Argentina a câștigat pentru prima oară Cupa Davis

Argentina a câștigat în premieră competiție masculină de tenis pe echipe Cupa Davis, astăzi, la Zagreb, după ce a învins Croația cu scorul de 3-2 în finală, grație punctului adus de Federico Delbonis, victorios cu 6-3, 6-4, 6-2 în meciul decisiv cu ''veteranul'' Ivo Karlovic, informează Agerpres.

Argentina a reușit să câștige ''Salatiera de Argint'' la a cincea încercare, după ce a pierdut primele patru finale, în 1981, 2006, 2008 și 2011.

Croația, care sâmbătă conducea cu 2-1 și era favorită la victorie, spera să obțină al doilea său triumf în Cupa Davis, la 11 ani după victoria din finala cu Slovacia, disputată la Bratislava în 2005.

Vineri, în primele două meciuri de simplu, Juan Martin Del Potro l-a învins pe Ivo Karlovic cu 6-4, 6-7 (6), 6-3, 7-5, iar Marin Cilic l-a întrecut pe Federico Delbonis cu 6-3, 7-5, 3-6, 1-6, 6-2, iar sâmbătă Marin Cilic și Ivan Dodig s-au impus în fața perechii Juan Martin Del Potro/Leonardo Mayer, cu 7-6 (2), 7-6 (4), 6-3.

Duminică, Juan Martin Del Potro a adus un punct mare Argentinei, la capătul unui meci-maraton de aproape cinci ore, câștigând în fața lui Marin Cilic, cu 6-7 (4/7), 2-6, 7-5, 6-4, 6-3.

Ivo Karlovic (37 ani, 20 ATP) nu a reușit să-i facă față lui Federico Delbonis (41 ATP), deși avea avantaj în meciurile directe, cu 3-1. În octombrie, croatul câștigase în trei seturi, la Tokyo, cu Delbonis, 7-6 (6), 6-7 (6), 7-6 (5).

Serviciul, cea mai redutabilă armă a gigantului de 2,11 m, nu a mai funcționat la parametri normali, iar Karlovic a reușit doar 14 ași, făcând 7 duble greșeli. Numărul de mingi direct câștigătoare a fost relativ mic, 13, față de cel al erorilor neforțate, 42. Delbonis a avut 5 ași, 2 duble greșeli, 25 de winners și 17 erori neforțate.


Sursa foto: digisport.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Cupa Davis la Mamaia Taiwan a câștigat întâlnirea cu România, după trei meciuri (GALERIE FOTO + VIDEO)

16 Sep 2023 1632

UPDATE. Mamaia Taiwan conduce România cu 2-0, în întâlnirea din grupa I Mondială a Cupei Davis (GALERIE FOTO + VIDEO)

15 Sep 2023 1348

Calendar competițional CSM Constanța Baschetbaliștii debutează în noul sezon. Meciuri la Constanța, în Cupa României

15 Sep 2023 1014

Mamaia Întâlnirea de Cupa Davis România - Taiwan începe vineri, 15 septembrie 2023. Horia Tecău - „Avantajul nostru e că jucăm acasă“

14 Sep 2023 1829

Simona Halep, suspendată patru ani. Horia Tecău - „Eu susțin nevinovăția Simonei. Sunt alături de ea“

14 Sep 2023 1184

UPDATE. Mamaia. Cupa Davis, grupa I Mondială Tragerea la sorți a partidelor din întâlnirea România - Taiwan (FOTO +VIDEO)

14 Sep 2023 1067

Mamaia- Destinația evenimentelor de top, și în septembrie! Festivalul Sunwaves și meciurile de tenis din Cupa Davis aduc distracție și sport la malul mării

12 Sep 2023 1111

Tenis Meciul din Cupa Davis România - Taiwan se joacă la Tenis Club Idu din Mamaia

08 Sep 2023 1271

Tenis Constănțeanul Ștefan Paloși, învingător la dublu în turneele din Turcia și Spania (GALERIE FOTO)

23 Mar 2022 2177

UPDATE. Cupa Davis Horia Tecău și Marius Copil, victorie la dublu în meciul României cu Spania

05 Mar 2022 2383

UPDATE. Start în confruntare Constănțenii Horia Tecău și Ștefan Paloși, în echipa de Cupa Davis a României pentru meciul cu Spania

04 Mar 2022 2146

Simona Halep, asistată la antrenament de Horia Tecău. Sportiva a infirmat varianta Piotr Sierzputowski

07 Feb 2022 4202

Zece ani de când Horia Tecău a triumfat la Australian Open. A fost primul titlu de Mare Șlem al campionului constănțean!

29 Jan 2022 2518

Constănţeanul Eden Lică şi Andrei Dăescu sunt campioni naționali ai SUA la pickleball! „Ne completăm incredibil pe teren“ (GALERIE FOTO)

27 Jan 2022 3664

Campionul constănțean Horia Tecău își serbează miercuri ziua de naștere

19 Jan 2022 2503