Atacantul Adrian Pătulea a semnat cu SSC Farul

Atacantul Adrian Pătulea este ultima achiziție a echipei de fotbal din Liga a 3-a SSC Farul Constanța.

Jucătorul, care a evoluat și la FC Farul, în Liga 2-a, a semnat până în vară, cu drept de prelungire.

Adrian Pătulea a fost prezentat astăzi și se speră să fie legitimat cât mai repede, acum așteptandu-se sosirea certificatului internațional de transfer. Oricum, sâmbătă, la jocul de campionat de la Techirghiol, cu Delta Dobrogea Tulcea, Adrian nu va avea drept de joc.

"Tot timpul m-am simțit apreciat la Farul. Am revenit cu inima deschisă și cu credință că echipa va atinge Liga 1 cât mai curând", a declarat Adrian Patulea.

"Îi urăm lui Adrian multă baftă și sănătate, pentru a ne ajuta să ne atingem obiectivele. Mă bucur că a acceptat oferta SSC Farul", a spus și Petre Grigoras, antrenorul principal al formației constănțene.


Meciul SSC Farul - Delta Dobrogea Tulcea se joaca sâmbătă, de la ora 15.00. "Va fi un derby local, în care adversarii nostri vor evolua cu multă ambitie, dar sunt convins că vom caștiga. Echipa a trecut peste șocul înfrangerii cu 0-7 din etapa trecută. Nu e nimic pierdut, mai e mult de jucat", a mai arătat Petre Grigoraş.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fost căpitan la Farul Constanța, un tătic mândru! Fiica lui Florin Pătrașcu, premiantă la Concursul Național de Talente (GALERIE FOTO + VIDEO)

20 Mar 2024 2078

Farul Constanța Meci aniversar, în iunie 2024, care va marca împlinirea a 23 de ani de la barajul istoric de la Bacău

04 Feb 2024 2745

Constanța. Gest de recunoștință Portarul Mihai Popa, de la Torino, i-a oferit lui Florin Adam tricoul din meciul România - Spania

06 Aug 2023 1895

Vlad Neagu, fost portar al FC Farul Constanța, goal-keeper la echipa de minifotbal a Ligii Militarilor Profesioniști (GALERIE FOTO)

27 Nov 2021 4365

Nepotul lui Gheorghe Popa, glorie a FC Farul Portarul constănțean Mihai Popa, transferat de o echipă din Liga 1

13 Aug 2021 3712

Știați că...? Fotbalistul Romeo Surdu de la SSC Farul Constanța împlinește astăzi 37 de ani

12 Jan 2021 1945

Fotbalistul Denis Alibec, în vacanță pe litoral, alături de familie și prieteni (galerie foto)

13 Aug 2020 4360

Trei ani de când SSC Farul Constanța a promovat în Liga a 3-a. Cum a evoluat Farul din 2016 încoace

29 Jun 2020 4215

Constanța. Bucurie dublă Florin Pătrașcu și Florin Nicola și-au serbat în aceeași zi onomastica, dar și ziua de naștere (galerie foto)

13 Apr 2020 4309

Fostul fotbalist de la FC Farul Constanța Vlad Neagu a început o carieră militară

10 Apr 2020 5593

„Să fie sănătoşi şi norocoşi!“ Fericire la dublu! Vlad Neagu, fostul portar de la Farul Constanţa, tată de gemeni

11 Jan 2020 5242

Grupa 2003 a Kinder Constanța, antrenată de Ion Barbu și Gică Mina, parcurs foarte bun în campionat

01 Nov 2019 4149

Comitetul de Urgență al FRF a aprobat ca SSC Farul Constanța să participe în competiții sub denumirea FC Farul

31 Jul 2019 4042

Meci cu Rapid Bucureşti! Când va debuta Farul Constanţa în noua ediţie a Ligii a 2-a

24 Jul 2019 3661

Ştefan Cană, o altă achiziţie a SSC Farul Constanţa (galerie foto)

18 Jul 2019 4374