Antrenor şi internaţional de fotbal pe plajă Raj Cărăuleanu, de la Constanţa, se şcoleşte alături de Adrian Mutu

Constănţeanul Raj Cărăuleanu (39 de ani), antrenor la ACS Performer Constanţa şi component al echipei naţionale de fotbal pe plajă a României, participă, în această perioadă, la Bucureşti, la primul modul al cursurilor pentru obţinerea licenţei UEFA B. 
 
Modulul se desfăşoară timp de cinci zile, participând 45 de aspiranţi la obţinerea licenţei. Printre ei se află foşti fotbalişti sau jucători încă activi, cel mai sonor nume fiind cel al lui Adrian Mutu, care a agăţat ghetele în cui, iar în continuare vizează o carieră în antrenorat. De asemenea, printre colegii de curs ai lui Raj Cărăuleanu se mai numără Tiberiu BălanEpaminonda Nicu, Vasile Olariu, Gabriel Paraschiv, Dan Ignat, Bogdan Miron, Vasile Tatarciuc sau Dănuţ Şomcherechi.
 
Potrivit site-ului oficial al Federaţiei Române de Fotbal, cursurile cuprind teme variate, de la lecţii de leadership şi dinamică de grup, până la psihologie pentru antrenori şi rolul antrenorului de copii şi juniori. Nu lipsesc lecţiile video, care cuprind informaţii despre pregătirea juniorilor de la Ajax Amsterdam. Lista lectorilor care participă la aceste cursuri îi cuprinde pe Gabriel Manu, Christine Cioboată, Lucian Vişcoţel, Alexandru Deaconu, Cornel Jurcă, Vlad Ungureanu şi Sandu Tăbârcă. Ultimii doi prezintă, în patru părţi, materialul intitulat „Viziune cu privire la formarea copiilor și juniorilor“.

Citeşte şi

Raj Cărăuleanu, îndrăgostit de balon: „Rajinho” de Constanţa are sclipiri braziliene la fotbalul pe plajă

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Andreea

21 Jan, 2018 13:38

Cum pot afla numarul de telefon al domnului antrenor?

Steli

15 Sep, 2016 21:44

Sunt onorat ca am fost elevul profesorului Raj, un om preocupat în permanenta de împlinirea profesională la cele mai înalte standarde. Cu respect, Steli

Articole asemanatoare

Toţi tricolorii sunt de la Performer Constanţa Naţionala de fotbal pe plajă a României înfruntă Bulgaria la Mamaia

04 Aug 2016 2598

Toţi tricolorii sunt din Constanţa România întâlneşte în premieră Bulgaria la fotbal pe plajă

30 Jun 2016 2124

Raj Cărăuleanu, îndrăgostit de balon „Rajinho“ de Constanţa are sclipiri braziliene la fotbalul pe plajă (galerie foto)

25 Jul 2014 9980