Astăzi se împlinesc 12 ani de la finala Cupei României cu Dinamo Petre Grigoraş - „Farul este spiritul Constanţei“

Pe 11 mai 2005, FC Farul întâlnea Dinamo în finala Cupei României, întregind un sezon 2004/2005 de vis, în care „marinarii“ lui Petre Grigoraş realizau o performanţă deosebită şi în campionat, clasându-se pe locul cinci

Mii de suporteri au însoţit FC Farul la acea finala de Cupă, care s-a disputat în Bucureşti, pe stadionul „Cotroceni“, în faţa a 15.000 de spectatori. Trofeul i-a revenit lui Dinamo, care a câştigat cu 1-0, prin golul lui minutul 6 al lui Ştefan Grigorie. Constănţenii, care aveau acea trupă redutabilă de la mijlocul anilor 2000, au rămas însă cu regretul că puteau obţine mai mult şi că ar fi meritat să câştige Cupa.
 
În finala de acum 12 ani, FC Farul a jucat cu: G. Curcă - Farmache, Barbu, Şchiopu, Paşcovici (75 M. Baicu) - Guriţă, Fl. Lungu, Senin, Todoran (85 L. Florea) - Cristocea (10 Apostol) - L. Mihai. Pe banca de rezerve au rămas portarul Vlas şi jucătorii de câmp Uşurelu, V. Gheorghe şi Doicaru. Cristocea a fost accidentat de un adversar şi a fost înlocuit de timpuriu. Dinamo (antrenor, Ioan Andone) i-a avut în teren pe: Stelea - Galamaz, Alistar, Tamaş - Fl. Petre (75 Bălţoi), Mărgăritescu, Burcă (56 Zicu), Pulhac - Mihalcea (70 I. Bălan), Şt. Grigorie - Cl. Niculescu. Rezerve neutilizate au fost Gaev - Şt. Radu, Ad. Cristea şi T. Moldovan.

Guriţă marca la foc automat

În semifinale, FC Farul trecuse de U Craiova, după 1-0 acasă (Guriţă 67) şi 1-2 în deplasare (Paşcovici 32 / Cl. Drăgan 13, Daouda 29), iar în sferturi constănţenii eliminaseră Oţelul Galaţi printr-o dublă victorie: 2-1 pe malul Dunării (Guriţă 10, 75 / V. Iacob 74) şi 2-0 pe litoral (Guriţă 20, L. Mihai 36). În optimi, Farul a jucat la Braşov cu CFR Cluj, de care a trecut cu 2-1 (Fl. Lungu 45, Guriţă 64 / Goşa 71), iar în „16“-imi „marinarii“ au învins în deplasare FCM Bacău II cu 2-0.

„A fost un sezon extraordinar“

„Ce repede au trecut anii! Mi-aduc aminte şi acum de meciul de pe «Cotroceni», în care am primit gol de la Grigorie când jucam în zece, întrucât Cristocea, accidentat (suferise o fractură de metatarsian), era pe margine, primind îngrijiri medicale. Am dominat aproape 80 de minute, dar n-am reuşit să marcăm. E o amintire foarte plăcută. A fost un sezon extraordinar al Farului, pe lângă finala de Cupă, terminând pe locul cinci în campionat. Parcă am fi meritat să câştigăm finala, după cum ne-am prezentat. Dar aşa e în fotbal. O performanţă foarte mare, şi pentru mine, şi pentru echipă. Îi salut pe această cale pe toţi jucătorii echipei care au jucat finala, pe conducătorii şi pe ceilalţi antrenori ai Farului din acea perioadă“, a declarat antrenorul principal de atunci al echipei constănţene, Petre Grigoraş. Dintre jucătorii FC Farul din finala de Cupă, atacantul Mihai Baicu nu mai este printre cei vii, murind în anul 2009.

Făceau spectacol pe gazon

Petre Grigoraş a rămas de la acel meci şi cu imaginea marii mase de fani ai FC Farul prezenţi pe „Cotroceni“. „Îmi aduc aminte cu plăcere că au făcut deplasarea la meci câteva mii de suporteri din Constanţa. Să vină atâţia într-o deplasare la Bucureşti ca să urmărească Farul, vă daţi seama ce apropiaţi erau de echipă, cât o iubeau şi ce încredere aveau în ea. Dar aveau şi ce vedea. A fost o perioadă foarte bună din punctul de vedere al evoluţiei noastre, al frumuseţii jocului şi al spectacolului fotbalistic pe care îl ofeream. Nu pot uita acest lucru şi cred că nici mulţi dintre suporterii constănţeni“, a punctat tehnicianul de 52 de ani.

Prin SSC Farul, istoria să continue 

La 12 ani însă de la acel moment deosebit din istoria FC Farul, echipa nu mai există, iar stadionul este într-o stare de degradare. „Au trecut 12 ani şi a dispărut aproape totul. Echipa s-a desfiinţat, iar stadionul e în paragină. Jucau acolo marile echipe ale Europei, precum Olanda, Franţa, Cehia, Grecia şi altele, cu un stadion arhiplin. Erau o atmosferă de sărbătoare şi o emulaţie mare de tot. S-a ajuns însă la o emulaţie de bălării, şobolani şi mizerie, iar gazonul s-a deteriorat. Eu sper însă că, graţie acestei echipe pe care au înfiinţat-o fanii, Suporter Spirit Club Farul, istoria Farului să continue. Fără doar şi poate, Farul este spiritul Constanţei, chiar dacă acum o să avem o campioană a României din judeţul Constanţa şi îl felicit pe Gică Hagi pentru această performanţă şi pentru tot ce face la FC Viitorul. E o performanţă istorică pentru această echipă. 99% sunt sigur că nu-i poate scăpa trofeul. Viitorul stă la mâna ei şi joacă cu titlul pe masă, în faţa propriilor suporteri. CFR nu trece printr-o perioadă bună, a pierdut cu 0-3 ultimele două jocuri pe teren propriu. În plus, e lipsită de motivaţie, întrucât nu are dreptul să joace în cupele europene şi nu mai poate urca în clasament“, a spus Grigoraş.

