Au obţinut opt puncte în play-off Fotbalistele de la Selena SN Constanţa s-au menţinut în Liga I

Echipa feminină de fotbal Selena SN Constanţa a încheiat cu bine Liga I, menţinându-se în campionat. După sezonul regulat, în care a ocupat locul 4 din cinci echipe, formaţia pregătită de Niculina Radu şi Diana Gidu a evoluat apoi în play-off, unde a strâns opt puncte, clasându-se pe locul 3. Evoluţiile şi rezultatele obţinute pe parcursul campionatului au fost meritorii, în condiţiile în care Selena SN s-a confruntat cu greutăţi financiare. La finalul sezonului regulat, clasamentul a fost următorul: 1. Universitatea Alexandria - 21p, 2. Viitorul 2010 Buzău - 13p, 3. Oţelul Galaţi - 13p, 4. Selena SN - 9p, 5. CSS Târgovişte - 1p. În cele opt meciuri susţinute, constănţencele au înregistrat două victorii, trei egaluri şi trei înfrângeri, golaveraj 21-18.

Primele patru clasate au jucat în faza următoare, play-off-ul, în care s-a intrat însă cu un alt punctaj: Alexandria - 3p, Buzău - 2p, Galaţi - 1p, Selena SN - 0p. Constanţa a mers însă foarte bine şi, în afara partidelor cu liderul Universitatea Alexandria, pe care le-a pierdut, în celelalte patru meciuri nu a plecat steagul, clasându-se la final pe locul trei, în urma rezultatelor: 1-4 (d) şi 0-3 (a) cu Alexandria; 1-1 (a) şi 1-1 (d) cu Galaţi; 6-1 (d) şi 3-0 (a) cu Buzău. Clasament final: 1. Alexandria 19p (a promovat în primul eşalon, Superliga), 2. Galaţi - 10p, 3. Selena SN - 8p, 4. Buzău - 2p. „Sperăm la mai bine în sezonul viitor. Cu puţin impuls, în plan financiar, am trage fără probleme la promovarea în Superligă. Pe plan sportiv, ca evoluţie, stăm destul de bine, jocul a început să se lege. Am susţinut şi câteva amicale cu echipe de băieţi (cele pregătite de antrenorii Melenco şi Focan) şi a fost remarcat progresul jucătoarelor noastre. Vrem să alcătuim şi o echipă de junioare“, a declarat Niculina Radu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Calificări pentru Euro Fotbalista Adelina Voinescu, de la Selena SN Constanța, în lotul României Under-17 care a promovat în Liga A

08 Oct 2021 2703

Fotbal feminin România, victorie şi egal cu Macedonia de Nord. Adelina Voinescu, de la Selena SN Constanţa, printre tricolore

23 Aug 2021 2309

Fotbaliste de la Selena SN Constanța, convocate la acțiuni ale loturilor naționale

14 Aug 2021 3277

Fotbal feminin Pe cine întâlnește Selena SN Constanța în prima etapă din sezonul 2020/2021 al Ligii 1

11 Aug 2020 2842

Cluburile din Liga 1, cu echipe de fotbal feminin. Ce a spus Gică Hagi despre planurile FC Viitorul

10 Feb 2020 2434

Fotbal feminin Selena SN Constanta, pe locul trei la Cupa Unirii, de la Tulcea. Alexandra Boboc, cea mai tehnică jucătoare (galerie foto)

02 Dec 2019 2495

Bani de la Consiliul Local pentru cluburi sportive din Constanța. Premieri și suplimentare de fonduri (documente)

28 Oct 2019 2535

Liga I, fotbal feminin Prima etapă, prima victorie pentru constănțencele de la Selena SN

31 Aug 2019 2176

Fotbalistele de la Selena SN Constanţa, debut cu dreptul în Liga 1 (galerie foto)

27 Aug 2019 1889

Fotbalistele de la Selena SN Constanţa încep meciurile din Liga 1. Debutul e pe teren propriu

23 Aug 2019 3504

Echipa de fotbal feminin Selena SN Constanţa a promovat în Liga 1

21 May 2019 2496

Fotbalistele din echipa Under-15 a Selenei SN Constanţa sunt pe primul loc în campionat (galerie foto)

22 Nov 2018 2745

Fotbalistele Izabela Vintilă şi Mădălina Grecu, de la Selena SN Constanţa, în pregătire cu Naţionalele României, la Tărlungeni (galerie foto)

22 Aug 2018 2076

Fotbaliste la Selena SN Constanţa Mădălina Grecu, Andreea Novac şi Izabela Vintilă, convocate la echipa naţională

31 Jul 2018 2273

Peste 30 de fotbaliste s-au pregătit la Costineşti, în proiectul „Fotbal şi Feminitate“. Două dintre fete au fost din Constanţa (galerie foto)

12 Jul 2018 2191