La final, se vor acorda cupe, medalii, diplome şi marele trofeu cuvenit câştigătoarei.  

Made in Constanţa

Cei mai buni jucători din Liga de Baschet Amator Constanţa vor fi selecţionaţi într-o echipă reprezentativă a oraşului, care se doreşte să evolueze în Divizia B. „Unul dintre obiectivele LBA a fost să furnizeze jucători pentru o formaţie de Divizia B. Avem o bază bună, cu juniori de la BC Athletic, iar cei mai buni jucători de la LBA vor fi cooptaţi şi ei. Ţinem o statistică, este scouting pe fiecare meci, ca să luăm ce e mai bun şi ce ne-ar ajuta să facem faţă în Divizia B cu jucători numai din Constanţa, made in Constanţa, cum am spus noi“, a arătat Alexandru Olteanu.
 

„O echipă de Divizie B a fost visul nostru de la începutul LBA şi cred că vom reuşi să-l transformăm în realitate. Suntem dominaţi de patriotism local şi vrem o echipă de ligă secundă formată numai din baschetbalişti din Constanţa. Ne-am făcut cunoscuţi şi sperăm să facem rost de finanţare, atât de la autorităţile locale, cât şi de la sponsori. Mai departe, vom vedea ce va fi“, a precizat Andrei Talpeş


Constanţa, pe harta street-ball-ului

Acesta a mai anunţat că, la Constanţa, se vor derula trei turnee de street-ball, dintre care două sigur în aer liber. „Vor fi întreceri puternice. Pe partea organizatorică, suntem în discuţie cu băieţi de la Bucureşti, pionieri în street-ball, fac asta de peste zece ani. Jucătorii vor acumula puncte, iar campioanele de la Constanţa vor pleca să reprezinte România în turnee în străinătate şi / sau se vor califica la turneul Masters din România. Constanţa a fost pusă pe harta street-ball-ului, iar planul nostru, unul ambiţios, e să aducem turneul final la Constanţa şi, de ce nu, un Campionat Mondial sau European de street-ball în viitorul apropiat. România este campioană europeană la 3X3“, a precizat Andrei Talpeş. Cele două turnee în aer liber vor avea loc în vară, unul în iulie, iar celălalt în august. Locurile de desfăşurare vor fi în faţa Cazinoului şi în Mamaia.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CSM Constanța box Cu patru titluri continentale în palmares, „Amalia Niță are Europa la picioare!“

17 Apr 2024 539

CSM Constanța box Amalia Niță, în finala Campionatului European. La un meci de al patrulea titlu continental!

12 Apr 2024 833

CSM Constanța luptă iar pentru titlu! Andrei Talpeș - „Prin forța grupului și prin «Team is everything», am ajuns în marea finală“

12 Apr 2024 775

CSM Constanța baschet Britney Jones, MVP în finala Cupei României, primul meci în fața propriilor fani. „Sunt entuziasmată!“

15 Mar 2024 741

Andrei Talpeș - „Suntem o echipă competitivă“ CSM Constanța a cucerit Cupa României și luptă și pentru titlul de campioană (GALERIE FOTO)

13 Mar 2024 857

Oficial, de la DNA! Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța, rămâne suspect în dosarul instrumentat de procurorii DNA Constanța (DOCUMENT)

08 Mar 2024 1094

CSM Constanța, victorie mare cu ALCL TT Grand-Quevilly Andrei Talpeș - „Constanța a respirat, din nou, tenis de masă la un nivel spectacol!“

01 Feb 2024 829

Handbal. CSM Constanța George Buricea - „Așteptăm două echipe de Liga Campionilor, cu bugete astronomice, să le facem viața amară“

29 Nov 2023 1409

CSM Constanța volei „Ziua perfectă“, cu victorii în Divizia A1. „De la săptămână la săptămână, așteptările sunt tot mai mari“

18 Oct 2023 1011

CSM Constanța Andrei Talpeș - „Sper să reușim să găsim cât de curând o alternativă pentru atletismul constănțean“

26 Sep 2023 1498

CSM Constanța. O nouă mare performanță! Șahistul Henry Edward Tudor, vicecampion european de juniori (GALERIE FOTO)

15 Sep 2023 1723

Tenis. România - Taiwan, la Mamaia Andrei Talpeș - „Îmi doresc un rezultat cât mai bun al băieților și le doresc mult succes!“

14 Sep 2023 1041

Baschet CSM Constanța va înfrunta în grupele EuroCup Women și Galatasaray, finalistă în ediția trecută!

10 Aug 2023 1260

Chițac, Talpeș și Vintilă, suspecți la DNA Constanța „Club Sportiv Municipal Constanța va executa în numele și pe seama Municipiului Constanța” (DOCUMENT)

14 Jul 2023 3279

CSM Constanța Andrei Talpeș - „Au venit doi oameni în care ne punem mare încredere și speranță“

29 Jun 2023 1158