Arbitru lovit la partida Pantelimon - Seimeni. Meciul a fost oprit

Partida de fotbal Victoria Pantelimon - Gloria Seimeni, din etapa secundă a Ligii a V-a constănţene, Seria Nord, a fost marcată de incidente, arbitrul Florin Nae fluierând finalul în minutul 67, după ce a fost lovit de un jucător de la oaspeţi. „I-am acordat cartonaşul galben fotbalistul Ilie, de la Seimeni, pentru proteste vehemente, iar el a luat mingea şi a aruncat cu ea în mine. I-am dat roşu pentru acest gest, moment în care s-a făcut că dă de două ori în mine. Nu a făcut-o, eu m-am şi ferit, însă m-a lovit fratele său, Ştefan Gabriel, care mi-a tras un pumn în faţă. L-am eliminat şi pe el şi am pus capăt partidei. Era minutul 67, iar scorul 1-1. Doi spectatori au intrat pe teren şi s-au luat de jucătorii Victoriei, iar delegatul acestei echipe a trimis echipa la microbuz, solicitând intervenţia forţelor de ordine. Am solicitat şi eu Poliţia, oamenii legii spunând că îl vor amenda pe cel care m-a lovit, pentru provocare de scandal. Eu nu voi merge mai departe.

Am considerat că nu e necesar să-l dau în judecată pe agresorul meu, în condiţiile în care nici nu mi-au rămas urme pe figură”, a declarat centralul din Năvodari, care i-a avut asistenţi la acest meci pe constănţenii Alexandru Neagu şi Ionuţ Gheorghe, iar observator a fost Costel Ana, din Constanţa. Celelalte partide ale rundei s-au încheiat cu rezultatele: Seria Nord - Dunărea Ciobanu - Pescarul Ghindăreşti 1-1, Viitorul Fântânele - Dacia Mircea Vodă 4-2, Pescăruşul Gârlicu - Sportul Tortoman 2-1, Viitorul Târguşor - Steaua Speranţei Siliştea 0-1, Voinţa Săcele - Dunaris Topalu 3-0; Seria Sud - Sport Prim Oltina - Marmura Deleni 5-2, CS Peştera - Danubius Rasova 3-3, Castelanii Castelu - Voinţa Siminoc 2-3, AS Independenţa - Dunărea Ostrov 1-1, Trophaeum Adamclisi - Tineretul Valea Dacilor 3-1, AS Ciocârlia - Inter Ion Corvin 1-3, Voinţa Cochirleni - Speranţa Nisipari 4-5; Seria Est - SF Mangalia - Farul Tuzla 2-3, CS II Agigea - Fulgerul Chirnogeni 4-3, AS Bărăganu - Gloria Albeşti 1-0, Viitorul Pecineaga - Avântul Comana 1-1, Recolta Negru Vodă - AS Atletic 2 Mai 0-2, Viitorul Mereni - Luceafărul Amzacea 10-1, Viitorul Cobadin - AS Oil Terminal 2013 Constanţa 1-3.

Clasamente

Seria Nord: 1. Siliştea - 6p, 2. Ghindăreşti - 4p, 3. Seimeni - 4p, 4. Mihai Viteazu - 3p, 5. Tortoman - 3p, 6. Fântânele - 3p, 7. Gârliciu - 3p, 8. Săcele - 3p, 9. Ciobanu - 1p, 10. Pantelimon - 1p, 11. Târguşor - 0p, 12. Mircea Vodă - 0p, 13. Topalu - 0p.

Seria Sud: 1. Ion Corvin - 6p, 2. Ostrov - 4p, 3. Peştera - 4p, 4. Independenţa - 4p, 5. Rasova - 4p, 6. Deleni - 3p, 7. Oltina - 3p, 8. Nisipari - 3p, 9. Siminoc - 3p, 10. Adamclisi - 3p, 11. Cochirleni - 1p, 12. Valea Dacilor - 1p, 13. Ciocârlia - 0p, 14. Castelu - 0p.

Seria Est: 1. 2 Mai - 6p, 2. Agigea II - 6p, 3. Tuzla - 6p, 4. Oil Terminal 2013 - 6p, 5. Comana - 4p, 6. Mereni - 3p, 7. Chirnogeni - 3p, 8. Bărăganu - 3p, 9. Amzacea - 3p, 10. Pecineaga - 1p, 11. Albeşti - 0p, 12. Mangalia - 0p, 13.  Cobadin - 0p, 14. Negru Vodă - 0p. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 469

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 413

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 311

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 331

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 706

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 440

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 400

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 379

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 469

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 464

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 507

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 505

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 708

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 354

În atenția consilierilor locali Două locuințe sociale vor fi repartizate către cinci persoane. Unde sunt situate (DOCUMENT)

22 Apr 2024 408