Antrenorul Ion Barbu a jucat vârf şi a marcat Viorel Farcaş, adversar pe gazon cu fiul său în amicalul SSC Farul - Performer (galerie foto + video)

Partida de verificare de sâmbătă SSC Farul - ACS Performer i-a adus în postura inedită de adversari, pe teren, pe Viorel Farcaş şi pe fiul său, Robert. Tatăl (44 de ani) a jucat în echipa suporterilor, iar tânărul de 17 ani a fost mijlocaş la juniorii lui Performer

Întrucât partida cu CSO Ovidiu, din etapa a 17-a a Ligii a 4-a de fotbal a judeţului Constanţa, nu s-a disputat, SSC Farul urmând a câştiga cu 3-0, echipa fanilor a înlocuit această partidă cu un amical contra juniorilor de la ACS Performer Constanţa, care s-a jucat sâmbătă, pe terenul SNC. Meciul i-a revenit SSC Farul cu 8-4 (3-2), golurile fiind marcate de Al. Grigoraş (17, 38, 72 - din penalty, 82), Mazilu (43), Pavlicu (74, 81), I. Barbu (90), respectiv Zanfir (25), Dumitraşcu (45, 90) şi Apostolache (76).
 
SSC Farul nu a folosit sâmbătă mai mulţi jucători dintre titularii obişnuiţi. În refacere după accidentări, Dani Popa şi Răvoiu au fost menajaţi, iar Ochia este suspendat pentru meciul următor. De asemenea, Cornel Ciobanu nu mai este la SSC Farul, plecând în Anglia. În aceste condiţii, a jucat din primul minut şi Viorel Farcaş (director tehnic al SSC Farul, dar şi antrenor al juniorilor de la Performer). Director general al SC Confort Urban SRL (societate în subordinea Primăriei Constanţa), Viorel Farcaş este şi selecţioner al echipei naţionale de fotbal pe plajă a României, iar sâmbătă s-a duelat, pe teren, din postura de adversar, cu fiul său, Robert, mijlocaş central la adversari!

Cu un ochi la SSC Farul, cu altul la juniori

„A fost prima dată când am jucat unul contra altuia într-un meci. Eu am fost cu un ochi la SSC Farul, iar cu altul la juniori. Copiii au jucat bine, au reuşit câteva faze frumoase. Cu excepţia a doi jucători (Caragea şi portarul Popa, al căror an de naştere e 2000), ei sunt născuţi în 1999“, a spus Viorel Farcaş, care în meciul de sâmbătă a jucat în prima repriză, ca mijlocaş dreapta, purtând numărul 11 pe tricou. Cât timp Farcaş a fost pe teren, ACS Performer (la care, pe lângă juniori, în atac a jucat şi veteranul Dorel Zaharia, vârf al SSC Farul), ACS Performer a fost condusă de pe bancă de Laurenţiu Gheorghe (antrenorul cu portarii), Ion Constantinescu şi Georges Mihai. Juniorii de la Performer evoluează în Campionatul Naţional Under-19, unde sunt la egalitate de puncte cu liderul FC Voluntari. În sezonul trecut, Performer a evoluat în Liga Elitelor U-17, clasându-se pe locul patru în campionat, iar în Cupa României a fost finalistă.

Dumitraşcu a marcat din lovitură liberă

SSC Farul (antrenori, Ion Barbu şi Gică Mina; director tehnic, Viorel Farcaş) a început meciul cu: Vl. Neagu - Meleandră, Fl. Pătraşcu, Bumbac, Beşleagă - V. Farcaş, I. Florea, Măgureanu, V. Şicu - Al. Grigoraş, Mazilu. Au mai evoluat Răzmeriţă - Mândră, Dimofte, Abibula, Iacob, Pavlicu şi Ion Barbu. ACS Performer a avut următorul „11“ de start: Tătar - Neghiniţă, Gânţu, Ştefancu - Lefter, R. Farcaş, Zanfir, Apostolache - Zamfir, D. Zaharia, Dumitraşcu. Au mai evoluat Popa - Roman, Târziu, Stancu şi Caragea. Puştii au egalat la unu şi au redus din diferenţă la 2-3, iar ultimul gol al lor (autor - Dumitraşcu) a fost marcat din lovitură liberă. Primele două reuşite ale SSC Farul au avut la origine greşeli personale ale juniorilor, speculate prompt de Alex Grigoraş. 

Florin Pătraşcu, fundaş şi mijlocaş

„Am vrut să avem o continuitate în pregătire, în condiţiile în care partida cu CSO Ovidiu nu s-a mai jucat. A fost un joc în familie, un antrenament destul de bun. Îi felicit pe toţi jucătorii, şi pe ai noştri, şi pe cei de la Performer. Au făcut o mişcare bună“, a declarat Ion Barbu. În partea secundă, pe fondul schimbărilor de jucători, apărarea SSC Farul a cunoscut mai multe formule. Din minutul 46, în defensivă au jucat Mândră - Fl. Pătraşcu - Bumbac - I. Florea, iar apoi s-a ajuns la Meleandră - Dimofte - I. Florea - Iacob, Pătraşcu find urcat la mijlocul terenului.