Farul reînviat!

Fostul antrenor al FC Farul s-a aflat zilele trecute la Constanţa şi, ieşind prin oraş, a discutat cu mai mulţi suporteri. „M-am bucurat că am fost recunoscut şi atras de foarte mulţi suporteri în nişte discuţii vizavi de fotbal şi de Farul. Am fost în zona centrală, unde am mers mai mult pe jos şi cred că am vorbit, fără exagerare, cu cel puţin 50 - 60 de persoane. Bineînţeles că toţi nu acceptă decât ideea de Farul, să reînvie Farul, să mai plece şi ei la stadion. Sunt convins că şi autorităţile locale vor ajuta“, a precizat Petre Grigoraş.

„Nu exclud varianta de a mă întoarce acasă“

În prezent liber de contract, tehnicianul de mare succes al FC Farul se gândeşte la viitorul său, mărturisind că ia în calcul mai multe variante, inclusiv de a antrena în străinătate, dar şi de a se întoarce acasă. „Există şi varianta pe care nu am agreat-o până acum, aceea de a pleca afară. Voi cântări. Văzând ce se întâmplă în fotbalul românesc, eşti destul de dezamăgit şi, până la urmă, eşti tentat să accepţi orice soluţie. Dar nu exclud sub nicio formă varianta de a mă întoarce acasă, dacă e o oportunitate şi un proiect serios. De ce nu, poate se va face un proiect foarte serios la Constanţa şi ne întoarcem acasă cu toţii şi punem umărul la redresarea fotbalului. Dacă tot se împlinesc 12 ani de la finala Cupei României, am putea sărbători, în trei ani, şi promovarea în Liga 1. Aşa cum am sărbătorit-o şi după barajul de pomină de la Bacău“, a arătat Petre Grigoraş.

Baza „Farul“ să o preia administraţia locală

Fostul antrenor farist este de părere că e normal ca baza sportivă „Farul“ să fie preluată de administraţia locală constănţeană. „E normal ca, atâta timp cât reprezinţi comunitatea locală, ei să fie cei care să administreze baza sportivă. Aşa cum s-a făcut în alte părţi, se poate face şi la Constanţa, un oraş mare. Sunt convins că vor face tot posibilul să o sprijine. În condiţiile în care echipa e aproape de Liga a 3-a, e clar că de acolo trebuie un suport substanţial. E rău ca un oraş precum Constanţa să nu aibă echipă de fotbal nici măcar în Liga a 2-a. Atunci când dispar idoli, dispare şi motivaţia copiilor. Aşa cum a fost pe timpuri, cu Antonescu, Tufan, apoi cu Fane Petcu, cu Hagi, erau copii mulţi care veneau la fotbal, dar şi la sport, în general, care înseamnă educaţie şi sănătate“, a mai spus Petre Grigoraş.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Liga a 3-a Axiopolis Cernavodă a învins liderul din play-out, Recolta Gheorghe Doja. Gloria Băneasa, victorie după un meci nebun!

14 Apr 2024 1511

Liga a 3-a Axiopolis Cernavodă, a doua victorie în play-out

07 Apr 2024 772

Farul Constanța Amintirile de aur ale lui Mihai Guriță. Finala Cupei, meciurile cu Auxerre și eurogolul său. Un atacant care lovea ca fulgerul! (GALERIE FOTO)

27 Feb 2024 1234

Liga a 3-a În inferioritate numerică, Axiopolis Cernavodă a învins echipa de pe locul trei și a urcat în clasament

15 Oct 2023 2700

Fotbal Axiopolis Cernavodă a făcut scor cu Recolta Gheorghe Doja

01 Oct 2023 2190

Fotbal Axiopolis Cernavodă, a doua victorie la rând în Liga a 3-a

17 Sep 2023 1271

Farul Constanța Golgeterul Gabriel Zahiu, „vânat“ de echipe de frunte. „Ăia te fac locotenent de armată, noi te facem de miliție“ (GALERIE FOTO)

17 Sep 2023 4368

Fotbal Axiopolis Cernavodă, prima victorie în Liga a 3-a

10 Sep 2023 1641

UPDATE. Cupa României 2023/2024 Axiopolis Cernavodă și Gloria Băneasa au acces în turul doi național

03 Aug 2023 1805

Agricola Borcea, următorul adversar în Cupa României al echipei Axiopolis Cernavodă

26 Jul 2023 1236

Axiopolis Cernavodă, campioană regională în Cupa României și în ediția 2023/2024 (GALERIE FOTO)

22 Jul 2023 1940

Cupa României 2023/2024 Axiopolis Cernavodă - Hamangia Baia, în finala regiunii 7 a competiției

20 Jul 2023 1885

Cupa României 2023/2024 Axiopolis Cernavodă s-a calificat în finala Regiunii a 7-a

16 Jul 2023 1307

Axiopolis Cernavodă, debut cu dreptul în faza regională a Cupei României

13 Jul 2023 1660

Axiopolis Cernavodă joacă în faza regională a Cupei României

08 Jul 2023 1527