Ion Barbu, gol şi pasă de gol

În vârstă de 39 de ani, antrenorul Ion Barbu este şi legitimat ca jucător la SSC Farul, pentru care a jucat în mai multe rânduri, dar ca fundaş central, postul care l-a consacrat ca fotbalist. Sâmbătă însă, a evoluat ca atacant! A intrat pe teren în minutul 58, în locul lui Alin Mazilu, accidentat, iar apariţia pe gazon a „căpitanului“ a atras un ropot de aplauze din partea suporterilor, care i-au scandat numele. Barbu a închis tabela cu o boltă, iar pe lângă gol a avut şi o pasă decisivă, dar şi câteva ocazii.

„Să bată Barbone penalty-ul!“

La una dintre ele, la scorul de 7-3, portarul lui ACS Performer a reţinut mingea trimisă cu capul de „Barbone“, moment în care fanii SSC Farul, care doreau şi un gol din partea antrenorului, i-au strigat goal-keeper-ului, în glumă, că trebuia să lase balonul. Până la urmă, Barbu a marcat, dar, până atunci, fanii l-ar fi vrut pe el executant al penalty-ului din minutul 87, care a fost bătut şi transformat de Grigoraş. „A fost frumos că am şi dat gol. Asta e meseria unui atacant. Glumesc, bineînţeles. Întrucât Mazilu s-a accidentat, iar pe bancă nu mai aveam vârfuri, a trebuit să intru eu în locul lui“, a spus Barbu.

Mesaj în memoria lui Didi Prodan

La meci, fanii SSC Farul au prezentat un mesaj de adio la adresa fostului mare fotbalist român Daniel Prodan, care a murit la numai 44 de ani, fiind înmormântat sâmbătă. „Rămas-bun, Didi Prodan!“, a fost scris pe bannerul afişat pe gardul tribunei de către suporteri.
Sursa foto1: Facebook (ACS Performer); galerie foto - ZIUA de Constanţa


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Beneficiar, afaceristul Viorel Farcaș Deputatul Stelian Ion (USR) - „O nouă bucată din faleza orașului, un alt tun imobiliar pus la cale de primarul Chițac" (DOCUMENT)

23 Apr 2024 749

Peste 400 de judecători solicită trasferul la alte instanțe! Cine sunt magistrații din Constanța (LISTĂ)

31 Oct 2023 2098

Știri din Constanța Mai sunt 10 zile până la termenul anunțat de Mooz Services pentru finalizarea lucrărilor de pe Ștefan cel Mare. Cum arată șantierul (GALERIE FOTO+ VIDEO)

20 Aug 2023 8665

CT BUS Traseu deviat pe bulevardul Ferdinand din cauza lucrărilor de asfaltare. Detalii despre firma care le efectuează

04 Jul 2023 1296

Pico Rent SRL a intrat în faliment! Legături cu Mooz Services SRL, firma care se ocupă de reabilitarea centrului Constanței

03 Jun 2023 1800

SRL-ul lui Nicolae Picu preluat cu acte, utilaje și contracte de Viorel Farcaș Cum a ajuns Mooz Services SRL, vioara întâi în proiectul de reabilitare din centrul Constanței?(Documente+Galerie Foto+Video)

29 May 2023 4057

În 2017 a încheiat acord de recunoaștere a vinovăției cu DNA Firma unui fost șef de la Confort Urban reface trotuarele și terasamentele de pe strada Ștefan cel Mare

14 May 2023 1963

Poate formula recurs. Primăria Constanța, învinsă într-un dosar de răspundere patrimonială în fața fostului șef de la Confort Urban

14 Mar 2021 2352

ANI Avere nejustificată pentru un fost director în cadrul unei societăți comerciale la care Primăria Constanța este acționar majoritar sau semnificativ

29 May 2020 2101

Confort Urban SRL şi-a chemat la judecată doi foşti directori. Procesul, suspendat

31 Jan 2019 2086

Proces pe bani Confort Urban şi-a chemat în instanţă patru foşti directori. Cum s-a terminat totul

12 Dec 2018 3631

Cine a condus antrenamentul de astăzi al SSC Farul, în absența lui Ion Barbu (galerie foto)

17 Sep 2018 4132

Ca urmare a unui control al Curţii de Conturi Patru directori ai Confort Urban, chemaţi la judecată în 15 dosare (document)

15 Jan 2018 2530

A dat cinci goluri! CSA Steaua - Marius Dumitraşcu 3-5 Atacantul lui ACS Performer Constanţa a condus instrucţia din Ghencea (video)

28 Sep 2017 10507

Fostul şef al Confort Urban, Cristinel Viorel Farcaș a fost condamnat

20 Sep 2017 8111